Celebrul inventator al „Manevrei Heimlich” a murit

26 decembrie 2016 | 0 comentarii |

Medicul american Henry Heimlich, inventatorul celei mai cunoscute tehnici de salvare a celor sufocati cu mancare, a murit la 96 de ani.              

 

Dr. Henry Heimlich

Dr. Henry Heimlich

Celebrul medic american Henry Heimlich, inventatorul unei tehnici de salvare pe cat de simpla, pe atat de eficienta, ce poate salva viata unor persoane care se sufoca, s-a stins din viata la varsta de 96 de ani, intr-un spital din Cincinatti, in urma complicatiilor suferite dupa un atac de cord, a anuntat familia.

Faimoasa „Manevra Heimlich” foloseste presiunea aplicata pe abdomen, sub coaste, pentru eliberarea cailor respiratorii blocate cu resturi de mancare sau alte obiecte. Incepand cu a doua parte a anilor ’70, miscarile au devenit rapid cunoscute in toata lumea si astfel au fost salvate, poate, sute de mii sau chiar milioane de vieti din intreaga lume.

In mai 1974, dr. Henry Heimlich a salvat viata unei batrane de la un azil, prin aceasta metoda. O bucatica de carne cu os ii blocase caile respiratorii, iar femeie se sufoca. Sansa ei a fost ca doctorul, pe atunci chirurg sef la un spital din Cincinnati, era acolo si a salvat-o aplicandu-i o presiune brusca pe abdomen, sub coaste.

A fost un erou pentru o multime de oameni de pe tot globul. (…) A vrut sa inoveze, sa salveze vieti. In trecut, aflai ca 4.000 de americani mor in fiecare an din cauza sufocarii, si 80.000 in intreaga lume. Acum foarte rar auzi ca cineva a murit sufocat, pentru ca aproape oricine cunoaste Manevra Heimlich”, a spus fiul celebrului medic.

 

lectia-de-prim-ajutor-100279In 1990, dr. Henry Heimlich a venit la CNN, in studioul emisiunii lui Larry King, pentru a convinge Crucea Rosie sa introduca protocolul acestei proceduri dupa ce, initial, a respins-o.

De multi ani, Crucea Rosie ne invata ca atunci cand o persoana se ineaca cu mancare, trebuie s-o asezam pe spate si sa introducem un deget, prin gura, pentru a incerca sa scoatem restul afara. De fapt, astfel, obiectul este impins si mai mult pe gat”, a spus atunci, dr. Heimlich.

Tehnica a devenit atat de cunoscuta, incat de multe ori este aplicata chiar si de copii, salvandu-si astfel frati, surori, sau tovarasi de joaca, inecati cu mancare sau care au inghitit accidental diverse obiecte.

De 42 de ani incoace, se crede ca „Manevra Heimlich” a salvat vietile multor oameni, din intreaga lume, printre care si celebritati precum fostul presedinte american Ronald Reagan, starul pop Cher, actorii Elizabeth Taylor, Goldie Hawn, Walter Matthau, Carrie Fisher, Jack Lemmon, Marlene Dietrich.

In 2014, Clint Eastwood a salvat viata unui director de turneu de golf din California, care se inecase cu o bucatica de branza, la o petrecere.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*