Daniel Osmanovici, noua interfață cu publicul a CNAS

31 iulie 2018 | 0 comentarii |

Instituția a anunțat, printr-un comunicat de presă, că de la 1 august, fostul juralist de televiziune este noul șef al Serviciului Relații cu Asiguraţii, Presă și Purtător de Cuvânt.

 

Daniel Osmanovici

Este oficial. Ceea ce se vehiculează de mai bine de o lună în spațiul ublic, a fost confirmat luni, de conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-un comunicat remis presei.

Suntem înștiințați astfel că Daniel Osmanovici, cunoscut publicului larg ca prezentator de televiziune, va fi, începând cu 1 august 2018, noul șef Serviciu Relații cu Asigurații, Presă și Purtător de cuvânt al instituției.

Daniel Osmanovici are studii de management, jurnalism și marketing internațional și este proaspăt absolvent al unor cursuri de perfecționare în Social Media și Public Relation. A lucrat în televiziune mai bine de 13 ani, la The Money Channel, Realitatea Tv și Antena 1, dar este cunoscut, așa cum el însuți se prezintă pe blogul propriu, ca „tată, sportiv amator, deținător de record mondial, interesat de lucruri cool, mediu și oameni mișto, de mâncare bună și fun”.

Pentru mine, venirea la CNAS reprezintă o provocare. După atâția ani de televiziune, am decis să trec de partea cealaltă a baricadei şi de-abia aştept să mă dedic 100% proiectelor instituţiei”, afirmă Osmanovici, citat în comunicatul CNAS.

 

Razvan Vulcanescu

Decizia conducerii CNAS de numire a unui nou şef de serviciu „vine din dorința instituţiei de a-și îmbunătăți comunicarea cu mass-media, cu asiguraţii, dar și cu proprii angajați, în contextul în care sunt în pregătire o serie de proiecte cu impact important asupra politicilor de sănătate, asupra prevenției și a gradului general de sănătate al populației. Totodată vor exista și o serie de schimbări legate de cardul de sănătate, Dosarul Electronic de Sănătate și Sistemul Informatic Unic Integrat”, se menționează în comunicatul amintit.

Conducerea instituției susține că rolul său în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi de a construi o comunicare cât mai facilă cu presa și de a crește gradul de transparență al instituției.

Sunt încrezător că experiența lui Daniel va adăuga valoare echipei și va contribui la dezvoltarea departamentului de comunicare al CNAS” , a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, menționând că printre atribuţiile noului PR se va afla şi eficientizarea raporturilor interne între angajații CNAS, prin dezvoltarea și implementarea unor campanii și activități de profil.

 


Adaugati un comentariu


 

*