15 ani de la primul transplant hepatic din Romania

Evenimentul va fi marcat odata cu Ziua Nationala a Transplantului, in prezenta unor somitati  care au contribuit deciziv la dezvoltarea acestei ramuri in medicina romaneasca si internationala.

 

transplant-ficatMaine, 17 aprilie, Biblioteca Academiei Romane va gazdui, intre orele 9.00 si 11.00, un simpozion aniversar si o ceremonie festiva organizate cu ocazia celei de-a unsprezecea editii a Zilei Nationale a Transplantului. Anul acesta, evenimentul coincide cu aniversarea a 15 ani de la efectuarea primului transplant hepatic din Romania si de aceea, simpozionul aniversar va fi dedicat acestei teme, in aula bibliotecii Academiei urmand sa fie prezente personalitati de marca ale chirurgiei mondiale din domeniu transplantului hepatic. Astfel, alaturi de profesorii Irinel Popescu, Victor Voicu, Mihai Lucan, Radu Deac si Dan Tulbure, la simpozion vor participa si profesorii Domenico Forti si Christoph Broelsch. Participarea celor doi specialisti straini la simpozionul aniversar nu este deloc una intamplatoare, acestia legandu-si numele de primele interventii de transplant hepatic realizate in Romania. Astfel, medicul Domenico Forti a participat impreuma cu echipa de medici romani condusa de profesorul Irinel Popescu la primele transplanturi de ficat de la donator decedat, in timp ce prof. Christoph Broelsch a participat alaturi de aceeasi echipa la primele operatii de transplant hepatic de la donator in viata.

 

Dr. Domenico Forti alaturi de dr. Irinel Popescu

Dr. Domenico Forti si Dr. Irinel Popescu

Primul transplant hepatic din Romania a fost realizat pe data de 15 aprilie 2.000 de o echipa medicala condusa de prof. Irinel Popescu, primul pacient a carui viata a fost salvata printr-o astfel de interventie fiind Gheorghe Penea. Acesta a primit un ficat de la un donator decedat, operatia constituind un moment de referinta pentru medicina romaneasca. Practic, de atunci se poate spune ca transplantul de ficat a fost introdus ca metoda terapeutica, ulterior facandu-se rapid trecerea de la etapa de pionierat la stadiul de procedura de rutina.

La scurt timp dupa aceea, aceeasi echipa de medici a realizat si primul transplant hepatic de la donator in viata, primul beneficiar fiind Timea Balogh, o fetita nascuta cu o afectiune hepatica grava, care a primit o parte din ficatul mamei sale.

De atunci, viata a 639 de pacienti a fost salvata datorita unor interventii de acest gen, in urma a 669 de operatii.

 

Transplant de ficat - dr. Irinel Popescu

Transplant de ficat – dr. Irinel Popescu

Intrucat activitatea de transplant a cunoscut o impresionanta dezvoltare, aducand Romania pe primul loc in Europa la acest capitol, Academia de Stiinte Medicale a initiat si un proiect POSDRU care are ca scop specializarea profesionala in domeniul transplantului de organe, tesuturi si celule si promovarea importantei actului de donare in randul populatiei.

Incepand cu anul 2005, in Romania a inceput sa se aniverseze anual, Ziua Nationala a Transplantului, in scopul de a evidentia si reconfirma magnitudinea medicala si sociala a actului transplantului, aducand laolalta, in fiecare an, persoane care au beneficiat de transplant, alaturi de familiile lor, specialisti din domeniul transplantului, personalitati marcante ale vietii medicale nationale si internationale.

Anul acesta,  evenimentul va fi marcat si de un mars simbolic pentru a celebra a doua sansa la viata si pentru a sublinia continuarea campaniei nationale dedicate cresterii numarului de donatori de organe, tesuturi si celule, dar si incurajarii personalului medical in cresterea competentelor de transplant.

 


Adaugati un comentariu


 

*