Buzăul, la un pas de a părăsi competiția națională „Alege mișcarea azi!”

Competiția constă în promovarea mișcării prin postări pe rețelele de socializare, însă numărul buzoienilor care au decis să participe este nesemnificativ față de numărul de participanți al celorlalte județe înscrise în concurs.

 

În ultimii ani, tot mai multe organizații, cluburi sportive și chiar autorități se implică în promovarea unor acțiuni care să promoveze mișcarea și să îi încurajeze pe oameni să renunțe le stilul de viață sedentar, în favoarea unor activități zilnice mai dinamice.

Având în vedere că primăvara s-a instalat deja, iar vremea rea nu mai poate constitui o scuză pentru a rămâne în casă, în fața televizorului, a monitorului calculatorului sau cu ochii în telefoane ori tablete, astfel de acțiuni vor deveni, în perioada următoare, din ce în ce mai frecvente.

O astfel de acțiune a luat startul încă din prima zi de primăvara, urmând să își încheie prima etapă pe data de 15 martie, acțiune care face parte dintr-un program mai amplu, denumit „Bucurie în mișcare”, derulat de un grup de pasionați care doresc să promoveze un stil de viață mai sănătos prin intermediul mișcării.

Acțiunea denumită de inițiatori „Alege mișcarea azi!” se desfășoară în 24 de orașe, printre care și Buzăul, însă din păcate, buzoienii nu s-au arătat la fel de receptivi la mesajul campaniei precum cei din alte orașe, clasându-se aproape de finalul competiției, la coada clasamentului.

Orașele participante au fost împărțite în patru grupe, Buzăul fiind în competiție directă cu Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Baia Mare, Târgu Mureș și Botoșani.

 

Pentru ca un oraș participant să cumuleze cât mai multe puncte, orice susținător cu vârsta minimă de 16 ani, poate posta pe Facebook sau Instagram fotografii sau clipuri video care să promoveze mișcarea de orice fel, fie că este vorba de joaca în familie, sporturile de echipă, fuga în jurul blocului, alergare în parc, sau plimbări în aer liber.

Pentru a fi luată în calcul, fiecare postare trebuie să fie însoțită de hastagul #bucurieinmiscare  și de numele orașului, iar fiecare utilizator poate încărca zilnic maxim 5 postări pe Facebook și 5 postări pe Instagram. Fiecare postare validă aduce 10 puncte orașului repectiv, iar pe 15 martie, primele trei orașe din fiecare grupă, care au acumulat cele mai multe puncte, vor fi declarate câștigătoate.

 

Acestea vor fi desemnate orașe gazdă ale altor evenimente Bucurie în mișcare, ce vor fi organizate în perioada 5 mai – 10 iunie. Din păcate Buzăul se pare că va pierde această, șansă fiind la mare distanță de primele trei orașe din grupa sa, și contabilizând chiar cel mai mic număr de puncte dintre toate orașele înscrise în competiție, la egalitate cu Vasluiul. Astfel, în timp ce ieri la prânz, Râmnicu Vâlcea avea acumulate 6.620 de puncte, Satu Mare 4.800 și Baia Mare 1.839, Buzăul abia acumulase 180 de puncte, și doar o mobilizare generală în cursul următoarelor zile ar putea îmbunătăți situația, propulsând orașul în topul primelor trei din grupă.

Cele mai multe puncte, dintre toate orașele participante le-a acumulat până acum Roman, cu 15.730 de puncte.

Până acum, organizatorii au validat 4.000 de postări, asteptându-se ca numărul acestora să treacă de 10.000, până la finalul competiției.

 


Adaugati un comentariu


 

*