Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative marchează Ziua Mondială a Sclerozei Multiple

Cu această ocazie sunt organizate o serie de acțiuni prin care inițiatorii doresc să aducă în atenție problemele cu care se confruntă pacienții care suferă de această afecțiune, dar și să mulțumească medicilor care îi îngrijesc.

 

Mâine se marchează la nivel internațional Ziua Mondială a Sclerozei Multiple, eveniment care va prilejui și în România o serie de manifestări care au debutat încă din week-end. Organizatorul principal al acestor activități este Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN), scopul urmarit fiind conștientizarea în rândul publicului a acestei afecțiuni și a eforturilor pe care le fac medicii care îi îngrijesc pe pacienții cu scleroză multiplă.

Activitățile programate pentru a marca această zi constau în organizarea un stand „Casă senzorială SM” (Scleroză Multiplă), a unei  campanii de mulțumire adresată personalului medical, a unei alte  campanii pe social media și în participarea la o dezbatere publică cu autoritățile din domeniul sănătății.

Standul Casa Senzorială SM este prezent în săptămâna 28 mai – 3 iunie la mall Promenada, etajul 1, zona de sud, publicul larg fiind invitat să experimenteze simptomele cele mai des întâmpinate de persoanele cu SM. Acestea constau în  rigiditate musculară și oboseală, incontinență urinară, probleme legate de mers, mobilitate și echilibru, dificultate în îndeplinirea sarcinilor zilnice, dificultăți cognitive, singurătate și anxietate.

 

Standul dispune de trei zone diferinte, ceea ce garantează interacțiunea cu publicul. Tot aici pot fi găsite pliante și alte materiale informative care vor fi distribuite celor interesați. Programul standului este de luni până vineri de la 10:00 la 20:00, iar sâmbătă și duminică între orele 11:00 și 16:00.

O altă activitate dedicată acestei zile este campania „Thank you, doc!”, o campanie de mulțumire adresată personalului medical implicat în gestionarea sclerozei multimple. Campania are loc pe 30 mai, de Ziua Mondială a Sclerozei Multiple și este adresată medicilor neurologi, rezidenților, asistenților mediali și infirmierilor implicați în centrele de scleroză multiplă din Capitală.

Campania, desfășurată concomitent în cele șapte centre de scleroză multiplă din Capitală, va fi susținută de pacienții cu scleroză multiplă și membrii familiilor acestora, cu sprijinul voluntarilor de la compania Oracle, care vor asigura suportul logistic.

 

În dimineața zilei de 30 mai, în fiecare centru de scleroză multiplă, timp de două ore, vor fi dispuse în holul central baloane care vor forma din litere mesajul „TKS, DOC!”, vor fi împărțite pliante de prezentare succintă a afecțiunii către vizitatori și vor fi împărțite căni de cafea cu mesaje de mulțumire.

Centrele implicate în campanie sunt Spitalul Universitar, spitalul  Elias, Spitalul Militar Carol Davila, spitalul Colentina, spitalul Agrippa Ionescu, Institutul Clinic Fundeni și spitalul Alexandru Obregia, toate din Capitală.

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative reprezintă comunitatea care oferă tuturor persoanelor afectate de bolile neurodegenerative posibilitatea de a-și trăi viața la cel mai înalt potențial și de a asigura sprijinul de care au nevoie, până când un tratament va fi, în cele din urmă, găsit. APAN reprezintă și apără drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative în țara noastră, iar misiunea asociației este să ofere acces la informații inovatoare, să educe toate părțile interesate cu privire la nevoile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative și să faciliteze accesul echitabil la tratament și terapii de înaltă calitate, pentru îmbunătățirea calității vieții.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*