Discutii privind construirea a doua mari spitale in Capitala

Este vorba despre unul dintre cele trei spitale regionale si un alt spital care se va construi in Sectorul 1, care ar urma sa fie cea mai performanta unitate medicala din Estul Europei.

 

firea si voiculescuReprezentantii Ministerului Sanatatii si cei ai administratiei locale din Capitala au inceput discutiile, la nivel oficial, privind construirea a doua noi mari spitale ce ar urma sa functioneze in Bucuresti. Unul dintre acestea ar urma sa fie spital regional, iar celalalt va functiona ca un spital municipal, dar care ar trebui sa fie, in acelasi timp, cea mai moderna si performanta unitate medical din Europa de Est.

In primul caz, cel al spitalului regional ce va fi construit in Bucuresti, primele discutii s-au purtat zilele trecute, intre ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, si primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. A fost prima intrevedere pe care cei doi oficiali au avut-o de cand ocupa respectivele functii, la discutii participand si Emanuel Botnariu, presedintele Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti. Ambele parti au cazut de acord ca este nevoie de suplimentarea serviciilor medicale in Capitala si intreaga regiune, iar construirea spitalului regional ar urma sa rezolve cel putin partial aceasta problema.

 

medic hol spitalSpitalul regional ar putea sa fie finantat din fonduri publice locale si centrale, iar atragerea de fonduri europene suplimentare reprezinta, de asemenea, o solutie de explorat, ambii oficiali anuntand ce demersuri vor face in viitorul apropiat in acest sens.

Astfel, Vlad Voiculescu a precizat ca se va cauta amplasamentul viitoarei unitati medicale, iar proiectul pentru Capitala va fi pregatit in paralel cu celelalte trei proiecte de spitale regionale de la Iasi, Cluj si Craiova.

La randul sau, primarul Capitalei a anuntat ca pe 7 septembrie va merge la Bruxelles, unde se va intalni cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Cretu, impreuna cu care va incerca sa gaseasca cea mai buna solutie pentru finantarea proiectului.

 

Dan Tudorache

Dan Tudorache

In paralel, o alta serie de discutii s-au purtat intre reprezentantii Ministerului Sanatatii si cei ai Primariei Sectorului 1, care intentioneaza sa finanteze construirea unui spital in zona de nord a Capitalei. Se doreste ca unitatea medicala sa fie cea mai moderna si performanta din Europa de Est si va functiona ca un spital municipal, operator de servicii medicale pentru toti bucurestenii.

Constructia va fi finantata integral de Primaria Sectorului 1, terenul pe care va fi ridicat spitalul fiind deja identificat. Potrivit primarului Dan Tudorache este vorba despre „un teren de 4,4 hectare pe care il avem in administrare in zona de nord a Bucurestiului si care se preteaza unei investitii de asemenea anvergura. E o zona verde, cu deschidere mare la strada, foarte usor accesibila. In perioada urmatoare vom declansa, impreuna cu Primaria Capitalei, toate procedurile pentru a putea sa intram in linie dreapta cu acest proiect. Vom demara un concurs international de arhitectura si vom chema la licitatii constructori cu experienţa in ridicarea spitalelor”, a declarat in acest sens primarul Sectorului 1 al Capitalei.

 


Adaugati un comentariu


 

*