Birou de consultanță pentru buzoienii care vor sa acceseze fonduri europene și guvernamentale

Noua structură va funcționa în cadrul Consiliului Județean, o echipă formată din specialiști de la principalele instituții din județ întrunindu-se săptămânal pentru a sta la dispoziția celor interesați.

 

Începând de azi, buzoienii care intenționează să demareze o investiție prin accesarea de fonduri europene sau fonduri guvernamentale, vor putea afla direct de la sursă toate detaliile care le sunt necesare în acest sens. Aceștia vor beneficia, totodată, de verificarea prealabilă a documentației întocmite, astfel încât să aibă certitudinea că dosarul este complet în momentul în care îl vor depune pentru a accesa respectivele finanțări.

Un birou de consultanță pentru accesarea acestor fonduri a fost înființat la nivelul Consiliului Județean Buzău și și-a început oficial activitatea în această după-amiază, fiind săptămânal la dispoziția celor interesați, fie că este vorba de persoane fizice sau de persoane juridice. Scopul este o mai bună absorbție a fondurilor europene și guvernamentale la nivelul județului, întrerpinzătorii putând beneficia gratuit de consiliere, iniferent de domeniul de activitate în care intenționează să demareze investiția.

La sedința care a marcat deschiderea noului birou de consultanță, prefectul Carmen Ichim a declarat că inițiativa a aprținut Consiliului Județean, inspirat fiind de cazul unui consilier local dintr-o comună a județului, care a depus un dosar pentru a solicita o astfel de finanțare, iar după trei săptămâni de așteptare a fost înștiințat că documentația nu era completă și mai necesita o adeverință.

 

Pentru a evita astfel de situații,  întreprinzătorii vor avea la dispoziție noul birou de consultanță în cadrul căruia activează o echipă formată din reprezentanți ai tuturor instituților importante din județ, care le vor da sfaturile necesare în  privința documentației necesare, în funcție de domeniul de activitate pentru care se dorește accesarea de fonduri.

Din comisie fac parte și reprezentanți ai DSP Buzău și DSVSA, care vor oferi consiliere celor care doresc să aceeseze fonduri fie pentru investiții în domenul Sănătății sau al alimentației publice, cum ar fi înfiițarea sau dotarea unui cabinet medical sau chiar a unei clinici, ori în domeniul agrozootehnic.

Comisia se va întruni în fiecare zi de miercuri, între orele 11.00 și 14.00, la sediul Consiliului Județean, interval în care toți cei intersați pot veni să stea de vorbă cu specialiștii care le pot oferi toate informațiile necesare.

 

În principal, aceste informații vor fi legate de condițiile necesare accesării unei finanțări europene sau guvernamentale și de documentația care trebuie întocmită pentru a fi pus la punct dosarul de finanțare.

Odată întocmit acest dosar, întreprinzătorii se pot prezenta din nou la biroul de consiliere, unde specialiștii vor verifica documenația, pentru a constata dacă dosarul este complet sau dacă solicitantul a omis să atașeze unele acte. Astfel, se va evita situația dată ca exemplu de prefectul Carmen Ichim, iar solicitanții vor avea garanția la momentul depunerii dosarului că acesta este complet, și nu vor fi anunțați peste două-trei săptămâni ca le lipsesc anumite documente.

De reținut este faptul că la biroul de consultanță se vor oferi doar recomandări privind întocmirera dcumentației și se vor verifica dosarele întocmite, însă documentele pentru finanțare trebuie depuse la instituțiile prin intermediul cărora se poate accesa finanțarea și nu la reprezentanții acestora, care fac parte din comisie, care au doar rol de consultanță.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*