50 de spitale monitorizeaza HIV/SIDA si alte 85, Tuberculoza

6 august 2013 | 0 comentarii |

Bugetul total alocat programelor nationale de sanatate este, anul acesta, de 486.474.000 lei, din care cei mai multi bani, respectiv 103.061.000 lei, sunt alocati supravegherii si controlului infectiei HIV. In lume sunt 34 de milioane de persoane infectate, iar in Romania sunt peste 11.000 de bolnavi, in timp ce in Buzau sunt 121 de persoane diagnosticate cu virusul ucigas.

 

stop-hiv-sida

Cincizeci de spitale din tara, la care se adauga Spitalul Penitenciar Jilava din Bucuresti, au fost desemnate sa se ocupe de tratamentul si monitorizarea persoanelor cu HIV/SIDA, potrivit unui proiect de act normativ lansat luni, in dezbatere publica, de Ministerul Sanatatii (MS).

Proiectul de ordin vizeaza modificarea si completarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014, aprobate prin Ordinul ministrului Sanatatii nr. 422/2013.

Conform proiectului, bugetul total alocat programelor nationale de sanatate este, anul acesta, de 486.474.000 lei, din care cei mai multi bani, respectiv 103.061.000 lei, sunt pentru Programul national de supraveghere si control al infectiei HIV.

Pentru tratamentul si monitorizarea persoanelor cu infectie HIV/SIDA din Romania au fost desemnate 50 de spitale, acestea fiind Institutul National de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Bals” din Capitala si alte 49 de spitale din tara, la care se adauga Spitalul Penitenciar „Jilava”, potrivit aceluiasi proiect de act normativ.

Totodata, in document se mentioneaza ca Programul national de supraveghere si control al Tuberculozei beneficiaza de 8.855.000 lei, pentru tratamentul bolnavilor fiind desemnate 85 de spitale.

Pentru Programul national de transplant de organe, tesuturi si celule sunt alocati, tot anul acesta, 42.514.000 lei, iar pentru cel de tratament in strainatate, 17.000.000 lei, potrivit proiectului aflat in dezbatere publica pana la 5 septembrie.

 

hiv

In lume exista peste 34 de milioane de bolnavi de SIDA, iar in Romania, la sfarsitul lunii octombrie 2012, in Romania erau inregistrate 11.399 de persoane cu HIV / SIDA, conform ultimelor statistici ale Comisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA. Dintre acestea, 237 sunt copii cu varste pana in 14 ani. Infectia cu HIV a fost responsabila de decesul a peste 25 de milioane de persoane in ultimii 30 de ani, prin SIDA, faza finala, complicata cu diverse infectii. Medicii trag insa un semnal de alarma si apreciaza ca pe langa un numar semnificativ de bolnavi depistati cu virusul imunodeficientei umane care au abandonat tratamentul, exista inca cel putin un numar dublu de persoane inca nedepistate, dar care sunt purtatoare de HIV si pot fi surse de contaminare.

La Buzau, bolnavii infectati cu virusul imunodefcientei umane dibandite sunt tratati in cadrul unui compartiment al Sectiei de Boli Incetioase a Spitalului Judetean de Urgenta, sub coordonarea dr. Elena Damian.

Potrivit datelor puse la dispozitie de Mihaela Voineagu, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Buzau, au fost diagnosticate pozitiv 121 de persoane, din care 115 sunt in evidenta si urmeaza tratament anti-retroviral. 61 dintre acestea sunt barbati, iar 54 femei. In acest an, patru persoane au fost luate in evidenta si incluse in programul de tratament, doua din categoria de varsta 20-24 de ani si alte doua cu varste intre 31 si 34 de ani, doua persoane fiind femei si celelalte doua, barbati.

Un studiu genetic realizat pentru o mai buna intelegere si cunoastere a HIV si SIDA arata ca virusuri asemanatoare celui actual ar fi aparut in cazul maimutelor africane in urma cu nulte milioane de ani. Cercetatorii de la Universitatea Washington si cei de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson, ambele din Seattle, au analizat asemnatura genetica a virusului similar HIV in cazul unui numar mare de primate precum cimpanzei, gorile, urangutani si maimute macaque. Modificarile genetice, care au evoluat ulterior in sistemul imunitar al maimutelor africane, sugereaza ca virusul a aparut in urma cu 5 pana la 16 milioane de ani.


Categorii: Lifestyle, Medici, Spitale

Adaugati un comentariu


 

*