Crucea Roșie Buzău îi învață pe dascălii din Săpoca să acorde primul ajutor

În baza unui protocol încheiat cu Ministerul Educației, Crucea Roșie oferă astfel de cursuri unităților de învățământ, iar dascălii primesc, la final, diplome de absolvire și credite MEN.  

 

Anual, peste 70.000 de români își pierd viața pentru că nu primesc, la timp, prim-ajutor, ori pentru că nu sunt ajutați corespunzător. Cunoașterea noțiunilor de bază de acordare a primului ajutor, de către cât mai mulți dintre noi, pot face diferența dintre viață și moarte. Crucea Roșie derulează, permanent, acțiuni de educare a populației în acest sens, prin acțiuni de voluntariat. Astfel, tot mai mulți români au posibilitatea de a fi corect informați și de a fi capabili să intervină într-o situație de urgență medicală. „Ajutorul umanitar este, de altfel, principala noastră misiune, iar capacitatea câtor mai mulți voluntari de a acorda corect primul ajutor în situații medicale de urgență constituie una dintre preocupările noastre majore. Sunt binecunoscute concursurile Sanitarii pricepuți organizate de Crucea Roșie în fiecare an, de foarte multă vreme, la care elevii sunt antrenați în acțiuni de acordare a primului ajutor. Numeroasele acțiuni desfășurate în ultimii ani în cadrul programului „Școala altfel” au devenit, de asemenea, o tradiție. Nu în ultimul rând, formăm formatori în domeniul acordării primului ajutor, dar avem și un proiect special dedicat cadrelor didactice, care sunt instruite astfel încât să poată interveni într-un moment în care un elev sau un coleg are nevoie de prim-ajutor sau în taberele școlare, unde un accident poate surveni în orice moment”, a explicat Floarea Bârzu, directorul Crucii Roșii Buzău.

 

Chiar astăzi, 22 de dascăli din Școala Săpoca vor fi instruiți de Crucea Roșie să acorde prim-ajutor, astfel încât să aibă competența de a-și ajuta elevii sau alți colegi aflați în dificultate. Floarea Bârzu subliniază că viața unei persoane accidentate depinde, în mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului.

Primul ajutor de bază este ajutorul temporar acordat în caz de urgență pentru salvarea unei vieți și are rolul de a preveni eventuale complicații ulterioare și de a ameliora suferința până în momentul în care un serviciu medical specializat poate să intervină. Astfel, trebuie să conștientizăm că este de mare importanță cunoașterea felului în care se poate acorda primul ajutor, pentru a nu provoca mai mult rău. În plus, dascălii instruiți în acest domeniu pot deveni un exemplu pentru elevii lor. În acest sens, între Crucea Roșie Română și Ministerul Educației s-a încheiat un protocol prin care, cadrele didactice care urmează aceste cursuri primesc, pe lângă diplomele de absolvire, 5 credite din partea MEN, valabile timp de 4 ani”, a mai spus Floarea Bârzu, directorul Crucii Roșii Buzău, care împreună cu voluntarii deja instruiți, isntruiește 22 de cadre didactice din Școala generală Săpoca. Anul trecut, la o acțiune similaro au participat profesorii din Școala generală Căpățânești.

 

În ultimii ani, asistenții medicali și medicii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Buzău, au oferit, prin programul „Există un erou în fiecare din voi” sau în „Săptămâna altfel”, cursuri de instruire elevilor și profesorilor școlilor din județ, alături de voluntarii Crucii Roșii.

Este nevoie ca să știm încă de mici care sunt noțiunile de bază în cazul în care cineva de lângă noi are nevoie de prim ajutor și cum să prevenim anumite riscuri. Manevrele de resuscitare nu sunt foarte grele, dar este necesar să fie aplicate corect. Colegii noștri s-au implicat astfel într-un proiect prin care au oferit, voluntar, cursuri de educație medicală și prim-ajutor, celor care și-au manifestat dorința de a deveni, la rândul lor, salvatori voluntari. Numeroase astfel de acțiuni au avut loc în școli”, a explicat dr. Lhuana Zissu, directorul SAJ Buzău. Medicul a menționat că astfel, copiii și cadrele didactice au învățat să aplice și să execute corect manevre de salvare a vieții, noțiuni de igienă și de prevenire a afecțiunilor transmisibile. Totodată li s-a explicat cum este organizat, funcționează și trebuie utilizat Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, dar de prevenire a accidentelor casnice, școlare, rutiere.

 

Nici Spitalul Județean de Urgență Buzău nu a rămas indiferent la nevoia de instruire a populației și mai ales a tinerilor, pentru a cunoaște modul în care trebuie să se intervină într-o situație de urgență. „Este nevoie ca fiecare dintre noi să cunoaștem măsurile de prim-ajutor de bază, pentru că aplicarea corectă a acestora să fie utile într-o urgență medicală, iar în cazurile mai grave, primul-ajutor oferit până la venirea ambulanței cu personal medical calificat să nu facă mai mult rău decât bine”, a explicat medicul urgentist Adrian Zoican, șeful UPU Buzău, care a oferit mai multor serii de liceeni, cursuri de prim-ajutor.

Prin aceste cursuri, tinerii au fost ajutați să înțeleagă ce trebuie să facă și mai ales cum să intervină într-o situație în care un coleg de-al lor sau oricine altcineva aflat într-o situație critică să fie salvat, dar și cum să prevină  situațiile de risc”, a mai spus medicul.

Totodată, medicul spune că discuțiile despre riscurile obiceiurilor cu mare risc precum consumul de droguri, alcool și tutun, despre rolul alimentației sănătoase, importanța donării voluntare de sânge și prevenirea riscurilor situațiilor de urgenţă în școli și în afara lor sunt la fel de importante, mai ales în rândul tinerilor, de aceea nu ezită să discute cu aceștia nu numai în cadrul unor acțiuni organizate, ci și ori de câte ori aceștia ajung la spital, dintr-un motiv sau altul.

 


Adaugati un comentariu


 

*