A fost demarat planul de ingrijire pe termen mediu si lung pentru ranitii de la Colectiv

7 decembrie 2015 | 0 comentarii |

Astazi a fost stabilita componenta comisiei pluridisciplinare care va analiza situatia fiecarui pacient, pentru se a stabili, pentru fiecare, un program adecvat de recuperare.

 

comisie medicalaIn plin scandal starnit de dezvaluirile facute de un medic ramas anomim, de la Spitalul de Arsi, cu privire la conditiile improprii in care au fost tratati ranitii de la Colectiv care au ajuns aici, ministrul Sanatatii a anuntat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca va demara un plan special de ingrijire pe termen mediu si lung a tuturor celor care au fost raniti in urma tragediei din 30 octombrie. Planul gandit de autoritati include atat ingrijirile medicale de recuperare, cat si asistenta psihologica si sociala pentru pacienti si familiile acestora. Primul pas concret a fost facut in cursul zilei de astazi, cand a fost stabilita componenta comisiei de specialisti care se va ocupa de evaluarea fiecarui ranit in parte si stabilirea unui program de recuperare adecvat pentru situatia fiecaruia, precum si spitalele in care se va sigura tratamentul de recuperare medicala. Totodata, prin intermediul ambasadelor, se va comunica spitalelor din strainatate in care sunt internati raniti de la Colectiv ca, in conformitate cu recomandarile specialistilor, autoritatile romane si-au dat acordul pentru ca pacientii cu arsuri sa poata continua tratamentul de recuperare in aceste unitati.

 

Dr. Dorel Sandesc

Dr. Dorel Sandesc

In acest sens, la sediul Ministerului Sanatatii a avut loc, in aceasta dimineata, o sedinta in urma careia secreterul de stat Dorel Sandesc a anuntat ca a fost stabilita componenta comisiei care va analiza cazurile ranitilor de la Colectiv. Aceasta comisie va reuni medici specialisti in chirurgie plastica si reparatorie, in recuperare medicala, psihologi si asistenti medicali, sub coordonarea medicului Gabi Diaconu.

„Aceasta comisie medicala mixta va analiza fiecare caz dintre pacientii internati si cei externati, pentru a le stabili un program adecvat de recuperare medicala. S-au stabilit spitalele in care se va asigura acest tratament de recuperare – ambulator sau, la nevoie, prin internare. De asemenea, programul de recuperare medicala va fi integrat intr-un program comprehensiv de asistenta psihologica si sociala, atat pentru pacient, cat si pentru membrii familiei”, a explicat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Dorel  Sandesc. In ceea ce priveste pacientii care ar avea nevoie de tratament in strainatate, comisia va analiza fiecare caz, iar acolo unde va considera ca, prin gravitatea leziunilor si complexitatea procedurilor de recuperare exista o recomandare pentru tratament in afara, va face acest demers.

 

smurd colectivCosturile pentru tratamentul si recuperarea ranitilor vor fi acoperite de Ministerul Sanatatii, care a anuntat ca a aprobat tratamentul in strainatate al tuturor pacientilor cu arsuri care au vut recomandarea specialistilor straini si au fost considerati de catre acestia ca fiind transferabili.

Presedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a confirmat ca exista banii necesari acoperirii costurilor tratamentelor in tara si in strainatate pentru ranitii de la Colectiv, dar a evitat sa dea un raspuns clar atunci cand a fost intrebat daca si alti raniti cu arsuri grave vor beneficia de acelasi tratament.

La finalul sedintei, Dorel Sandesc s-a referit si la problema infectiilor intraspitalicesti, atat de des discutata in ultimele zile, declarand ca pacientii arsi vor fi ingrijiti in continuare conform standardelor de ingrijire si vor beneficia de experianta deosebita pe care o au medicii romani. Cat despre acuzele referitoare la decesul a trei pacienti la Spitalul de Arsi, secretarul de stat a precizat ca „este evident si recunoscut de toata lumea ca infectiile intraspitalicesti la pacientii arsi sunt inevitabile. Din statisticile internationale, 75 la suta dintre pacientii cu arsuri grave care ajung sa moara au infectii intraspitalicesti”.

 


Adaugati un comentariu


 

*