Bodog anunta finalul crizei de vaccin hexavalent

Ministrul Sanatatii a precizat ca vaccinul a fost achizitionat, a ajuns in tara si deja s-a trecut la distribuirea in teritoriu.

 

Premierul Grindeanu (sursa: gov.ro)

Premierul Grindeanu (sursa: gov.ro)

Ministrul Florian Bodog a avut, ieri, o intrevedere cu premierul Sorin Grindeanu, in cadrul careia au fost discutate cele mai arzatoare probleme din domeniul Sanatatii. Ministrul i-a prezentat sefului Guvernului stadiul in care se afla demersurile pentru rezolvarea acestor probleme, dupa care, intr-o conferinta de presa, a transmis si public, unele dintre solutiile pe care le-a identificat si modul de solutionare pe care l-a aplicat pentru unele dintre probleme.

Subiectul cel mai intens dezbatut a fost cel legat de criza de medicamente si cea de vaccinuri, despre care s-a discutat si la Conferinta organizata de Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania, la inceputul acestei saptamani. Premierul a subliniat atunci ca am avut pacienti care au murit din cauza lipsei de medicamente, am avut copii care au murit din cauza nevaccinarii. (…) Ne uitam la modalitati de incurajare a genericelor, dar nu suntem aproape de momentul in care fiecare roman poate avea acces la tratament.

 

bebe vaccinCu aceeasi ocazie, ministrul Sanatatii a declarat ca Incercam sa readucem medica­mentele care au iesit de pe piata, dar cu costuri mai mari. Trebuie sa facem un echilibru intre pretul medica­men­telor, sa avem o politica de pret atrac­tiva“. Florian Bodog a explicat, totodata, ca in ultima luna au fost facute notificari pentru livrari intra­comunitare pentru 3.900 de vaccinuri Priorix (ROR) la Agentia Nationala a Medicamentului. „In total vorbim de 9.000 de vaccinuri ROR care au fost notificate pentru livrari intraco­muni­tare, am blocat livrarea si le vom cumpara“.

Ieri, dupa o noua discutie cu premierul, ministrul a venit cu cateva vesti bune si previziuni optimiste in spatiul public. Avand in vedere si faptul ca ne aflam in plina Saptamana Europeana a Imunizarii, ministrul Sanatatii a anuntat ca s-a rezolvat criza de vaccin hexavalent, care s-a resimtit timp de cateva luni la nivelul intregii tari, iar storcurile de vaccin din teritoriu au fost refacute, in cea mai mare parte.

 

Florian Bodog, ministrul Sanatatii

Florian Bodog, ministrul Sanatatii

Ministrul Florian Bodog a precizat ca procedurile de achizitie a vaccinului hexavalent s-auincheiat, iar vaccinul a ajuns in tara in doua transe, dozele fiind distribuite in teritoriu. Acesta a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, organizata la Guvern, ca a semnat deja ordinul de distribuire a vaccinului in teritoriu, si ca este posibil ca la acest moment dozele sa nu fi ajuns in toate judetele, insa acest lucru se va intampla in zilele imediat urmatoare, procedura de distributie fiind in plina desfasurare.

In plus, in tara urmeaza sa mai soseasca noi transe, astfel ca se vor acoperit toate cantitatile necesare la nivel national. Aceeasi situatie se inregistreaza si in caszul vaccinului tetravalent, astfel ca, la acest moment, nu ar mai trebui sa se vorberasca de o criza in privinta acestor doua vaccinuri.

Ramane insa problema vaccinului antirujeolic si a antihepatitic B, care inca lipsesc din stocuri. Si in aceasta privinta, ministrul si-a reinnoit promisiunile pe care le face de cate ori este adus in discutie acest subiect.

 

vaccin2In privinta vaccinului impotriva rujeolei, afectiune care provocat pana acum decesul a 23 de copii, Bodog a declarat ca procedura de achizitie s-a incheiat la inceputul acestei saptamani, iar primele doze vor ajunge pe piata in prima decada a lunii mai. In situatia in care vaccinul se epuizase in mai multe judete, iar stocurie de la Minister erau goale, ministrul a anuntat, totodata, ca a identificat, zilele trecute, 10.000 de doze care se aflau in tara, la distribuitori, insa erau pregatite pentru a fi trimise la export. Dozele au fost blocate in depozit, iar ministerul a declansat procedura de achizitie a acestora, mentionanand ca acestea vor fi primele care vor fi distribuite in judetele in care stocurile s-au epuizat.

Florian Bodog a vorbit si despre vaccinul impotriva hepatitei B, care urmeaza sa fie achizitionat din Norvegia, dar trebuie mai intai sa fie autorizat pentru paiata romaneasca, avand o concentratie diferita. „Nefiind pus pe piata in Romania, acest vaccin urmeaza un traseu de autorizare. In momentul de fata, datorita faptului ca  e o problema legata de concentratia acestui vaccin fata de ceea ce se utilizeaza pe piata romaneasca, aceasta documentatie este trimisa la Institutul National de Sanatate Publica, pentru a da un punct de vedere in ceea ce priveste utilizarea sau neutilizarea lui pe piata romaneasca, pentru copiii romani”, a mai declarat ministrul.

 

La randul sau, premierul Grindeanu a declarat, in cursul zilei de astazi, ca rezolvarea crizei vaccinurilor a devenit o problema prioritara a guvernului pe care il conduce. „Inainte de a gandi campanii de informare sau obligativitati in legatura cu vaccinarea, trebuie sa ne asiguram ca acele vaccinuri exista si sunt disponibile pe piata. Pentru ca altfel, riscam sa ajungem intr-o situaţie ridicola in care impunem sancţiuni, dar nu avem stocuri. Sunt hotarat sa rezolv aceasta problema odata pentru totdeauna! Este o situaţie care nu mai poate fi tolerata sau acceptata. Este inadmisibil ca in Romania sa existe an de an crize multiple din cauza lipsei repetate a vaccinurilor. Este inadmisibil pentru ca aceasta situatie a adus suferinta acelor familii ai caror copii au murit de rujeola. Nu exista nicio scuza pentru aceste drame. Sau pentru faptul ca am ajuns sa raportam situatii in care pe anumite tipuri de vaccinuri doar unu din doi copii mai este imunizat. Solutiile trebuie gasite aici, iar eu si colegii mei din Guvern am decis sa facem din acest lucru o prioritate. Vreau sa stabilim directii clare de actiune care sa asigure predictibilitate, flexibilitate si continuitate in procesul aprovizionarii cu vaccinuri” , a precizat acesta.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*