Atentie, viitori parinti! Alcoolul consumat in timpul sarcinii afecteaza trei generatii

15 iulie 2017 | 0 comentarii |

Cercetatorii californieni au descoperit ca alcoolul poate afecta atat fetusul, cat si viitorii nepoti si stranepoti, provocandu-le diferite tulburari de neurodezvoltare.

 

De zeci de ani, medicii stiu ca alcoolul consumat pe perioada sarcinii poate cauza malformatii congenitale. Nu exista insa un raspuns sigur privind cantitatea de alcool care, consumata de mama, poate dauna fatului. Daca in privinta unei cantitai mari si baute reglat,toata lumea este de acord ca riscurile pot fi dezastruoase pentru bebelusul care se va naste, unii oameni de stiinta considera ca un pahar de sampanie baut la un eveniment sau un coktail consumat inainte ca femeia sa stie ca este insarcinata nu va afecta viitorul copil.

Dr. Jacques Moritz, directorul sectiei de ginecologie din Spitalul St. Luke’s- Roosevelt din New York, spune insa ca „problema consumului de alcool pe perioada sarcinii este ca nu exista o cantitate care sa se fi demonstrat sigura”. Iar dr. David Garry, profesor asociat la clinica de obstretica-ginecologie din Colegiul de Medicina Albert Einstein, considera ca este dificil sa prevezi impactul alcoolului asupra unei sarcini pentru ca fiecare femeie are un nivel diferit de enzime care digera alcoolul.

 

De aceea, Center for Disease Control and Prevention din SUA, Colegiul American de Obstetrica-Ginecologie si Academia Americana de Pediatrie sfatuiesc femeile gravide sa nu consume alcool deloc, pentru a evita riscul de a naste un copil cu retard de vorbire si limbaj, dizabilitati la invatare, caracteristici faciale anormale, cap de mici dimensiuni si multe alte probleme.

Consumul de alcool este intalnit la toate grupurile socio-economice, la toate rasele si etniile. Pe langa efectele negative precum desprinderea de placenta, nastere prematura/nastere de feti morti, expunerea fatului la alcool in perioada embrionara sau/si fetala poate duce chiar la nasterea unui copil cu sindrom alcool fetal (SAF), sustin psihologii. Iar simptomele sindromului alcoolic fetal devin vizibile mai ales in anii de scoala.

Cu toate acestea, un studiu al Center for Disease Control and Prevention din SUA (CDC) arata ca o femeie gravida din opt consuma cel putin o bautura alcoolica, in ultima luna de sarcina. Femeile se decid sa solicite ajutor medical pentru aceste probleme mai greu decat barbatii, mai ales din cauza faptului ca societatea continua sa stigmatizeze femeile cu comportament adictiv, comparativ cu barbatii aflati in aceeasi situatie

 

Intr-un articol de specialitate publicat recent, un grup ce cercetatori de la Universitatea Riverside din California prezinta rezultatele unui studiu referitor la efectele consumului de alcool in timpul sarcinii, care releva faptul ca efectele nocive ale alcoolului consumat pe timpul sarcinii se pot transmite nu doar fetusului, cat si urmasilor acestuia.

Rezultatele unor cercetari anterioare au demonstrat ca expunerea alcoolica a copiilor nenascuti afecteaza anatomia neocortexului, regiunea din creierul uman responsabila de comportamentul complex si de cognitie. Ca urmare, descendentii se pot confrunta cu tulburari de comportament, motorii si anxioase.

„Acum detinem dovada ca efectele expunerii prenatale la alcool pot persista in mod transgenerational si pot afecta in mod negativ urmatoarele generatii de copii, care nu au fost niciodata expuse la alcool”, precizeaza autorii studiului.

 

In cadrul cercetarii, oamenii de stiinta au modificat genetic un soarece de laborator si au studiat evolutia creierului si a comportamentului pe parcursul a trei generatii. Ei au identificat expresii genice atipice, o dezvoltare neobisnuita a retelei neuronale din neocortex si deficite la nivel comportamental in cazul generatiei expuse in mod direct la alcool.

Totodata, rezultatele studiului au dezvaluit ca generatiile ulterioare de soareci, care nu au fost expuse in mod direct la alcool, manifestau tulburari de neurodezvoltare si comportamentale similare exemplarelor care fusesera expuse in mod direct la alcool.

Cercetatorii au mai descoperit ca greutatea corporala si marimea creierului au fost reduse in mod considerabil la toate generatiile sau la toate animalele expuse la etanol in perioada intrauterina, in comparatie cu grupul de control. Toate generatiile de soareci expusi la etanol au prezentat o crestere a tulburarilor anxioase si depresive si deficite senzori-motorii.

 

 


Categorii: Actual, Institutii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*