Discuții aprinse la Palatul Parlamentului, pe tema reducerii riscurilor fumatului

La forumul organizat pe această temă au participat reprezentanți ai autorităților, specialiști români și străini din lumea medicală și reprezentanți ai producătorilor din industria tutunului.

 

Palatul Parlamentului a găzduit, ieri, în cadrul evenimentului Harm Reduction Forum, o amplă dezbatere legată de reducerea riscurilor fumatului prin oferirea unor alternative mai puțin nocive la țigările tradiționale.

Discuțiile au vizat în mod special țigările electronice, părerile participanților la forum fiind împărțite în privința acestui subiect. Au existat opinii potrivit cărora și acestea pot provoca probleme de sănătate, dar și că riscurile la care sunt supuși fumătorii de țigări electronice sunt minime.

Printre cei care au susținut nocivitatea țigării electronice ca alternativă la țigările clasice s-a numărat și preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, Florin Buicu, care a afirmat că utilizatorii acestei soluții alternative sunt supuși acelorași riscuri de boală, printr-o altă formă de administrare a nicotinei. „Interzicerea fumatului a fost urmată şi de rezultate medicale. Pe de altă parte, România a implementat strategia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care include mai mulţi paşi, printre care protecţia fumătorilor, oferirea ajutorului pentru renunţarea la fumat prin programul derulat de Ministerul Sănătăţii. Va trebui să găsim o modalitate de a lucra şi la publicitate, interzicerea publicităţii, dar şi creşterea taxei acestora. De asemenea, România este semnatarul Agendei 2030 a Summitului din 2015 alături de alte state iar printre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, obiective globale, există unul care vorbeşte despre controlul tutunului. Pentru fumători, alternativele acestea determină riscuri de boală printr-o altă formă de administrare a nicotinei. Tinerii în ziua de azi sunt atraşi de gageturi, aici este, de fap,t pericolul potenţial, ca tinerii să fie atraşi de diverse gadgeturi şi să se apuce de fumat doar pentru a fi în trend”, a declarat acesta.

 

Pe de altă parte, Brad Rodu, cercetător în domeniul reducerii riscurilor asociate tutunului la University of Louisville, a prezentat rezultatele unui studiu conform căruia țigările electronice pe vapori şi cele care încălzesc tutunul sunt mai puţin dăunătoare faţă de țigările clasice. Specialistul a explicat că ţigara electronică are nicotină, apă – care formează vapori, arome şi câţiva contaminanţi, dar la un nivel foarte scăzut, produsul inhalat de consumator fiind mai curat faţă de fumul de țigară si, prin urmare, mult mai puțin nociv.

Și Moira Gilchrist, reprezentanta companiei producătoare de țigări Philip Morris, a declarat că nu nicotina reprezintă principala cauză a problemelor de sănătate în rândul fumătorilor, ci faptul că aceștia inhalează fumul rezultat din arderea tutunului, fum care conine alte substanțe chimice dăunătoare. Aceasta a mai declarat că și compania pe care o repezintă este preocupată de găsirea unei soluţii pentru fumători, prin crearea unor produse care să reducă substanţial riscul de îmbolnăvire sau pierdere a vieţii, precum şi dezvoltarea unor produse care să fie și atrăgătoare în acelaşi timp pentru fumători.

De asemenea, Moira Gilchrist a mai pecizat că Philip Morris a produs un dispozitiv alternativ care nu produce fum și care s-a dovedit a avea efecte negative cu 90% mai mici decât țigările clasice.

 

 

Cristian Busoi

La rândul său, Vlad Negulescu, reprezentantul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a reiterat necesitatea mai multor cercetări clinice, pentru a se stabili cu exactitate care sunt riscurile asociate fumatului clasic și celui alternativ. „Noi, practic, lucrăm în probabilităţi. Dumneavoastră sunteţi bombardaţi cu o grămadă de informaţii în care vi se spune: fumatul creşte incidenţa cancerului pulmonar cu 30-40%. Asta este o probabilitate. Întrebarea este de ce nu toţi fumătorii fac cancer pulmonar, aşa cum nu toţi cei care fac această schimbare vor duce incidenţa cancerului pulmonar la zero. Posibil că proba timpului va arăta, peste câţiva ani, dacă într-adevăr are loc o reducere a riscului de cancer pulmonar, a bolilor cardiovasculare şi a altor patologii care sunt înrudite cu fumatul în momentul în care se face schimb de la calea clasică pe cea modernă sau poate nu. Avem nevoie de aceste cercetări clinice”, a declarat acesta.

În calitatea sa de europerlamentar, dr. Cristian Bușoi a vorbit despre măsurile  legislative pe care Uniunea Europeană le-a luat în ultima perioadă pentru controlul consumului de tutun, adăugând că acestea au fost completate de campanii de informare, dezbateri ale unor proiecte de lege privind publicitatea la ţigări și măsuri pentru combaterea comerţului ilicit de tutun şi descurajarea fumatului. Legat de controversa în privința nocivității soluțiilor alternative la țigările clasice, acesta a mai precizat că nu există există consens în această privință nici în lumea ştiinţifică, nici în cea medicală sau academică, referitor la efectele pe termen lung al consumului alternativ de tutun.

 

În același timp, medicul Alexandru Rafila, membru în comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a declarat că organiația pe care o reprezintă condamnă promovarea dispozitivelor alternative pe baza de tutun încălzit, considerând că trebuie să fie continuat procesul de taxare a acestor produse, în paralel cu reducerea contrabandei. „Una este să existe alternativă şi altceva este să promovăm alternativa. Sunt două lucruri total diferite. Dacă noi vom promova această alternativă, ajungem într-o zonă de pericol pentru sănătatea publică. Mai mult, OMS se disociază total de promovarea acestui tip de produse şi pe parcursul anului 2017 a existat o asociere a numelui organizaţiei făcută de unul dintre producătorii de produse de tutun care sunt încălzite. Mai mult, cele nouă substanţe considerate ca pericol major în produsele de tutun de către OMS, chiar dacă se găsesc în proporţie mult mai mică în acest tip de produse, neexistând studii pe termen mediu şi lung nu putem să apreciem dacă există sau nu un impact semnificativ asupra stării de sănătate asupra celor care consumă aceste tipuri de produse”, a precizat Alexandru Rafila în cadrul dezbaterii de la Palatul Parlamentului.

 

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, este de părere că, în privința fumatului, indiferent dacă este vorba de țigările clasice sau de soluțiile alternative, trebuie pus foarte mare accent pe prevenție, adăugând că în prezent se lucrează la elaborarea unei legi în acest sens.

„Fumatul este o adicţie şi tutunul ucide. Din punct de vedere al Ministerului Sănătății, pe care îl conduc, lucrurile sunt foarte clare: trebuie să minimizăm efectele. Cred că trebuie să facem tot posibilul să reducem aceste efecte, pentru că, poate aţi citit, incidenţa bolilor cardiovasculare şi cancerul sunt pe primele locuri în ceea ce priveşte cauzele care ucid în România. Avem nevoie de prevenţie, pentru că noi nu avem în acest moment o lege a prevenţiei, lucrăm la ea, este realitate şi cred că va rezolva multe dintre probleme. Aş dori ca adolescenţii, tinerii, să nu se apuce de fumat. Pentru aceasta, eu personal, împreună cu colaboratorii şi cu cei din jurul meu, şi aici mă refer şi la OMS, vom face tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. Prin urmare, tot în zona de harm reduction vom lua măsurile care se impun, adică va trebuie să fim atenţi la publicitatea pe care o facem acestor produse, va trebui să fim atenţi la modul în care îi expunem pe copiii noştri fumatului, indiferent de care tip – fumatul normal sau cu ţigări electronice”, a declarat Sorina Pintea.

 

La dezbatere a fost prezent și președintele CNAS, Razvan Vulcănescu, care a vorbit despre un proiect pe care instituția urmează să il demareze în viitor, care își propune introducerea unui mecanism de stimulare a medicilor care îşi conving pacienţii să renunţe la fumat. „Ne gândim pe viitor la introducerea unui mecanism de stimulare a medicilor care îşi conving pacienţii să renunţe la fumat. Am introdus recent un mecanism de stimulare financiară a medicilor de familie pentru fiecare caz depistat de îmbolnăvire oncologică confirmat de medicul specialist, această măsură făcând parte dintre-un pachet mai larg menit să reducă morbiditatea şi mortalitatea oncologică”, a precizat președintele CNAS.

Conform acestuia, un procent important al pacienților care beneficiază în prezent de programele naționale de oncologie și boli cardiovasculare, s-au imbolnăvit din cauza fumatului, fapt ce dovedește că acest viciu implică riscuri majore pantru sănătate. „Ştim cu certitudine că o parte din beneficiarii programelor naţionale de oncologie, ai programului de boli cardiovasculare, au printre cauzele îmbolnăvirii consumul de tutun. Astfel, în Programul naţional de oncologie finanţat cu aproape 1,5 miliarde de lei în acest an tratăm peste 120.000 de pacienţi. Dacă ţinem cont de incidenţa cancerelor pulmonare, care reprezintă 13% dintre acestea, iar aproape 90% sunt cauzate de fumat, la care se adaugă cancerele buzelor, cavităţii orale, laringelui şi aşa mai departe, ne putem da seama de dimensiunea problemelor de sănătate produse de consumul produselor de tutun. Tot pentru cancerele bronhopulmonare avem în derulare contractele cost-volum. De asemenea, în programul de boli cardiovasculare vom trata în acest an peste 30.000 de pacienţi prin diverse proceduri chirurgicale care includ, printre altele, şi implantarea de stenturi şi de diverse dispozitive de defibrilare şi resincronizare cardiacă, dar patologia cauzată de fumat nu se rezumă doar la cancere şi boli cardiovasculare”, a mai declarat Razvan Vulcănescu.

 


Adaugati un comentariu


 

*