Bacalaureat

25 iunie 2018 | 0 comentarii |

 

Examenele la Bacalaureat au dat întotdeauna bătăi de cap una dintre absolvenți și profesorilor examinatori, dar constituie și o sursă inepuizabilă de bancuri, glume și perle care circulă pe internet.

Pentru că astăzi încep probele scrise la BAC-ul din acest an, câteva glume vor putea descreți frunțile.

Le dorim SUCCES tuturor candidaților!

Să zâmbim cu toții, împreună cu ei:

Mama către fiică: M-a sunat doamna profesoară de română și mi-a spus că e foarte dezamagită de tine pentru nota pe care ai obținut-o la BAC.

Fiica: Lasă, mamă, că nici doamna nu știe atâta română cât vrea să pară. Ne-a mai învățat și pe noi greșit.

Mama: De unde știi tu?

Fiica: O corectează mereu ministrul educației, la televizor: nu se spune clasa întâi, ci clasa întâia; nu se spune problemele sunt, ci problemele este, iar coleg are gen neutru, nu două genuri, cum ne-a învățat ea

***

Examen oral la Bacalaureat, la un liceu Teologic. Intră primul candidat, iar după examen iese radios:

Cum a fost? îl intreabă ceilalti.

E… ca între profesori…

– Adică…?

– Ei intrebau, eu răspundeam, ne completam

Intra al doilea și la iesire aceeași întrebare.

Ca de la profesori la elev… ei intrebau, eu răspundeam, mă mai ajutau și ei, le spune acesta.

Intra al treilea. La iesire, când e întrebat cum a fost, acesta răspunde:

E… cum să fie… ca între popi…

– Cum așa?

– Păi… ei întrebau, eu îmi făceam cruce, eu răspundeam, își făceau ei cruce.

***

Întrebare către Guvernul României:

Cum se pune corect accentul, profesór sau profésor?

Răspunsul din partea Guvernului:

Pe profesor nu se pune accentul deloc.

***

Contestație la BAC:

– Domnule profesor, de ce mi-ați dat 4?

– Două puncte sunt din oficiu; un punct v-am dat pentru că ați venit la examen, iar ultimul pentru ca ați încercat să răspundeți ceva.

– Domnule profesor, nu ați putea să-mi mai dați un punct, ca să pot să și plec de la examen?

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*