Alzheimer – diagnosticul Romaniei, de la Oxford

Printre steaguri, soldati, fasole cu ciolan si discursuri sforaitoare, povestea celor 82 de studenti romani care „invata sa conduca lumea de la Oxford”, difuzata de ProTv cu prilejul Zilei Nationale, m-a impresionat cu adevarat. Am inteles inca o data, dca mai era nevoie, cat de multa inteligenta exportam si cat de mult s-ar putea schimba tara noastra daca acesti tineri s-ar intoarce si ar conduce-o in urmatorii 30-40 de ani… cat timp acestia s-ar afla in activitate.

Felul in care acesti tineri stiau sa-si exprime opiniile si modul in care au invatat ca „daca nu gandesti pentru tine si daca nu critici sau nu analizezi ceea ce inveti si ceea ce ai memorat, nu valorezi nimic”, m-a determinat sa privesc spre harababura politico-economico-sociala in care ne complacem si mai ales cat de usor ne lasam condusi de mediocritati.

Am inteles si de ce pleaca medicii romani sa lucreze pentru altii. Pe langa salariile mari ce le sunt oferite, tinerii medici au in primul rand posibilitatea sa invete si sa se exprime, nu sunt intimidati sau tinuti la „perete” ca sa nu-si depaseasca predecesorii si mai ales sa nu le „fure” pacientii.

M-a impresionat si faptul ca unul dintre tinerii romani de la Oxford, cea mai prestigioasa universitate britanica in care au studiat sau au predat cei mai multi sefi de stat si de guverne ale lumii, cei mai mari economisti si cei mai multi laureati Nobel, si-a exprimat dorinta de a se intoarce „acasa”, peste 6-7 ani, „in Valea Buzaului”.

Dar cel mai interesant mi s-a parut „diagnosticul” pe care tanarul Vadim Toader din Roman, in varsta de numai 22 de ani, cel mai bun din grupa lui de la Christ Church College, l-a pus Romaniei, la una dintre conferintele TEDx (cele mai faimoase conferinte din lume) la care a fost invitat sa vorbeasca despre tarile in curs de dezvoltare. El a scos la suprafata, cu o precizie de neurochirurg, boala de care sufera tara si poporul din care si el face parte , iar diagnosticul este unul care at trebui sa dea de gandit intregii populatii, ca sa nu mai vorbim despre factorii de decizie.

 „Imaginati-va o tara bolnava de Alzheimer. Isi va pierde elitele, adica neuronii. Vorbim de inventatori, economisti, politicieni si artisti. Cred ca tara mea, Romania, sufera de Alzheimer. Totusi, sa nu uitam ca Alzheimer este o boala a batranetii. Sunt suficient de matur ca sa realizez limitele lumii inconjuratoare, dar consider ca sunt inca prea tanar ca sa accept o soarta atat de cruda. Mi-am dat seama ca romanii se dau batuti prea usor. Cum se complica situatia, elitele Romaniei fug, iar cand elitele pleaca, si situatia tarii se inrautateste. Romanii stau si asteapta. Asteapta ca elitele sa se intoarca si sa-i salveze. Asteapta ca politicienii sa renunte la coruptie. Dar nu fac nimic, stau si asteapta. Mi-am dat seama ca problema Romaniei nu este ca-i pleaca elitele, ci cultura nationala de a te da batut”.

Am reprodus o mare parte din ceea ce a spus tanarul nostru de la Oxford, pentru ca mi s-a parut mai concludent decat orice comentariu…

Dar si pentru ca avand astfel de tineri in Romania, cred ca inca exista sperante ca aceasta tara sa se „curete” de „infectii, buboaie si putreziciuni”…