Centrele de transfuzii din țară sunt „la pămănt”

O spune chiar ministrul Sănătății, care promite că o parte din banii proveniți din împrumutul de la Banca Mondială se vor folosi pentru reabilitarea și dotarea centrelor județene și înființarea a opt centre regionale.

 

Aflată într-o vizită în județul Suceava, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a declarat, ieri, nemulțumită de starea în care se află centrele de transfuzii din țară și de modul în care se desfășoară, la nivel național, activitatea de donare de sânge. A anunțat, totodată, că vor fi făcute schimbări majore în ceea ce privește dotarea centrelor, dar și pentru promovarea activității de donare.

Singurele investiții în modernizarea și dotarea unor centre de transfuzii și puncte de recoltare a sângelui din țară au fost făcute, în ultimii 30 de ani, prin proiectul „O șansă pentru viață”, derulat de Fundația Vodafone în colaborare cu asociația React, prin care 42 de unități medicale au beneficiat de renovare și dotare cu echipamente.

În viitorul apropiat, spune ministrul Pintea, va fi demarat un amplu proces, al cărui scop principal este îmbunătățirea activității de donare de sânge, vitală pentru sistemul de sănătate. În acest scop vor fi demarate proceduri de reabilitare și dotare a centrelor județene, urmând totodată să se înființeze și opt centre regionale de transfuzii, dotate inclusiv cu puncte de colectare a plasmei. „Este o mare problemă pe care România o are în acest moment. Este un sector strategic şi, din păcate, suntem la pământ cu aceste centre de transfuzie sanguină. Este mai rău decât vă puteţi imagina. Adică, am avut, de exemplu, o pană de curent în Timiş, de 20 de minute. Vă daţi seama ce înseamnă 20 de minute o pană de curent pentru sânge? Poate fi compromis.Nici promovarea donării de sânge nu este extraordinară, practic, nevoia de sânge în România este foarte mare în acest moment”, a declarat Sorina Pintea.

 

În ceea ce privește fondurile necesare pentru punerea în practică a acestui proiect, ministrul spune că banii vor proveni din împrumutul de 250 de milioane accesat de la Banca Mondială, împrumut care a fost blocat multă vreme, întrucât autoritățile române nu au fost în stare să întrunească unele condiții impuse pentru a primi banii.

Împrumutul a fost însă deblocat, primii bani fiind accesați pentru dotarea centrelor de radioterapie din țară. Autoritățile au încă la dispoziție o sumă destinată investițiilor pe partea de ambulator. Ministrul spune că își dorește să schimbe destinația acestor bani, întrucât pentru 150 de ambulatorii s-a mai obținut o altă finanțare prin Programul Operațional Regional, așa că au fost deja demarate demersurile pentru schimbarea destinației acestor sume.

Au rămas nişte bani care erau pe o linie de ambulator şi pe care eu, personal, nu mai doresc să îi folosesc acolo, pentru că avem 150 de ambulatorii pe Programul Operaţional Regional. Ne-am dus şi cu un plan bine făcut, în sensul că pe lângă centrele judeţene de transfuzie vor exista opt centre regionale, inclusiv cu puncte de colectare a plasmei”, a mai declarat Sorina Pintea.

 

Ministrul a subliniat că a fost deja solicitată o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale, care va avea loc la București în cursul lunii iulie, în cadrul căreia se va discuta despre proiectul propus de autoritățile române.

În același proiect urmează a fi incluse și centrele naționale de vaccinare, planul ministrului fiind ca acestea să fie dotate cu mijloace de transport frigorifice, pentru evitarea situațiilor în care medicii de familie vin cu lăzile frigorifice la direcțiile de sănătate publică pentru a prelua vaccinurile, pe care le transportă cu mijloace proprii pană la cabinete, unde le depozitează în frifider. Ministrul consideră că această procedură nu este în regulă și consideră necesar demersul privind dotarera centrrelor naționale cu mijloace de transport frigorifice.

În afară de aceste centre de transfuzie şi aceste centre regionale, ne mai lipim şi cu centre naţionale de vaccinare, pentru că tot Banca Mondială a dotat direcţiile de sănătate publică cu lăzi frigorifice pentru păstrarea vaccinurilor, dar medicul de familie vine cu lada frigorifică şi le duce şi le pune în frigider. Nu e ok. Să dotăm aceste centre regionale cu mijloace de transport frigorific, să intrăm şi noi în Europa!”, a mai precizat Sorina Pintea.

Totodată, aceasta a mai anunțat că livrarea de ambulanțe noi va începe spre sfârșitul anului, în prezent așteptându-se să se finalizeze perioada de rezolvare a contestațiilor pentru licitațiile de achiziționare, urmând ca la începutul lunii iulie să fie semnate contrectele de achiziție.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*