Cel mai subtire implant cohlear din lume, montat cu succes pentru prima data in Romania

9 septembrie 2014 | 0 comentarii |

Operatia a fost realizata de chirurgii de la Spitalul Marie Curie, sub coordonarea dr. Dan Cristian Gheorghe, pacientul fiind un copil de trei ani si sapte luni cu hipoacuzie bilaterala profunda.

 

operatie implant cohlearSaptamana aceasta a debutat cu o premiera chirurgicala pediatrica pentru Romania. O echipa de chirurgi din cadrul Clinicii ORL de la Spitalul Marie Curie au efectuat primul implant cohlear cu un nou tip de dispozitiv, al carui mare avantaj este acela ca are doar 3,9 milimetri grosime, fiind cel mai subtire implant cohlear existent in lume la ora actuala.

Implantul a fost unul bilateral, pacientul operat, un copil de trei ani si sapte luni, suferind de hipoacuzie profunda la ambele urechi, caz in care aceasta era varianta cea mai indicata.

Paradoxal insa, desi specialistii recomanda in cazurile copiilor nascuti cu hipoacuzie, implantul cohlear bilateral, Casa de Asigurari nu decontreza decat un singur implant, adica doar jumatate din pretul interventiei. Asa se face ca parintii copilului de trei ani si sapte luni, operat ieri, au fost nevoiti sa faca rost de 25.000 de euro pentru a completa suma totala de 50.000 de euro, cat a costat interventia. Cu ajutorul fundatiei Mereu Aproape au reusit sa stranga suma necesara, insa efectuarea interventiei a fost intarziata cu aproximativ un an, in conditiile in care este recomandat ca astfel de operatii sa fie efectuate cat mai devreme, astfel incat copiii nascuti cu hipoacuzie sa nu aiba dificultati in a invata sa vorbeasca.

 

Patrick, pacientul operat la Marie curie

Patrick, pacientul operat

In cazul de fata, parintii au observat destul de tarziu ca fiul lor avea deficiente de auz, ajungand cu el la medic abia la varsta de un an si jumatate. La un an si jumatate ne-a dat seama ca nu aude. Am fost la neurolog, care a spus ca nu are nicio problema, am fost la logoped, unde am facut sedinte. Totusi, cand il strigam nu era atent. Nu era atent la noi niciodata, desi faceam zgomote. Am decis sa vin la Marie Curie, la dr. Alexandra Neagu, audiolog. Dansa i-a facut testul si atunci ne-a dat o veste ingrozitoare, ca Patrick nu aude, are hipoacuzie bilaterala profunda. Singura solutie sa auda si sa vorbeasca era sa poarte proteze auditive, timp de sase luni, pentru a vedea cum reactioneaza. Au trecut sase luni, dar Patrick nu a facut niciun progres. A ramas la aceeasi etapa”, povesteste Camelia Stanculeanu, mama copilului operat. In aceasta situatie, singura solutie era implantul cohlear bilateral, operatia fiind efectuata dupa un an si jumatate, atat din cauza problemei financiare, dar si a faptului ca Patrick s-a aflat pe lista de asteptare timp de un an, pana sa ii vina randul, interventiile de implantare facandu-se in ordinea inscrierii pe lista.

 

dr. Dan Cristian Gheorghe

Dr. Dan Cristian Gheorghe

Interventia la care a fost supus copilul a fost una speciala, fiind vorba de primul implant cu un nou dispozitiv, de doar 3,9 milimetri grosime, cel mai subtire din lume. Despre acest tip de implant, medicul Dan Cristian Gheorghe, seful Clinicii ORL de la Spitalul Marie Curie, a declarat ca „implantul este unul foarte subtire si nu mai trebuie schimbat. Posibilitatea de a folosi un implant asa de subtire ma ajuta si pe mine, ca si chirurg, reducand zona frezata in os pentru a crea patul implantului. Acest lucru este esential la copilul mic. Totodata, un astfel de implant aproape nu se mai simte sub piele, cand il palpam, si nu deformeaza inestetic regiunea”. Acesta a mai adaugat ca operatia a decurs fara probleme, derulandu-se pe parcursul a 5 ore. Timp de o saptamana, pacientului i se vor administra antibiotice, pansamentele i se vor schimba de doua ori pana la externare, tesutul urmand a se cicatriza peste o luna, atunci cand va fi montat si procesorul extern.

 

Dr. Alexandra Neagu

Dr. Alexandra Neagu (sursa:Audiosofia)

Din punct de vedere al recuperarii, situatia va fi ceva mai dificila, fiind nevoie de un timp mai indelungat pentru ca pacientul sa invete sa vorbeasca.

Medicul cu competente in audiologie Alexandra Neagu spune ca ar fi fost mult mai usor daca implantul ar fi fost montat pana la varsta de doi ani. Intrucat interventia nu s-a realizat in perioada optima, sedintele de logopedie se vor intinde pe durata mai multor ani, insa in cele din urma vor avea rezultatele scontate.

La acest moment pe lista de asteptare a Clinicii ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Marie Sklodowska Curie din Bucuresti se afla 48 de copii programati pentru operatii similare, insa numarul de implanturi pe care spitalul il are la dispozitie ajunge doar pentru 17 pacienti.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*