„Armata – O scoala altfel”, la Spitalul Militar Central

20 aprilie 2016 | 0 comentarii |

Ce inseamna „Medicina Militara de Urgenta” si cum se imbina profesia de militar cu cea de medic au explicat medicii acestei unitati medicale, atat prescolarilor cat si elevilor de liceu. 

 

SUUMC-altfel1Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucuresti, al carui comandant este buzoianca g-ral medic Florentina Radu Ionita, se numara printre unitatile medicale care si-au deschis portile in cadrul proiectului „Armata – O scoala altfel”, derulat de Ministerul Apararii Nationale, in colaborare cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice.

Un seminar interactiv cu tema Medicina Militara de Urgenta, urmat de aplicatii practice privind manevrele medicale in acordarea primului ajutor si prezentarea perspectivelor invatamantului medico-militar, au constituit tematicile abordate de medicii militari in dialogul cu cei mai mici dintre „partenerii de proiect”. Importanta si rapiditatea acordarii primului ajutor, manevrele de urgenta, dar si ceea ce inseamna valorile unei cariere cu duble valente, de medic si de militar au suscitat interesul copiilor.

Medicul colonel Bogdan Teusdea, seful Unitatii de Primire Urgenta i-a invatat pe micutii de la Gradinita „Scufita rosie” care sunt manevrele medicale in acordarea primului ajutor si cat de important este sa nu iti fie frica de medic.

 

SUUMC (1)„Armata – O scoala altfel” a fost si in preferintele elevilor Colegiului National „I. L. Caragiale” Ploiesti, care prin vizita lor in Spitalul Militar Central, au dat medicilor de aici incredere si speranta ca „Romania are viitor”.

Dupa seminariile sustinute de colonel medic sef de lucrari dr. Dragos Cuzino – seful Laboratorului de Imagistica prin Rezonanta Magnetica si colonel medic dr. Bogdan Teusdea– seful Unitatii de Primire Urgenta, acestia au avut o intalnire-surpriza cu doi fosti combatanti in teatrul de operatii din Afganistan, actualmente parte a conducerii spitalului, respectiv colonel Ionut Bazga – loctiitorul comandantului pentru probleme de stat major si plt adj. principal as. med. licentiat Giorgeta Grosu – director de ingrijiri.

Tinerii au vazut ca dincolo de „portretul de erou” exista un om cu suflet si dragostea de parinte, iar spre marea surpriza a medicilor, dupa fotografia de grup, le-au cerut autografe.

Urandu-le succes celor care au spus ca se pregatesc pentru a urma cursurile Facultatii de Medicina si Farmacie, medicii militari bucuresteni si-au manifestat disponibilitatea de a-i avea alaturi si in perioada de stagii de pregatire si, ulterior, de rezidentiat!

 

Galerie foto (sursa SUUMC):


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*