Au inceput inscrierile pentru al IV-lea congres al Societatii Romane de Hipertensiune

13 ianuarie 2016 | 0 comentarii |

Manifestarea stiintifica este destinata medicilor specialisti din domeniul cardiologiei cat si celor din specialitati conexe, dar pot participa si medicii rezidenti si asistentii medicali.

 

deschidere-oficiala-CongresDesi este programat a se desfasura abia la jumatatea lunii septembrie, pregatirile organizatorilor pentru cel de-al IV-lea congres al Societatii Romane de Hipertensiune au inceput de pe acum. Odata cu anuntul oficial referitor la acest eveniment a fost demarata si campania de inscriere a participantilor.

Organizat de catre Societatea Romana de Hipertensiune, sub egida Societatii Europene de Hipertensiune, a Academiei de Stiinte Medicale si a UMF Carol Davila, Congresul, ajuns la a patra editie, se va desfasura anul acesta in perioada 15-17 septembrie la hotelul Crowne Plaza din Bucuresti. La eveniment sunt invitati sa participe atat specialisti din domeniul cardiologiei cat si din specialitati conexe, precum nefrologie, diabetologie, endocrinologie si neurologie, evenimentul stiintific avand un caracter pluridisciplinar.

 

congres tineri medici (3)Participantii vor lua parte la o serie de sesiuni stiintifice derulate pe parcursul a trei zile, avand ocazia totodata de a interactiona cu personalitati importante ale lumii medicale din Romania si din strainatate. Nu a fost anuntata inca lista invitatilor de onoare, insa organizatorii spun ca aceste personalitati nu vor lipsi de la congresul din septembrie.

Temele sesiunilor stiintifice care se vor desfasura atunci includ prezentarea noutatilor in domeniu, a datelor statistice si celor mai noi recomandari, precum si a ghidurilor internationale legate de managementul hipertensiunii arteriale. De asemenea, in program vor fi incluse premiere medicale, studii de caz, prezentari cu un inalt nivel stiintific si sesiuni de dezbateri in care toti participantii vor fi implicati.

Cei care doresc sa participe se pot inscrie on-line, completand formularul ce poate fi gasit pe site-ul Societatii Romane de Hipertensiune. Participarea este conditionata de plata unei taxe care primeste si o bonificatie pentru cei care se vor inscrie inainte de data de 15 iulie. In cazul studentilor medicinisti si asitentilor medicali, participarea la congres este gratuita.

 

tensiuneSocietatea Romana de Hipertensiune s-a constituit cu scopul de a reuni medici din specialitatile direct implicate in diagnosticarea si tratarea hipertensiunii arteriale, cum sunt cardiologia, medicina interna, nefrologia, neurologia, endocrinologia, medicina generala sau cea de boli de nutritie si diabet.\

Organizatia  isi propune sa devina o platforma de comunicare intre medicii reprezentanti ai acestor specialitati, sa dezvolte programe de educatie medicala continua pentru imbunatatirea nivelului de informare asupra hipertensiunii arteriale, sa initieze proiecte de cercetare clinice multicentrice, pentru a contribui la progresul stiintific in acest domeniu. Nu in ultimul rand, se urmareste participarea la informarea populatiei cu privire la utilitatea masurarii periodice a tensiunii arteriale si a tratarii corecte a acestei probleme de sanatate.

Cu scopul de a duce la indeplinire aceste obiective, Societatea Romana de Hipertensiune isi propune sa colaboreze constructiv cu societati stiintifice din tara sau internationale, precum Societatea Europeana de Hipertensiune Arteriala sau Societatea Internationala de Hipertensiune Arteriala.

 


Adaugati un comentariu


 

*