Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Zborurile medicale ale Asociației Blondie, șansă la viață pentru 700 de copii cu probleme grave
Asociația Blondie a marcat, marți, 200 de zboruri medicale, prin care peste 700 de copii români au fost transportați la clinici din străinătate, pentru a putea primi un tratament corespunzător. Cei mai mulți dintre copiii transportați cu sprijinul Asociației Blondie, aproximativ 80%, au fost mai mici de 1 an și sufereau de malformații cardiace […]
AMI: Sistemul medical din România, nepregătit pentru integrarea refugiaților din Ucraina
Femeile refugiate în România sunt în continuare dependente de sprijinul societății civile, iar persoanele vulnerabile nu au acces la o serie de servicii medicale vitale în sistemul public de sănătate, transmite Asociaţia Moaşelor Independente. Asociaţia Moaşelor Independente (AMI), organizaţie care oferă servicii de sănătate pentru femei, gravide, mame şi nou-născuţi, servicii medicale şi navigare […]
Ziua FABC: „Asociațiile de pacienți, ultima redută în monitorizarea și apărarea drepturilor pacienților cu cancer”
Cea de-a XX-a ediție a Zilei Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a readus în prim-plan problemele cu care se confruntă pacienții cu afecțiuni oncologice și insuficienta implicare a Ministerului Sănătății în prevenția, diagnosticarea și tratamentul acestora. În perioada 15-17 decembrie 2023, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a organizat, la Brașov, cea de-a XX-a ediție […]
Se caută soluții pentru susținerea programelor de sănătate rămase fără finanțare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila susține că face eforturi pentru asigurarea fondurilor necesare medicamentelor compensate și programelor naționale și că i-au fost apreciate progresele în implementarea Planului Cancerului. Avertismentele repetate ale asociațiilor pacienților cronici, privind lipsa medicamentelor compensate pentru programele naționale de sănătate, a determinat autoritățile să stea la masa negocierilor. În urma solicitării acetora […]
Donarea de plasmă salvează vieți!
Reprezentanții Asociației Române pentru Boli Neurologice Periferice trag un semnal de alarmă și cer autorităților să rezolve problema gravă a colectării plasmei, iar în același timp încurajează românii să doneze plasmă, în lipsa căreia unii dintre ei nu pot supraviețui. Majoritatea pacienților cu boli neurologice periferice rare, precum Polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică (CIDP), Sindrom […]
Sistemul informatic al CNAS, din nou nefuncțional. Conducerea instituției anunță că se lucrează la remedieri
În timp ce specialiștii IT încearcă să remedieze problemele apărute, președintele instituției, dr Andrei Baciu, s-a întîlnit cu paciente cu cancer de sân şi asociaţii care le reprezintă interesele. Sistemul informatic al asigurărilor de sănătate este, din nou, nefuncțional. Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) transmite că „sunt în derulare activităţi specifice […]
S-au reluat cursurile Școlii de vară pentru pacienții pre și post transplant
După o pauză de patru ani, Asociația Transplantaților din România (ATR) organizează cea de-a VI-a ediție a Școlii de vară, la care vor participa pacienți cu transplant renal și hepatic, donatori, pacienți în dializă și însoțitori. Evenimentul are loc la Eforie-Sud, în perioada 02-09 septembrie 2023, iar activitățile sunt organizate pe ateliere și în […]
O nouă ediție a Campaniei „Spune DA! Susține donarea de organe”
O echipă de voluntari a Asociației Transplantaților din România desfășoară, în perioada 1-4 august, Campania anuală de informare și conștientizare a populației cu privire la caracterul legal și benefic al donării de organe în scop terapeutic. Asociația Transplantaților din România (ATR) dă startul celei de-a XIV-a ediții a Campaniei naționale „Spune DA! Susține donarea […]
De Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, să înțelegem persoanele cu TSA
Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, pentru a evidenţia necesitatea contribuției fiecărui om la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viaţă împlinită. Astăzi, umanitatea marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită în urma unei rezoluții a Adunării Generale […]
Semnal de alarmă: Peste 3.000 de medicamente generice au dispărut de pe piața românească
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită Guvernului României implementarea „de urgenţă” a unor măsuri care să asigure accesul pacienţilor români la sănătate şi să protejeze bugetul CNAS. Peste 3.000 de medicamente generice (ieftine) au dispărut de pe piaţă în ultimii ani, este semnalul de alrmă pe care l-au tras reprezentanţii Asociaţiei […]
Pacienții cu boli rare cer decontarea unei analize pentru leucemie mieloidă
Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” și trei organizaţii de pacienţi au solicitat Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate decontarea în regim de urgenţă a unei analize pentru leucemie mieloidă cronică, în contextul Zilei Bolilor Rare 2023. Pacienţii români diagnosticaţi cu leucemie mieloidă cronică sunt obligaţi să-şi acopere din fonduri proprii costurile analizei folosite pentru diagnostic şi […]
4 Ianuarie, Ziua alfabetului Braille
Potrivit unui studiu publicat de OMS publicat în aprilie 2022, numărul persoanelor cu deficienţe severe de vedere se apropie de 285 de milioane. Ziua Mondială a Braille este marcată anual pe 4 ianuarie și sărbătorește conștientizarea importanței alfabetului Braille ca mijloc de comunicare în realizarea deplină a drepturilor omului pentru persoanele nevăzătoare și cu deficiențe de […]