Campanie motivationala pentru pacientii cu hepatita

11 iulie 2017 | 0 comentarii |

Acestia sunt incurajati sa-si impartaseasca propria experienta in lupta cu boala, pentru a deveni model pentru ceilalti pacienti aflati in situatii similare.

 

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) a demarat deja seria de activitati pentru a marca Ziua Mondiala a Hepatitei, eveniment care va avea loc pe data de 28 iulie. Un prim demers in acest sens a fost Conferinta oraganizata in 4 iulie, la Institutul Fundeni, despre hepatita C, implicatii si preventie.

In aceasta saptamana a fost lansata o campanie online menita sa consolideze o comunitate mai puternica si mai unita a pacientilor cu hepatita, dar si sa aduca in atentia publica problemele cu care acesti pacienti se confrunta si episoadele, uneori dramtice, din lupta lor cu boala.

Campania este una interactiva si de adreseaza pacientilor cu hepatita sau familiilor acestora, scopul fiind acela ca, prin propriile povesti, pacientii care s-au luptat cu boala sau au invins-o sa ii motiveze pe cei care sufera de aceasta afectiune si sa le dea mai multa incredere in sine.

Denumita sugestiv „NO-hep, povestea care te inspira sa lupti”, campania se desfasoara online, pe pagina de Facebook a asociatiei, unde pacientii sau familiile lor sunt invitati sa posteze o povestea scrisa, o fotografie, un clip sau un indemn care sa simbolizeze modul in care au reusit sa lupte cu hepatita si complicatiile ei.

 

Aceste mesaje vor ajunge la ceilalti pacienti si vor constitui un important suport moral pentru acestia, prin acest demers formandu-se si o comunitate mai bine inchegata. Pe langa mesajele venite direct de la pacienti, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania a adresat o invitatie si tuturor factorilor decizionali din domeniul Sanatatii, precum si liderilor de opinie, sa se alature acestei campanii si sa posteze un mesaj de incurajare adresat celor care sufera de aceasta boala.

Marinela Debu, presedintele APAH-RO spune ca ideea demararii acestei campanii este motivata de faptul ca hepatita este o boala care, de multe ori, duce la izolare, iar multor pacienti le este foarte dificil sa treaca peste socul sfizic si psihic la care sunt supusi, odata diagnosticati cu aceasta afectiune.

In astfel de situatii, suportul moral venit din partea familiei, al apropiatilor dar si al altor persoane care au trecut prin situatii similare este foarte important si constituie un factor important care ii ajuta pe pacienti sa iasa in cele din urma invingatori din lupta cu boala.

 

Marinela Debu

Cele mai recente estimari indica faptul ca aproximativ 800.000 de romani sunt infectati la acest moment cu virusul hepatitei B, iar peste 600.000 de romani sufera de hapatita C.

Obiectivul stabilit la nivel international il reprezinta eliminarea din societate a bolilor hepatice. In lipsa unui program national si a unei strategii unitare, Romania se confrunta cu numeroase dificultati privind preventia si accesul pacientilor la tratament. O problema la fel de mare, impotriva careia trebuie sa luptam, se refera, insa, la discriminarea si integrarea bolnavilor cu hepatita. Prin campania lansata facem un apel catre toti pacientii sau apropiatii acestora sa-si spuna povestea, drept exemplu si sursa de inspiratie pentru ceilalti”, a declarat Marinela Debu, cu ocazia lansarii campaniei.

Concomitent, tot in contextul apropiatei Zile Mondiale a Hepatitei, asociatia va derula campanii de informare despre modalitatea de transmitere a virusurilor hepatice, despre preventie si acces la tratament sau despre prevederile legislatiei muncii, pentru a evita discriminarea si a ajuta la integrarea bolnavilor cu hepatita, actiuni pe care, de altfel, le desfasoara in mod constant.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*