Agresiunea asupra medicilor atinge cote alarmante

18 iunie 2018 | 0 comentarii |

O asistentă medicală de la UPU Brașov a fost dată cu capul de pereți de un un bucureștean beat și a fost internată la neurochirurgie. Agresorul a fost, la rândul lui, internat la Spitalul de Psihiatrie, bănuindu-se că se afla și sub influența drogurilor.

 

Nu este zi în care personalul medical, în special de la Urgențe, să nu fie agresat verbal și, uneori, chiar fizic, de pacienți sau de aparținători ai acestora, care consideră că doar ei au drepturi. Nu toate aceste cazuri ajung publice, pentru că medicii, comparativ cu pacienții, nu se plâng, de obicei. Există însă situații în care agresorii sunt atât de violenți, încât devine revoltător pentru întreaga opinie publică. Cei mai expuși agresiunilor sunt medicii de la urgențe și cei de pe ambulanțe.

Un astfel de incident a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la  Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, unde o asistentă în vârstă de 43 de ani a fost lovită de un bucureștean în vârstă de 29 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care fusese adus la UPU de un echipaj SMURD.

Tânărul ar fi băut peste măsură şi ar fi fost implicat într-o altercaţie pe stradă, în urma căreia fusese dus la UPU Braşov pentru a i se recolta probe de sânge. Bărbatul a refuzat și, pentru că o asistentă a încercat să-l convingă să accepte analiza, a devenit agresiv, a împins-o violent, iar aceasta s-a lovit şi a suferit un traumatism cranian în urma căruia s-a impus internarea ei în Secţia de Neurochirurgie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile, pentru investigații și monitorizare.

 

Înainte de a o împinge pe asistenta medicală, un alt asistent de la UPU a încercat să-l oprească pe agresor să nu părăsească secţia, dar fără rezultat. „Pe holul spitalului, colega noastră s-a întâlnit cu bărbatul care voia să părăsească spitalul și a încercat să-i explice că este bine să rămână pentru investigaţii. A fost împinsă, s-a lovit de un perete şi a căzut. În cădere s-a lovit la cap, are un traumatism cranian şi este internată la Secţia de Neurochirurgie a spitalului, unde va mai rămâne câteva zile. În loc să ajungă dimineaţă acasă la familie, a rămas internată. Noi am anunţat organele de Poliţie, ITM-ul. Colegii mei de la Urgență sunt foarte revoltați. Acesta nu este un caz izolat. Ne confruntăm deseori cu astfel de situaţii. Avem formă de pază, dar în momentul respectiv nu era nimeni de la pază. În zilele următoare vom susţine o conferinţă de presă în care vom prezenta toate aceste probleme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Cătălin Leonte.

 

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, întocmind un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. „S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.45. Este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, care a fost transportat la Urgenţe de către un echipaj SMURD, a fost preluat de pe o stradă din Braşov, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice se pare, acesta ar fi încercat să părăsească triajul şi a împins o asistentă medicală, care s-a lovit de un perete. I-au fost prelevate probe biologice şi ulterior a fost internat la Spitalul de Psihiatrie”, a declarat Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. Rezultatul probelor biologice nu a fost făcut public. Nu este exclus, spun surse medicale, ca bărbatul să fi fost şi sub influenţa drogurilor.

Agresiunile împotriva medicilor ar trebui să dea de gândit autorităților. Numai în București, 85% din personalul medical al clinicilor și spitalelor a fost agresat verbal de pacienți ori de către rudele acestora, iar 10% au fost victime ale atacurilor fizice, relevă un studiu al Colegiului Medicilor din Capitală. Cifrele oficiale sunt însă mai mici decât cazurile existente, întrucât majoritatea nu sunt raportate.

Cel mai grav a fost un eveniment s-a petrecut în urmă cu 8-9 ani, un medic de familie a fost ucis pentru că nu a putut, din cauza legislației, să elibereze o reţetă compensată pacientului său.

 

În 2016, deputatul Tudor Ciuhodaru a iniţiat un proiect de lege prin care încearca să-şi apere colegii medici. Spune că patru din cinci medici au fost cel puţin o dată agresaţi. Ciuhodaru a solicitatcreşterea acestor pedepse şi încadrarea la ultraj, adică autosesizarea tuturor organelor şi mărirea acestor pedepse cu o treime. Sunt o sumedenie de colegi ai mei şi, mai ales colege, care vin cu teamă la sericiu pentru că nu ştiu dacă se mai întorc acasă. Spre deosebire de poliţişti şi jandarmi noi nu avem nici pregătirea necesară, nici echipamentul pentru a ne apăra”, a declarat, în repetate rânduri, inițiatorul legii.

Proiectul său a picat însă, la Comisa Juridică a Camerei Deputaţilor. Anul acesta, a fost redepus, cu mici modificări, dar pare să nu reărezinte o prioritate pentru aleșii noștri.

Se întâmplă foarte des ca personalul medical să fie agresat”, a subliniat dr. Cristina Vecerdie, șefa UPU Brașov. La camerele de gardă ale spitalelor au avut loc mai multe atacuri violente. În acest an, un medic din Mioveni a fost călcat în picioare de un tânăr nervos că doctorul nu i-a tratat prietenul aşa cum voia el.

 

Dr. Adrian Zoican

Medicina de urgenţă este o specialitate medicală pe cât de solicitantă, pe atât de riscantă. Personalul medical din Urgențe duce o luptă continuă cu moartea, uneori la secundă, dar se confruntă și cu reacții dintre cele mai ostile din partea unor pacienți sau aparținători ai acestora. Nu puține sunt cazurile de agresiune la care sunt supuși medicii și asistenții medicali și niciun spital nu a scăpat de astfel de evenimente. De aceea, probabil, medicina de urgență este una dintre specialitățile în care întâlnim cea mai mare criză de doctori.

Medicina de urgență este o specialitate multidisciplinară destul de solicitantă, care nu poate fi făcută de oricine. Este o luptă permanentă cu moartea, iar noi facem tot ce este omeneşte posibil să învingă viața. Nu întotdeauna, rezultatul este cel pe care ni-l dorim şi nu este uşor să trecem peste asta, ne marchează psihic. Există însă şi cazuri care au impact pozitiv şi ne motivează să continuăm. Din păcate sunt şi persoane care mimează fel de fel de afecţiuni doar pentru un set de analize sau, pur şi simplu, sunt dependenţi de serviciul de urgenţă, de spital în general, iar acestea sunt, de obicei cele mai nemulțumite. Dar, pentru că se poate întâmpla ca, la un moment dat, unul dintre ei să prezinte o acutizare, iar la un moment dat să ajungă la noi cu infarct, acordăm atenție fiecărui pacient. Ceea ce ar trebui înțeles este însă că regulile trebuie respectate de toată lumea, de la medici și asistenţi, până la pacienţi şi rudele lor”, a explicat dr. Adrian Zoican, medicul șef al UPU Buzău, subliniind că nici personalul medical din Spitalul Județean de Urgență buzoian nu a fost scutit de agresiuni verbale și fizice, mai ales noaptea.

 


Adaugati un comentariu


 

*