Consiliul Judetean Buzau a semnat al doilea contract de finantare prin Programul Operational Regional 2014-2020

23 octombrie 2017 | 0 comentarii |

Pana la sfarsitul anului, sunt sanse mari sa fie semnate alte doua noi contracte cu finantare europeana, referitoare la Spitalul Judetean de Urgenta.

 

In aceasta dupa-amiaza a fost parafat un nou contract intre administratia judeteana si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, privind finantarea unui proiect depus de Consiliul Judetean Buzau, ce vizeaza reabilitarea si modernizarea unui tronson de 36,68 de kilometri de drum judetean, ce face legatura intre limita cu judetul Braila si drumul european E 85.

In cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc astazi, la sediul institutiei, contractul de finantare a fost semnat de catre presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu si directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, Luminita Mihailov. Valoarea totala a proiectului este de 26.700 de euro, suma din care 98% inseamna fonduri europene alocate prin Programul Operational Regional 2014-2020, la care se adauga contributia administratiei locale, de 2%.

Tronsonul de drum care urmeaza a fi modernizat tranziteaza localitatile Robeasca, Sageata si Vadu Pasii, iar proiectul care, potrivit presedintelui Petre Emanoil Neagu, este „proiectul cu cea mai mare valoare finantat de Uniunea Europeana in Judetul Buzau”, va aduce beneficii atat celor aproape 160.000 de locuitori ai celor trei comune, cat si celor peste 300 de agenti economici care desfasoara activitati in zona, precum si tuturor persoanelor care tranziteaza zona, fie ca e vorba de navetisti, muncitori sezonieri, apartinatori ai locuitorilor celor trei comune sau soferi aflati in tranzit.

 

Acesta este cel de-al doilea proiect pentru care Consiliul Judetean a obtinut finantare prin Programul Operational Regional, la cateva luni dupa ce un contract similar a fost semnat pentru finantarea reabilitarii cladirii in care a functionat fostul spital Bratianu din Buzau.

In acest caz, finantarea a fost obtinuta pe o alta axa prioritara din cadrul programului, cea privind protejarea si valorificarea patrimoniului cultural, in timp ce contractul semnat astazi va fi finantat prin axa privind imbunatatirea infrastructurii rutiere de importanta regionala.

In ceea ce priveste primul proiect, semnat in luna august, acesta se afla in prezent in faza de licitatie pentru atribuirea lucrarii, acelasi lucru urmand sa se intample si cu proiectul privind reabilitarea drumului judetean ce face legatura intre granita cu judetul Braila si drumul european E 85, care are termen maxim de implementare sfarsitul anului 2020.

.

 

Petre Emanoil Neagu a precizat ca este foarte posibil ca, pana la sfarsitul anului, alte trei proiecte importante ale administratiei judetene sa fie aprobate, iar contractele de finantare prin acelasi program sa fie semnate pana atunci.

Primul dintre ele ar fi cel referitor la reabilitarea si dotarea sediului Bibliotecii Judetene, pentru care procedurile sunt in faza cea mai avansata, urmatoarele doua proiecte care au sanse de a primi finantare europeana vizand Spitalul Judetean. Unul dintre aceste proiecte se refera la reabilitarea sectiei exterioare de Oncologie a unitatii medicale, iar cel de-al doilea la extinderea si modernizarea Unitatii de Primire Urgente. Pana la demararea lucrarilor de extindere si modernizare a UPU-SMURD din fonduri europene, unitatea medicala a efectuat, din fonduri proprii, reabilitarea si modernizarea UPU- Pediatrie, spatiile existente au fost optimizate la maxim, incaperile redimensionate la standarde europene, curcuitele regandite, iar conditiile de asteptare, triere si consultatii, complet schimbate, atat in sprijinul pacientilor si apartinatorilor, cat si al personalului medical.

 

De altfel, pentru felul in care se implica in dezvoltarea si aplicarea proiectelor de modernizare si eficientizare in pas cu tehnologiile viitorului a judetului si a institutiilor din subordine, presedintele Consiliului Judetean Buzau, Petre Emanoil Neagu a fost premiat la Gala Smart City Industry Awords 2017, pentru „Excelenta pentru devotament si implicare in dezvoltarea comunitatilor creativ inteligente”. Multumind organizatorilor, Asociatia Romana pentru Smart City si Mobilitate (ARSCM) si Camera de Comert si Industrie a Romaniei, dar mai ales „echipei din Consiliul Judetean Buzau pentru eforturile permanente de identificare a oportunitatilor si implementare a proiectelor de dezvoltare a Judetului Buzau!”, careia i-a dedicat acest premiu, Petre Emanoil Neagu spune ca este o distinctie pe care a primit-o „cu mare bucurie si onoare”.

Referitor la proiectele pe care institutia pe care o reprezinta urmeaza sa le implementeze, presedintele Consiliului Judetean a precizat ca cele amintite sunt deja finalizate, iar in perioada pana la sfarsitul anului sunt sanse sa fie semnate contractele de finantare, fapt confirmat si de directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, care a precizat ca urmatorul contract ce va fi semnat este cel referitor la Biblioteca Judeteana.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*