CAMPANIE SB: Atac la sanatate – Statiunea Legumicola Buzau poate fi salvata! (V)

11 iunie 2013 | 3 comentarii |

Avocatul buzoian Lucian Salcutan anunta, in exclusivitate, ca este dispus sa preia cazul Statiunii Legumicole pentru a-l reprezentarea in instanta, chiar fara onorariu.

 

Av. Lucian Salcutan

Av. Lucian Salcutan

Saptamanile care s-au scurs de la demararea acestei campanii au efecte nebanuite. Pe de o parte, Buzaul nu este pregatit sa-si apere valorile decat dupa ce valoarea in sine nu mai exista. Dezvoltand, putem spune foarte clar ca in cazul in care Statiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicola (SCDL) Buzau va pierde in fata tavalugului imobiliar, va pieri ocupatia de secole a jumătate din judetul Buzau, legumicultura, deoarece cel putin 40 la suta dintre seminte si rasaduri provin, anual sau ciclic, de la aceasta statiune. Oamenii simpli care la aceasta data infiinteaza culturile cu ceapa de apa – celebra ceapa rosie de Buzau creata in laboratoarele SCDL – se tem ca peste timp nu vor mai avea de unde sa improspateze samanta de ceapa, deoarece in camp liber produsa, aceasta isi pierde puritatea si culoarea, de la un an la altul. Asa ca au devenit receptivi la soarta statiunii si spun chiar ca vor iesi in strada, in sprijinul cercetatorilor.

Pe de alta parte, autoritatile publice au devenit si ele atente la subiect, dar privesc de dupa perdeaua inchisa la culoare. Exista o teama fara precedent, deoarece majoritatea considera ca soarta SCDL este una singura: in groapa.

 

Mai exista doua categorii. Prima este a celor care spun ca o statiune de cercetare nu-si are locul in oras, pentru ca orasul a intrat peste statiune. Asa si este. Dar, daca asa cum se speculeaza, SCDL poate face cercetare pe sase hectare, atunci unde este cercetarea? Cine mai sustine financiar SCDL in conditiile in care acum, vanzarea de seminte si rasaduri e cheia?…

Ultima categorie, dar nu cea din urma, este cea a aparatorului. Lucian Salcutan, avocatul buzoian care a deslusit sinuosul dosar al exploziei de la Mihailesti din 24 mai 2004, dosar cu peste 400 de pagini, 400 de parti civile si sute de martori, ei bine, avocatul acesta are curajul sa se exprime si face un anunt, exclusiv prin intermediul publicatiei noastre: exista sanse ca SCDL sa fie salvata.

Lucian Salcutan spune ca in cazul in care colectivul de cercetatori si tehnicieni de la SCDL va decide sa lupte in instanta pentru apararea propriei existente, atunci, el ii va putea reprezenta. Cunoscand o parte a evolutiei in acte a SCDL, avocatul Salcutan se incumeta sa se pronunte in acest caz, intr-un interviu in exclusivitate pentru Sanatatea Buzoiana.

 

Reporter: De ce spuneti ca dosarul SCDL este unul complex?

Avocat Lucian Salcutan: Situatia este complexa pentru ca a trecut foarte mult timp de la actul care a provocat aceasta criza. Este din 2000, sau din 2001, daca nu ma insel. Asa cum este si in cazul Becali, a trecut foarte mult timp. Chiar mult mai in urma decat in cazul Becali. Astfel, solutiile sunt mult mai putine, pe masura ce trece timpul. Am vazut documentele si cunosc oarecum acest caz. Trecand peste aspectul de ilegalitate intocmit de o institutie in 2000-2001, cred ca suntem in situatia de a fi desfiintata aceasta statiunie si de a se pierde o traditie a Buzaului si la nivelul intregii tari. Stiu ca nu exista fonduri pentru plata drepturilor de protectie a semintelor SCDL…

 

Rep. SB: Acesta ar fi un subiect separat, tinand cont ca in piata libera exista plicuri sub sigla statiunii, dar cu seminte din surse diferite…

Av. L. S.: Daca ar fi fost protejate international, nu numai national, atunci altfel am pune problema. E pacat! Stim ca ceapa de Buzau, varza, rosiile ar putea fi protejate international. Nu vorbim despre piratare. Conducerea SCDL nu a mai putut plati protectia marcii. In lipsa acestui aspect, nu poti acuza pe nimeni ca pirateaza. 

 

Rep. SB: Revenind la anul 2001, ce stiti ca s-a intamplat atunci?

Av. L. S.: Pe baza unui ordin al prefectului de la acea data, societatea a pierdut o mare parte din suprafata agricola care era folosita pentru obiectul principal, pentru cercetare. De atunci si pana acum a urmat o lupta inegala intre o societate care nu avea fonduri sa sustina aceasta batalie si administratia locala care nu a fost numai surda la apelurile conducatorilor statiunii, ci chiar a tinut cu partea adversa, cei care au dobandit aceste terenuri si care au interesul sa si le mentina.

 

Rep.SB: Este singura ilegalitate sau exista o serie de nereguli?

Av. L. S.: Este, dupa parerea mea, o singura ilegalitate, care a fost mentinuta printr-o serie de acte care sa vina sa consolideze ceea ce s-a facut gresit si ilegal la momentul respectiv.

 

Rep.SB: Ce sanse credeti ca mai sunt si cum trebuie sa procedeze colectivul de la SCDL in eventualitatea unui proces? Se poate salva si cum?

Av. L. S.: In momentul acesta e greu de spus, pentru ca a trecut foarte mult timp si s-au derulat foarte multe lucruri in acest interval, aspecte care pot influenta decizia unui complet de judecata. Trebuie sa aiba avocati foarte buni, Statiunea, pentru a mai intoarce situatia.

 

Rep.SB: In aceste conditii, pasul urmator este scoaterea din oras?

Av. L. S.: Nu este o idee rea. Daca ar fi fost in conducerea administratiei locale, la acel moment, un om mai intelept, ar fi putut face un schimb, pentru ca o statiune de cercetare nu trebuie sa fie in zonele de interes comercial sau in cele de dezvoltare a orasului. Se putea face un schimb chiar si intre un proprietar sau cu ADS si se putea transfera centrul de greutate al statiunii sau chiar toata statiunea in afara orasului si nu ne-am mai fi aflat acum in situatia de fata.

 

Rep.: Sunteti avocatul care a „dezlegat”, pana la urma, dosarul Mihailesti. Ce v-ar putea determina sa preluati si acest caz?

Av. L. S.: Chiar am avut discutii, acum mai multi ani, cu conducerea statiunii de la acel moment. Nu cred ca exista vreo problema in preluarea cazului, chiar daca nu exista fonduri financiare. Trebuie sa existe insa o vointa expresa din partea statiunii, pentru a incepe aceste demersuri. La acel moment nu a existat vointa si nu am putut sa merg mai departe, in demersul judiciar.

 

Rep.: Pe cine ar trebui sa dea in judecata statiunea?

Av. L. S.: Uuuu. E o intrebare grea! Fara a vedea toate actele care sunt acum in dosar, legate de terenuri, nu pot sa emit o parere, profesionala. Ce va pot spune insa este ca trebuie sa porneasca totul de la analiza posibilitatii atacarii acelui act initial, din 2001. Pe urma, demersurile trebuie facute in sensul de a se respinge toate celelalte acte intocmite ulteiror si de a se rezolva chiar si dosarele penale care au urmat de-a lungul timpului. Din cate stiu, sunt dosare impotriva celor de la statiune. Nu stiu ce mai este acum pe rol, dar la un anumit moment erau doua dosare. Impotriva conducerii. Erau facute de unul dintre dobanditorii de terenuri. Legate de tulburarea de posesie. Acesta spunea ca a fost tulburat in posesia sa de unul dintre conducatorii statiunii. Cererea mai avea si alte capete de acuzare, dar nu mi le mai amintesc.

 

Rep. SB: In concluzie, se poate salva statiunea?

Av. L. S.: Sigur ca da! Pe doua cai. Unu: un interes din partea autoritatilor locale. Doi: urmare a unei proceduri judiciare cat mai rapid posibil, care sa poata sa dea un rezultat intr-un termen rezonabil.

 

Multumind frumos avocatului Lucian Salcutan pentru interviu, am plecat cu convingerea ca statiunea mai are sanse sa fie salvata, dar si cu promisiunea acestuia ca este dispus sa o apere in instanta.  

Avocatul Lucian Salcutan vorbeste despre avocati foarte buni pentru a reprezenta in instanta interesele SCDL. Sa fie singurul care se incumeta sa intre in aceasta „batalie”?

Noi avem convingerea ca printre dumneavoastra, cititorii, se afla si alti avocati curajosi si priceputi, care impreuna cu Salcutan ar putea salva izvorul de sanatate legumicola al Buzaului. Asta, in conditiile in care, potrivit unei situatii statistice prezentata de Ministerul Agriculturii zilele acestea, 10 la suta din culturile de tomate sunt productii romanesti. Procentul este mare, spun oficialii din minister, noi spunem ca este foarte mic. Sigur este insa ca se datoreaza celor trei statiuni legumicole din Romania (cel putin o treime apartine SCDL Buzau) care nu si-au pierdut credinta in creatiile lor. Este semn, au spus oficialii ministerului, ca romanii s-au intors spre sanatate si traditional.

 


Categorii: Ancheta, Comunitate

Comentarii (3)

  1. Iuliana Giurgiu-Epurescu spune:

    Felicitari domnului avocat pentru aceasta decizie. Cu astfel de oameni am putea rezolva multe probleme ale societatii.

  2. Nina Oprea spune:

    SUCCES!!!!!!!

  3. Mariana Giugula spune:

    Succes!

Adaugati un comentariu


 

*