Buzoienii beneficiază în continuare de servicii medicale decontate de CNAS

La fel ca o mare parte din colegii lor din țară, medicii de familie buzoieni au semnat actele adiționale la contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, acțiunea de protest declanșată azi de cele două organizații profesionale reprezentative neafectându-i pe pacienții asigurați din Buzău.

 

Decizia unei părți a medicilor de familie de a nu semna actele adiționale la contractele cu CNAS și de a nu mai acorda, începând de azi, servicii medicale decontate din fondul asigurărilor de sănătate, nu îi va afecta și pe pacienții înscriși pe listele medicilor de familie buzoieni. Aceștia au semnat, deja, respectivele documente, ultimii trei medici urmând să semneze actele adiționale în cursul zilei de azi.

Președintele director general al CJAS Buzău, Raluca Alexandru precizează, într-un comunicat, că 192 din cei 195 de medici de familie cu care Casa are contract, au semnat actele de prelungire a acestor contracte, la data de 29 decembrie 2017. Din diverse motive personale, cilalți trei medici nu reușiseră să semneze documentele până în această dimineață, însă și-au exprimat dorința de a-și prelungi contractele cu CNAS, iar astăzi vor semna și ei documentele adiționale, termenul limită care expira la finele anului trecut fiind prelungit, printr-o decizie a CNAS.

Raluca Alexandru menționează că „și ceilalți furnizori de servicii medicale, respectiv, medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate, cei din cabinetele stomatologice, unitățile sanitale cu paturi, laboratoarele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu și furnizorii de dispozitive medicale au semnat deja actele de prelungire a contracteleor cu Casa de Asigurări de Sănătate Buzău.

Medicii buzoieni consideră că refuzul semnării actelor adiționale nu reprezintă o soluție pentru problemele cu care se confruntă, precizând că este vorba doar de o prelungire a contractului și nu de un nou contract. Noile contracte ar urma să fie semnate în cursul lunii martie, iar până atunci, medicii de familie buzoieni sepră că se vor modifica termenii contractăriii serviciilor medicale, în caz contrar, precizând că nu mai sunt dispuși la concesii, și nu vor semna noile contracte.

 

Prima zi lucrătoare a noului an este însă, pentru o parte dintre pacienții care au nevoie de serviciile medicilor de familie, una dificilă, întrucât nu mai pot beneficia de trimiteri și rețete compensate eliberate de aceștia. Medicii au decis să recurgă la o această formă de protest față de birocrația din sistemul medical și față de subfinanțarea cronică a asistenței medicale primare. Aceștia au refuzat să mai semneze actele adiționale la contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate așa că, începând de azi, nu mai acordă servicii medicale decontate din fondul asigurărilor de sănătate.

Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sunt organizațiile profesionale care au stat la baza acestui demers, protestul medicilor de familie fiind declanșat in data de 15 noiembrie a anului trecut. Doctorii au anunțat încă de atunci că se va ajunge într-o astfel de situație în cazul în care revrendicările nu le vor fi rezolvate. În ciuda promisiunilor primite din partea ministrului Sănătății și a premierului Mihai Tudose, care i-au invitat la discuții pe reprezentanții protestatatilor, medicii spun că lucrurile nu s-au rezolvat, astfel că au recurs la această nouă formă de protest, iar de azi nu mai acordă consultații gratuite și nu mai pot elibera rețete compensate.

 

Dr. Rodica Tănăsescu

Reprezentanții celor două organizații au transmis că mulți dintre medicii de familie care nu au semnat actele cu CNAS vor acorda consultații pro-bono, însă nu vor mai emite trimiteri la medicii speciașliști, iar rețetele eliberate urmeză să fie platite din propriul buzunar de către pacienți, chiar dacă aceștia au calitatea de asigurați.

„Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care medicii de familie se confruntă. Nu am vrut să se ajungă aici, dar noi plătim în continuare chirie, asistente şi multe dări, fără să încasăm nimic. Vom consulta oamenii, adică vom face actul medical pro bono, majoritatea dintre noi. Vor fi însă şi medici care vor încasa consultaţiile, pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Din păcate, nu putem acorda trimiteri şi reţete compensate, pentru că aceasta este o obligaţie a Casei, nu a noastră. Vom da reţete simple, prin care pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamentele”, este anunțul făcut de dr. Rodica Tănsescu, președintele SNMF.

Președintele CNAS, Laurențiu Mihai, a anunțat că peste 60% dintre medicii de familie din țară au semnat actele adiționale până la acest moment, precizând că termenul limită a fost prelungit, întrucât mai există medici care nu au putut semna în ultimele zile ale anului trecut dar și-au manifestat dorința de a prelungi contractele cu CNAS, astfel că respectivele documente mai pot fi semnate și azi.

 

Florian Bodog

Totodată, ministrul Florian Bodog a declarat, în această dimineață, că nu este „etic și normal” ca medicii de familie să se folosească de pacienți în negocieri. Ministrul susține, la rândul său, că majoritatea medicilor de familie din țară au semnat actele adiționale cu CNAS și a dat exemplul Capitalei, unde „90% din medicii de familie au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută, am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a precizat ministrul Sănătății.

Principala nemulțumire a medicilor de familie este legată de faptul că, din cauza numeroaselor sarcini birocrtatice care sunt puse în cârca lor, ajung să neglijeze actul medical, iar din cauza subfinațării nu-și pot dota cabinetele astfel încât să poată oferi servicii de bună calitate. Cei mai mulți dintre ei au decis să semneze actele adiționale la contractul cadru din respect pentru bolnavi, astfel că aceștia vor beneficia în continuare de servicii medicale compensate, cel puțin în următoarele trei luni. Doctorii susțin însă că nu vor mai manifesta aceeași înțelegere în momentul în care se va semna noul contract, dacă autoritățile nu vor găsi soluții la problemele lor, sperând ca demersurile lor să fie susținute și de pacienți.

 


Adaugati un comentariu


 

*