Ce mancaruri sanatoase prefera romanii in post

Un studiu efectuat recent a stabilit un top al preferintelor culinare ale romanilor care respecta postul Pastelui. Inspectorii OPC atrag insa atentia ca multe produse comercializate ca fiind de post sunt, de fapt, false si contin praf de ou, zer si grasimi animale.

 

legume fructeIn plina perioada a celui mai lung post de peste an, Mednet Marketing Research Center a efectuat un studiu in randul populatiei, pentru a stabili care sunt alimentele preferate de romanii care tin post in aceasta perioada, dar si cati dintre romani tin acest post, fie din considerente religioase, fie din dorinta de a-si detoxifia organismul si de a tine un regim sanatos, chiar si pe o perioada limitata. Studiul a fost realizat on-line, in perioada 4-8 aprilie, pe un esantion reprezentativ la nivel national, fiind intervievate 663 de persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 55 de ani. Dintre cei chestionati, putin peste 30 la suta au declarat ca tin post, restul declarand ca nu isi modifica deloc regimul alimentar in aceasta perioada.

 

zacusca si muraturiDintre cei care au declarat ca tin post, doar 4,5 la suta au raspuns ca respecta integral postul Pastelui, iar 27,1 la suta au mentionat ca postesc doar in anumite zile. Peste 80 la suta dintre orasenii care tin post au declarat ca prefera sa consume in aceasta perioada legume si fructe proaspete, precum si mancaruri de post gatite in bucatariile proprii. In legatura cu produsele de post procesate existente in comert, cei mai multi dintre cei intervievati s-au declarat reticenti, aceasta categorie fiind ultima dintre optiunile preferate pentru meniurile de post.

Printre alimentele preferate de cei care tin post se numara si conservele de legume cum ar fi zacusca, ghiveciurile si muraturile, agreate de 58, 6 la suta dintre respondenti. Urmeaza, in topul preferintelor, dulciurile de post si produsele procesate, cum ar fi iaurturile, branzeturile sau mezelurile de post.

 

produse de postMajoritatea celor chestionati s-au declarat multumiti de diversitatea produselor de post din magazine, dar exista si un mic procent de persoane care nu au fost pe deplin satisfacute de produsele de post existente in comert. In general, acestea nu isi doresc alte tipuri de produse ci, mai degraba, si-ar dori sa gaseasca mai multe sortimente ale produselor deja existente pe piata, de exemplu  mai multe varietati de pate de post, mancare gatita, mezeluri de post sau produse semipreparate de post.

Medicii atrag insa atentia ca cel mai indicat ar fi sa tinem post cu mancaruri preparate in casa si sa avem in vedere ca nu tot ce gasim in comert ca produse de post sunt sanatoase, deoarece contin E-uri, coloranti, aditivi, arome si grasimi artificiale care uneori fac mai mult rau decat bine.

La randul lor, inspectorii de la Protectia Consumatorilor confirma reaua-credinta a unor comercianti, pentru ca in urma controalelor efectuate in aceasta perioada au retras de pe piata tone de produse de post care in realitate erau de dulce: prajituri cu adaos de zer si praf de oua, gogosi si produse de patiserie care contineau grasimi animale, maioneza de post preparata cu acid lactic.

 

 


Categorii: Actual, Lifestyle, Stiri

Comentarii (1)

  1. Sorin Mierlea spune:

    Important sa ne uitam pe etichete sa verificam daca sunt sigur de post!

Adaugati un comentariu


 

*