Burse pentru medicii stomatologi care vor să se întoarcă în țară

6 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Acestea vor fi acordate anul viitor, de către Asociația Dental Office Managers (ADOM), în cadrul campaniei „Rămâi medic în România”.

 

Condițiile de muncă și de salarizare oferite de sistemul românesc de Sănătate îi determină pe mulți medici să plece în străinătate, mulți dintre ei luând această decizie încă din momentul în care dau admiterea la universitățile de medicină. S-a ajuns, în ultimii zece ani, la un adevărat fenomen, denumit „exodul medicilor”, care a făcut ca, la momentul actual, sistemul sanitar să se confrunte cu o acută criză de personal.

Potrivit președintelui Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Gheorghe Borcean, din momentul aderării României la UE, la 1 ianuarie 2007, până în prezent, peste 16.000 de medici au ales să plece din țară pentru a munci în străinătate, iar prea puțini dintre aceștia au decis între timp să se întoarcă, în ciuda eforturilor pe care autoritățile spun că le fac pentru a-i aduce înapoi. Printre medicii plecați se numără și mulți stomatologi, specialiștii din domeniu spunând că și acest sector este afectat de exodul medicilor. În prezent, 5 absolvenți candidează pentru un post de medic rezident, în timp ce zeci sau chiar sute de medici rezidenți își cer drepturile în stradă. În tot acest timp, deficitul de medici crește în țara noastră, în timp ce în Germania, Norvegia, sau Danemarca, numărul medicilor stomatologi /100.000 de locuitori este mai mare decât în România.

 

Dr. Oana Taban

Un semnal de alarmă în acest sens vine din partea Asociației Dental Office Managers (ADOM), prima asociație din România care reunește și specializează manageri pentru clinicile dentare. Dr. Oana Taban, președintele ADOM, explică, într-un comunicat remis presei, că piața serviciilor stomatologice din România a devenit între timp atractivă. În plus, medicul spune că mulți dintre cei care au ales să plece în străinătate încă nu știu ce avantaje au în România și nici nu cunosc foarte bine condițiile la care vor fi nevoiți să se confirmeze în țările în care vor să lucreze, condiții care îi și dezavantajează în mare măsură.

„Am observat că, din păcate, mulți dintre medicii care pleacă din țară nu cunosc întru totul condițiile din străinătate, nu știu că există țări în care sunt limitați la câteva manopere, trebuie să se supună unor reglementări dezavantajoase sau unor taxe foarte mari. De asemenea, ei nu cunosc nici potențialul pieței din România și nici ritmul rapid de dezvoltare a clinicilor din ultimii ani. De aceea, ne vom concentra atenția, în continuare, pe acțiuni care fac din România o piață atractivă pentru medicii dentiști”, a declarat, în acest sens, dr. Oana Taban. Ca măsură concretă în acest sens, ADOM a anunțat că va oferi, anul viitor, trei burse integrale, unor medici stomatologi care se vor întoarce în România.

 

Inițiativa este parte din campania „Rămâi medic în România”, al cărei scop este acela de a face cunoscut faptul că există oportunități profesionale și în România, unde interesul pentru servicii medicale premium crește permanent, iar un număr considerabil de clinici private se dezvoltă pentru a le oferi medicilor un mediu de lucru similar celor din străinătate.

Conform comunicatului, valoarea totală a burselor va fi de 20.000 de euro, iar medcii dentiști cărora le vor fi acordate vor beneficia de cursuri de specializare în cadrul școlii Dental Office Managers, stagii de lucru în clinici de top din România, dar și sprijin în procesul de reintegrare.

Printre lucrurile mai puțin știute despre modul în care se desfășoară practica stomatologică în Vestul Europei, câțiva dintre medicii români plecați din țară povestesc din experiența proprie. În Marea Britanie, spre exemplu, dr. Mihaela F. spune că medicii dentiști, care au același statut de liber profesionist ca și în România, spre deosebire de medicii din țară, plătesc taxe progresive. „În UK taxele sunt calculate în funcție de venit. Cu cât câștigi mai mult, cu atât procentul de taxe crește, ajungând uneori până la 50%”, menționeaă acesata, citată ăn comunicat. Și în Olanda, spune un alt medic, taxele se aplică gradual, taxele pentru Colegiul Medicilor Dentiști, taxele sociale și cele către primărie sunt foarte mari, iar „cel mai dificil era că nu mă puteam dezvolta profesional deoarece eram limitată la anumite manopere și de aceea, după 2 ani, am decis să mă întorc înapoi în țară”.

 

Pentru a oferi medicilor români o perspectivă completă asupra condițiilor de muncă din străinătate, înainte de a face acest pas, ADOM a demarat o cercetare alături de parteneri din SUA, UK, Germania, Austria, Franța, Olanda, se mai menționează în comunicat. Rezultatele studiului vor fi făcute publice în decursul anului următor, în cadrul primei conferințe de managementul clinicilor dentare din țara noastră. Un studiu ADOM dat publicității anul acesta, în luna septembrie, arăta o preocupare tot mai mare a românilor față de tratamentele complexe cu implanturi dentare: numărul celor care le accesează este de 3 ori mai mare, în prezent, față de acum 5 ani.

De la momentul lansării campaniei „Rămâi medic în România”, ADOM a contribuit la dezvoltarea a peste 300 de manageri dedicați clinicilor stomatologice, dar și a 170 de cabinete și clinici de medicină dentară din țară. De asemenea, în ultimii 3 ani, a oferit programe de pregătire pentru peste 20 de studenți din ani terminali.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*