Antiretroviralele au salvat milioane de vieti lovite de SIDA

23 iulie 2014 | 0 comentarii |

Iar o descoperite a unor cercetatori americani ar putea duce la eradicarea acestui flagel. In ciuda tragediei din Ucraina, Conferinta internationala anti-SIDA de la Melbourn se desfasoara normal, iar cei peste 12.000 de oameni de stiinta prezinta rezultatele ultimelor cercetari in domeniu.

 

sida_simbolLucrarile Conferintei internationale privind SIDA care are loc la Melbourne-Australia, isi desfasoara lucrarile asa cum au fost programate, in ciuda faptului ca si-au pierdut viata aproximativ 100 dintre cei care trebuiau sa se afle in aceste zile la eveniment, in tragedia aviatica din Ucraina. Presedinta Societatii Internationale privind SIDA, Francoise Barre-Sinoussi a declarat imediat dupa „masacrul” din 17 iulie ca nu se va anula conferinta, pentru ca „ne gandim la ei si stim ca este ceea ce ar fi vrut sa facem”.

Intre problemele evidentiate de oamenii de stiinta s-a aflat si un studiu realizat de un grup de cercetatori de la institutul IHMEUniversitatea din Washington. Potrivit acestui studiu, considerat cel mai amplu de pana acum privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului in lupta impotriva SIDA, malariei si tuberculozei, milioane de vieti au putut fi salvate in intreaga lume datorita generalizarii antiretroviralelor, arata AFP, citat de Agerpres.

Dr. Christopher Murray, coordonatorul studiului, arata ca s-a inregistrat o „puternica crestere a finantarii si atentiei politice privind SIDA, malaria si tuberculoza in ultimii 13 ani” si ca „Cercetarea noastra demonstreaza ca atentia acordata acestor maladii a avut un impact real”. Cu toate acestea „ramane mult de facut si aceste trei maladii au ramas o problema majora de sanatate in 2013”, a subliniat dr. Murray.

Cercetarea, finantata de Fundatia Bill si Melinda Gates, a fost publicata marti, in revista medicala britanica The Lancet.

 

stop-hiv-sidaPunctul sase al Obiectivelor de lupta impotriva SIDA, adoptate de ONU in anul 2000, vizeaza cele trei boli (SIDA, malaria si tuberculoza) si posibilitatea de stopare a extinderii lor sau chiar de obtinere a unui recul, in special in tarile sarace, pana in 2015. Cercetatorii de la Washington University au analizat datele privind aceste trei maladii pentru 188 de tari, in perioada 1990-2013, si au concluzionat ca in ceea ce priveste SIDA, antiretroviralele au salvat milioane de vieti. Acestea combat eficient virusul HIV, pana la a-l face nededectabil in sange, chiar daca nu duc la o vindecare completa. Folosirea lor permite insa prelungirea semnificativa a vietii persoanelor infectate, iar la femeile insarcinate impiedica transmiterea virusului de la mama la copil.

Potrivit studiului, utilizarea antiretroviralelor, incepand cu anul 1996, a permis salvarea a aproximativ 19,1 milioane de ani de viata, marea majoritate (70,3%)  in tarile in curs de dezvoltare.

Conferinta internationala privind SIDA este organizata de Societatea Internationala privind SIDA (International Aids Society sau IAS), in perioada 22-25 iulie, la Melbourne – Australia si reuneste peste 12.000 de oameni de stiinta, experti si militanti anti-SIDA.

 

Kamel Khalili si Wenhui Hu

Kamel Khalili si Wenhui Hu

Sperante de victorie asupra flagelului dau insa cercetatorii americani  de la Universitatea de Medicina Temple,  care au reusit sa inlature virusul HIV dintr-o celula umana. Stiut fiind faptul ca virusul HIV functioneaza prin rescrierea codului genetic al celulei si a intregului organism, cercetatorii americani au reusit „sa eradicam virusul HIV-1 din genom si sa imunizam celula afectata pentru ca virusul sa nu se reactiveze“, sustine Kamel Khalili, unul dintre cercetatori.

Tehnica dezvoltata de acesta impreuna cu Wenhui Hu presupune ca celula „lupta“ pentru a izola si inlatura virusul din codul genetic. Printr-un sir de 20 de nucleotide (compusi bazati pe proteine), cei doi cercetatori au reusit sa identifice in celula virusul si sa ii „taie“ accesul la genom. Tehnica lor este insa abia la inceput si, deocamdata, asa cum sustin chiar cercetatorii, desi exista sperante de obtinere a unui tratament care sa vindece HIV-SIDA, acest lucru s-ar putea intampla abia peste cativa ani, nefiind totuna sa elimini virusul din cateva celule cu a-l inlatura dintr-un intreg organism infectat.

Tehnica celor doi cercetatori ar putea fi cel mai mare pas in tratarea SIDA, dar deocamdata, tot antiretroviralele „fac o treaba buna in a tine in frau boala”, doar ca in cazul in care „exista o pauza in administrarea tratamentului, aceasta revin”, sustine Khalili.

Dupa testele in laborator pe celule umane vor urma teste pe animale, iar un tratament bazat pe acest principiu ar putea exista peste cativa ani.

 Video – Sursa YouTube


Adaugati un comentariu


 

*