Aventuri fiscale – TVA la incasare

8 decembrie 2012 | 0 comentarii |

Multi dintre voi intrebati daca plata TVA la incasare ar putea salva firmele mici de la insolventa. Voi incerca sa explic, in articolul de astazi, care sunt implicatiile asupra activitatii IMM-urilor si, respectiv, asupra firmelor care opereaza in domeniul sanitar sau au tangenta cu acesta.

 

Guvernul isi motiveaza decizia de introducere a platii TVA la incasarea facturii, prin asigurarea unui cadru fiscal propice redresarii intreprinderilor mici si mijlocii aflate in situatii dificile, cauzate de criza actuala si de lipsa de lichiditati. De asemenea, autoritatile cred ca aceasta masura va duce la cresterea vitezei de circulatie a banilor in economie si la colectarea mai eficienta a taxei pe valoarea adaugata.

In realitate, nu este decat o complicatie a legislatiei fiscale, din care nu castiga decat statul.Conform actului normativ, poti amana plata TVA maxim 90 de zile. Dupa care, obligatoriu, platesi TVA, chiar daca nu ai incasat c/v facturii. In schimb, cel care nu ti-a platit factura la 90 de zile, nu poate beneficia de deducere TVA decat la data platii. Pana acum, TVA era platita de vanzator si dedusa de cumparator in acelasi moment. Acum, statul incaseaza in avans TVA, indiferent de posibilitatile financiare ale firmelor.

Un alt mod prin care statul isi incaseaza TVA in avans rezulta din colaborarea intre firmele mari, care nu sunt obligate sa aplice sistemul de TVA la incasare, si firmele mici, care sunt incluse in sistemul de TVA la incasare. De exemplu, firmele mari, cu cifra de afacere de peste 2.250.000 lei, trebuie sa plateasca TVA la emiterea facturii si nu beneficieaza de nici un fel de amanare.

In schimb, firmele mici care cumpara de la firme mari, vor deduce TVA  la cumparare doar in momentul platii, care poate fi peste o luna, doua, trei sau mai mult.

 

Firmele mari, care au crezut ca sunt exceptate de intrarea in sistemul de plata TVA la incasare, sunt poate cele mai afectate. Vor evita sa lucreze cu firme mici, pentru ca nu-si pot deduce TVA –ul in timp util.

Un alt „avantaj”  ce rezulta din aceasta masura, inseamna costuri mai mari cu contabilitatea, pentru toate firmele, dar mai ales, culmea, pentru cele care nu intra in sistemul de TVA la incasare. Daca pana acum, jurnalele pe care se stabilea TVA de plata contineau maxim cinci coloane, acum pot contine pana la 21 de coloane, daca ai vanzari sau achizitii si cu 9% TVA, si cu 24 %.

Daca pana acum, dovada deducerii TVA se facea doar cu factura, incepind cu 1 ianuarie 2013 se va face cu factura, cu ordinul de plata sau chitanta si, eventual, cu contractul – daca platesti alta factura decat cea urmata la scadenta.

Urmarirea fisei furnizorilor  va fi, deasemenea, o mare aventura pentru toate firmele.Trebuie sa imparti clientii pe categorii, in functie de termenele de plata a facturilor, iar ei vor proceda la fel.

Astfel, dintr-o masura utila mediului de afaceri, plata TVA la încasarea facturii s-a transformat intr-o povara, atat pentru firmele mici cat si pentru firmele mari.

Economistii cer anularea marii „facilitati”: Scapati-ne de TVA la incasare! Forumurile online pentru contabilitate sunt deja pline de comentarii negative, dar mai ales de intrebari fara raspuns. S-a initiat si o petitie online impotriva aplicarii actului normativ.

 

Pentru majoritatea firmelor si insitutiilor din sistemul sanitar, din fericire, nu reprezinta o problema schimbarile regimului de TVA, avand in vedere ca operatiunile din sistemul sanitar sunt scutite de TVA, asa cum prevede Codul Fiscal :

 Urmatoarele operatiuni de interes general sunt scutite de taxa: spitalizarea, ingrijirile medicale si operatiunile strans legate de acestea  indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sanatate rurale sau urbane, dispensare, cabinete si laboratoare medicale, centre de ingrijire medicala si de diagnostic, baze de tratament si recuperare, statii de salvare si alte unitati autorizate sa desfasoare astfel de activitati;. prestarile de servicii efectuate de catre stomatologi si tehnicieni dentari,  prestarile de ingrijire si supraveghere efectuate de personal medical si paramedical, conform prevederilor legale aplicabile in materie; transportul bolnavilor, livrarile de organe, sange si lapte de provenienta umana.  

 

As vrea sa atrag atentia totusi, ca anumite categorii de operatiuni sunt supuse aplicarii TVA si in sistemul sanitar, asa cum este definit in Art.24 alin 2) din Normele Metodologice ale Coduli Fiscal: Scutirea prevazuta la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal nu se aplica pentru: serviciile care nu au ca scop principal ingrijirea medicala, respectiv protejarea, mentinerea sau refacerea sanatatii, ci mai degraba furnizarea unor informatii necesare pentru luarea unei decizii cu consecinte juridice, cum sunt: eliberarea de certificate cu privire la starea de sanatate a unei persoane, destinate utilizarii in scopul acordarii dreptului la o pensie, elaborarea unor rapoarte de expertiza medicala privind stabilirea raspunderii in cazurile de vatamare corporala, precum si examinarile medicale efectuate in acest scop, elaborarea unor rapoarte de expertiza medicala privind respectarea normelor de medicina muncii, in vederea solutionarii unor litigii, precum si efectuarea de examinari medicale in acest scop, pregatirea unor rapoarte medicale bazate pe fişe medicale, fara efectuarea de examinari medicale.

Aici intra activitatea laboratoarelor de medicina legala, de expertiza medicala si alte activitati privind eliberarea unor adeverinte sau intocmirea de dosare medicale.

Mai sunt cateva saptamani pana la anul nou, an care ne va aduce un guvern nou si o fiscalitate noua. Nu putem decat sa speram ca nu vor mai creste cotele de impozite si taxe.

*In fiecare sambata, consultantul nostru ofera raspunsuri la intrebarile din sfera contabilitatii (nu au caracter de consultanta juridica), transmise pe adresa  redactie@sanatateabuzoiana.ro.

 

Juliana STROESCU este specialist in contabilitate si ofera consultanta prin „Optim AS Contexpert SRL”.


Adaugati un comentariu


 

*