Bodog anunta un nou termen pentru Legea Vaccinarii

5 octombrie 2017 | 2 comentarii |

Proiectul legislativ se afla inca pe masa de lucru a senatorilor din  Comisia de Sanatate, iar ministrul spune ca ar putea fi supus aprobarii Parlamentului peste o luna.

 

La sfarsitul lunii trecute, dupa mai bine de doi ani de tergiversari, proiectul Legii Vaccinarii a ajuns la Comisia de Sanatate din Senat, urmand ca de aici sa plece apoi la comisia similara din Camera Deputatilor, dupa care sa fie supus votului Parlamentului, care va aproba sau va respinge legea. Sansele ca legea sa nu treaca de Parlament sunt, practic, nule, dar ramane de vazut care va fi forma finala care va fi adoptata dupa ce proiectul ca fi analizat de comisiile celor doua camere.

Au trecut aproape doua saptamani de cand proiectul a ajuns la Senat, iar documentul continua sa se afle pe masa de lucru a Comisiei de Sanatate camerei superioare, dar ministrul Sanatatii, Florian Bodog, pare extrem de optimist, a anuntat ca legea va intra in dezbaterea Parlamentului in aproximativ 30 de zile. Legea vaccinarii este in momentul de fata in Comisia de Sanatate de la Senat, dupa care va merge la Comisia de Sanatate de la Camera Deputatilor. Ea isi urmeaza parcursul pentru aviz de la celelalte comisii. Am incredere in colegii mei specialisti din cele doua comisii ca vor lua cele mai bune decizii, iar daca este cazul, vor corecta acolo unde noi am gresit. Cred ca in maximum o luna va fi dezbatuta”, a declarat ministrul.

 

Cu aceeasi ocazie, ministrul a tinut sa reitereze faptul ca legea nu va institui amenzi pentru parintii care nu isi vaccineaza copiii, acestia riscand sanctiuni doar daca refuza sa participe la sesiunile de informare si nu se prezinta cu copilul la medicul de familie, indiferent daca doreste sau nu sa il vaccineze.

„Cu toate ca s-a incercat o dezinformare precum ca legea vaccinarii va amenda parintii, nu este adevarat. Nu amendam un parinte decat daca nu participa la sesiunile de informare, insa parintele care refuza vaccinarea isi asuma toata responsabilitatea. Dupa cum stiti, vaccinarea a adus foarte multe beneficii sanatatii publice. Dupa cum stim, foarte multe boli extrem de grave au fost eradicate cu ajutorul vaccinarii iar acum venim sa legam toate aceste beneficii. Eu cred ca trebuie sa fim extrem de cerebrali in momentul in care vorbim despre vaccinare. Acesta este si motivul pentru care nu am intrat in polemica cu cei care au incercat sa faca tot felul de manifestari impotriva vaccinarii. Am participat la dezbaterile publice si ii combatem cu argumente. Nu are niciun rost sa facem circ”, a mai declarat ministrul Florian Bodog.

 

Proiectul a fost finalizat pe 31 iulie, iar in forma sa actuala prevede obligatia parintilor de a se prezenta cu copilul la medicul de familie, chiar in situatia in care refuza vaccinarea. In acest caz, parintii vor fi audiati de o comisie judeteana de vaccinare in fata careia vor expune motivele pentru care refuza imunizarea copilului, urmand sa isi asume prin semnatura aceasta decizie. Pentru cazurile in care parintii nu se vor prezenta cu copilul la medicul de familie, proiectul legislativ prevede amenzi care pot ajunge si la 10.000 de lei. Important de retinut este ca sanctiunile nu vor fi aplicate parintilor care refuza sa isi vaccineze copiii, ci celor care nu se vor prezenta la medicul de familie pentru a fi informati in privinta vaccinurilor, ramanandu-le apoi libertatea sa decida daca isi vaccineaza sau nu copilul. Articolul 68 al legii este foarte clar in acest sens, precizand ca parintii si celelalte persoane responsabile de cresterea si educarea copilului au urmatoarele obligatii: a) sa asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinarilor complete corespunzatoare varstei in cazul vaccinarilor obligatorii; b) sa se prezinte in cazul in care sunt convocati de Comisia Judeteana de Vaccinare sau a cea a Municipiului Bucuresti”.

 

Proiectul prevede si drepturile pe care le au parintii, mai precis dreptul de a fi informati cu privire la beneficiile si efectele adverse ale vaccinarii, dreptul de a beneficia de vaccinuri sigure si de calitate si dreptul de a primi asistenta in cazul unei reactii adverse post-vaccinale indezirabile. In cazul vaccinarilor obligatorii, consimtamantul pentru vaccinare se prezuma ca fiind dat, iar  excepţie fac situatiile in care parintii sau persoana responsabila refuza in scris vaccinarea copilului.

Un alt articol a proiectului legislativ prevede ca „la data inscrierii copiilor sau a adultilor intr-o unitate de invatamant sau intr-o alta colectivitate, asa cum este definita de prezenta lege, aceasta are obligatia de a solicita prezentarea unei adeverinte, emisa de catre medicul de familie care are in evidenta sa persoana respectiva, care sa ateste sau sa infirme efectuarea vaccinarilor obligatorii”. La intrarea in colectivitate, copilul trebuie sa fie vaccinat obligatoriu impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B. In cazul in care, la inscrierea la scoala, copilul nu are toata schema de vaccinare la zi, parintele trebuie sa prezinte, pana la intrarea in colectivitate, calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinta contraindicatiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari, in functie de caz.

 

 



Comentarii (2)

  1. george spune:

    Proiectul de lege spune ceva, buldog zice altceva ca sa dezinformeze si sa pacaleasca parintii sa se duca in gura lupului, tot dezinformeaza de ceva timp acesti oameni fara scrupule, daca intrebi lumea neinformata ei cred ca obligativitatea e de mult timp asa de bine au manipulat in cardasie cu presa.

    Cine citeste legea vede
    1 nu pot sa faca nimic fara consintamantul tau
    2 te freaca pana incearca sa iti dai consintamantul, te cheama la spalari de creier numite „informari” daca nu le iese te amendeaza

    Asa ca ignoratii, in cel mai rau caz va amendeaza contestati in instanta amenzile sau aveti grija sa nu aveti nimic ce poate fi executat silit.

  2. Teo spune:

    „sanctiunile nu vor fi aplicate parintilor care refuza sa isi vaccineze copiii, ci celor care nu se vor prezenta la medicul de familie pentru a fi informati in privinta vaccinurilor, ramanandu-le apoi libertatea sa decida daca isi vaccineaza sau nu copilul.”
    DECI NU VOR FI SANCTIUNI??????
    „Articolul 68 al legii este foarte clar in acest sens, precizand ca „parintii si celelalte persoane responsabile de cresterea si educarea copilului au urmatoarele obligatii: a) sa asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinarilor complete corespunzatoare varstei in cazul vaccinarilor obligatorii; b) sa se prezinte in cazul in care sunt convocaţi de Comisia Judeteana de Vaccinare sau a cea a Municipiului Bucuresti”.
    CUM RAMANE CU ACESTE OBLIGATII??? NU VOR FI SANCTIONATE????

Adaugati un comentariu


 

*