Al doilea contract de muncă și orele suplimentare ar putea fi scutite de plata CASS și de impozit

18 iunie 2018 | 0 comentarii |

Potrivit unei inițiative legislative depusă în Parlament de liberali, angajaţii cu normă întreagă nu vor mai fi taxaţi la fel pentru al doilea contract de muncă, part-time, şi nici pentru orele suplimentare lucrate.

 

Contribuția la sănătate și impozitul pe venit nu se vor mai regăsi într-un al doilea contract de muncă al unei persoane și nu se vor aplica orelor suplimentare, dacă un proiect de modificare a Codului Fiscal, depus în Parlament de formațiunea liberală, săptămâna trecută, va fi aprobat. Foarte mulți medici și asistenți medicali din unitățile publice sunt vizați de efectele acestei reglementări fiscale, dacă ea va intra în vogoare, pentru că majoritatea acestora au un al doilea job, în privat.

Conform inițiatorului, proiectul de act normativ este „extrem de important”, atât pentru angajați cât și pentru angajatori, pentru că va fi stimulată munca suplimentară și va fi redusă munca la negru.

Noile reglementări ar urma să fie introduse în Codul Fiscal și să se aplice de la 1 ianuarie 2019, astfel încât angajații cu normă întreagă nu vor mai datora, începând cu anul viitor, contribuții de sănătate (CASS) și impozit pentru veniturile din salarii sau de natură salarială obținute din al doilea contract de muncă cu timp parțial sau din orele suplimentare efectuate în limita a 32 de ore lunar. Se propune însă menținerea CAS (contribuții sociale) astfel încât „angajații să obțina drepturi financiare superioare atunci cand vor ieși la pensii”.

 

Inițiatorul proiectului de act normativ consideră că „nu este normal ca angajatul care are deja un contract cu normă întreagă, care vrea să câştige mai mult, muncind mai mult, să fie taxat la fel, cu cca. 43% şi pentru al doilea loc de muncă sau pentru munca suplimentară! Sistemul funcţionează cu succes în Germania, iar această facilitate a scos la suprafaţă milioane de contracte de muncă”, potrivit unui comunicat remis presei.

În România, numărul celor care au un al doilea loc de muncă este, oficial, sub 1%, în timp ce în alte state europene, între 5% şi 16% dintre angajaţi au un al doilea contract de muncă. În expunerea de motive a proiectului de act normativ se arată însă că „deşi statistic munca suplimentară efectuată de angajaţii români la un al doilea loc de muncă (part-time) sau peste programul integral de muncă aproape nu există, ea se produce în realitate, prin forme de evitare a fiscalităţii impuse pe muncă”, potrivit expunerii de motive.

 

Proiectul de act normativ a avut în vedere faptul că orice antreprenor român şi-ar dori să angajeze oficial, nu la negru, dar în condiţiile în care povara fiscală pe muncă ia la buget jumătate din leafa angajatului, niciun angajat nu-şi doreşte să lucreze suplimentar, deşi pe piaţa forţei de muncă din România ne confruntă cu un deficit uriaş de forţă de muncă.

Prin această propunere vrem să răspundem rapid atât la deficitul de forţă de muncă din economie, vrem să descurajăm munca la negru şi vrem să stimulăm angajaţii să câştige mai mult, dacă muncesc mai mult. Din această măsură bugetul de stat va avea foarte mult de câştigat, deoarece vom avea o creştere atât a numărului de contracte cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, o creştere a contractelor de muncă cu timp parţial (al doilea contract), precum şi oficializarea plăţii orelor suplimentare. Este un proiect din care angajaţi, angajatori şi bugetul de stat au de câştigat!”.

Pentru a deveni lege în vigoare, inițiativa trebuie adoptată de Parlament, promulgată de către președinte și publicată în Monitorul Oficial.

 


Categorii: Actual, Jobs, Legislatie, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*