Dragos Damian, reales presedinte al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania

23 februarie 2015 | 0 comentarii |

Decizia a fost luata in cadrul ultimei Adunari Generale, ocazie cu care au fost numiti si doi membri noi in Consiliul Director.

 

Dragos Damian, presedinte APMGR

Dragos Damian, presedinte APMGR

La finele saptamanii trecute, in urma sedintei Adunarii Generale a Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR), clujeanul Dragos Damian a fost reconfirmat in functia de presedinte, pe care o detinuse si anterior, primind astfel un nou mandat din partea membrilor asociatiei.

Dragos Damian este director al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy, iar cu ocazia reconfirmarii sale in functia de presedinte au fost alesi si doi noi membri in Consiliul Director al asociatiei. Acestia sunt Amelia Tataru, director general al companiei farmaceutice Krka, respectiv, Cezar Zaharia, directorul general al companiei Sandoz.  Consiliul Director al APMGR ii mai include la acest moment, pe langa cei trei, si pe directorul general al companiei Zentiva, Simona Cocos, impreuna cu Artur Banaszak, directorul general al companiei farmaceutice Teva.

 

farmacie spital

farmacie spital

La inceputul acestei luni, Dragos Damian a semnat in calitate de presedinte al APMGR, un document prin care solicita public Corpului de Control al Guvernului sa faca verificari la CNAS, dupa ce taxa clawback impusa producatorilor de medicamente generice a crescut semnificativ si a atins cea mai mare valoare de pana acum. „Ne confruntam cu un adevarat sabotaj la adresa investitorilor in industria farma si la o lipsa totala de responsabilitate a autoritatilor competente care asista la distrugerea unei industrii strategice pentru economia Romaniei si la privarea pacientilor romani de accesul la tratamente farmaceutice accesibile. Daca nu vor exista schimbari serioase in finantarea sistemului de sanatate si in modul de calcul al taxei clawback, previziunile pentru 2015, mai ales dupa actualizarea listei de medicamente compensate cu noi molecule, sunt sumbre pentru medicamentele generice”, declara la acel moment Dragos Damian.

De altfel, modificarea de urgenta a taxei clawback este in continuare principalul obiectiv al APMGR in noul mandat al actualului presedinte, care a reamintit ca din cauza acestei taxe, in ultimii 3 ani au disparut peste 1.300 de medicamente din Romania, au fost disponibilizati peste 300 de angajati si Romania a ratat investitii de circa 50 de milioane de euro.

 

04_medicamenteDe asemenea, APMGR sustine ca va milita in continuare pentru cresterea accesului la medicamente cu preturi accesibile, in beneficiul pacientilor si al sistemului de sanatate. Totodata, considera importanta informarea pacientilor din Romania cu privire la medicamentele generice, crearea unui cadru de reglementare echitabil pentru medicamentele generice, identificarea si indepartarea tuturor barierelor de acces pentru medicamentele generice din sistemul de sanatate din Romania, reluarea investitiilor operationale si industriale in Romania, in conditiile in care mediul de afaceri devine mai previzibil si sustenabil.

Principalele companii producatoare de medicamente generice care fac parte din APMGR sunt Actavis, AC Helcor, B. Braun Medical, Biofarm, Dr. Reddy’s, Desitin Pharma, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Glenmark Pharmaceuticals, Infomed Fluids, Krka, Labormed, Magistra CC, Medochemie, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Teva, Zentiva. Acestea dispun de capacitati de productie in Bucuresti, Baia Mare, Cluj Napoca, Targu Mures si Timisoara, unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice si antialergice, pana la produse oncologice de inalta clasa. Industria generica locala contribuie cu aproximativ  1,5 la suta la PIB, asigurand peste 8.000 de locuri de munca.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*