Eliminarea inechitatilor salariale din Sanatate, sub semnul incertitudinii

In cadrul unei intalniri pe care au avut-o cu reprezentantii sindicalistilor din Sanatate, oficialii din minister au precizat ca fondurile se aloca in functie de prioritati, iar bugetul alocat ministerului nu permite aplicarea tututror modificarilor cerute de acestia.

 

protest medici (2)In ultima decada a lunii martie, sindicalistii din Federatia Hipocrat, Sindicatul Promedica si Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania au declansat o serie de actiuni de protest ce au debutat cu o greva japoneza in toate spitalele din tara, continuand apoi cu mitinguri si pichetari. Actiunile de protest s-au derulat timp de o luna, in paralel cu actiuni similare demarate de membrii sindicatului Sanitas, iar spre sfarsitul lunii aprilie s-a trecut la negocieri intre reprezentanti sindicatelor si autoritati.

Federatia Hipocrat, Sindicatul Promedica si Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din Romania, sustinuti de Alianta Medicilor si Colegiul Medicilor din Romania au anuntat suspendarea temporara a protestelor in perioada negocierilor, reamintind insa ca daca rezultatele negocierilor nu vor fi cele scontate, protestele se vor relua. La inceputul lunii mai, imediat dupa Paste, liderii sindicatelor medicilor anuntau ca „Nu vom renunta! Fiti cu ochii pe noi, avem nevoie de sprijinul vostru pentru a merge pana la capat! Nicio zi nu va trece fara sa facem un demers, fara sa avem o discutie, fara sa gandim o solutie. Cat de mult vom fi ascultati? Depinde de forta noastra, a tuturor, de a lupta impreuna pentru drepturile noastre si ale pacientilor nostri!”.

 

Federatia Hipocrat - Ministerul SanatatiiUltima runda de negocieri intre reprezentantii celor trei formatiuni sindicale si autoritati a avut loc ieri, la sediul Ministerului Sanatatii. Una dintre problemele luate in discutie a fost cea a inechitatilor salariale din sistemul de Sanatate, eliminarea acestor inechitari fiind una din principalele revendicari ale sindicalistilor.

Raspunsul primit din partea reprezentantilor ministerului in aceasta problema nu a fost insa unul multumitor pentru sindicalisti, oficialii declarand ca sunt de acord cu eliminarea inechitatilor salariale, dar ca bugetul actual de care dispune Ministerul Sanatatii face imposibil acest lucru, existand alte prioritati si bani prea putini. Intr-un comunicat remis de Federatia Sindicala Hipocrat la finalul rundei de negocieri se precizeaza ca „Ministerul Sanatatii analizeaza prioritatile salariale din domeniu, intrucat bugetul primit de la Ministerul Finantelor Publice nu permite aplicarea tuturor modificarilor care ar duce la eliminarea inechitatilor din sistem”.

 

protest medici Buzau (1)In cadrul aceluiasi comunicat, Ion Cotojman, presedintele federatiei sindicale, a explicat ca reprezentantii Ministerului Sanatatii au prezentat centralizarea datelor primite din teritoriu, referitoare la salarii si sporuri, precum si sumele necesare pentru eliminarea inechitatilor salariale, insa au spus ca trebuie analizate foarte bine prioritatile, deoarece bugetul primit de la Ministerul Finantelor nu permite aplicarea tuturor modificarilor intr-o singura etapa.

In afara problemei inechitatilor salariale, sindicalistii si reprezentantii ministerului au mai discutat despre salarizarea personalului medical in contextul ordonantei care urmeaza sa fie facuta publica, raspunsul Ministerului Muncii privind efectuarea si plata garzilor, solutii privind acordarea sporurilor pentru conditii deosebite, a sporului de doctorat, solutii privind salarizarea retelei de medicina scolara si solutii privind salarizarea registratorilor medicali din anatomie patologica. „Astazi, pe agenda discutiilor cu reprezentantii Ministerului Sanatatii, s-au aflat salarizarea personalului medical, mai exact in contextul ordonantei care urmeaza sa fie facuta publica; eliminarea inechitatilor si discriminarilor salariale; raspunsul Ministerului Muncii privind efectuarea si plata garzilor si modificarea ordinului MS 870/2004; solutii privind acordarea sporurilor pentru conditii deosebite, a sporului de doctorat; solutii privind salarizarea retelei de medicina scolara; solutii privind salarizarea registratorilor medicali din anatomie patologica”, a sintetizat, Cotojman, pe pagina de Facebook a sindicatului.

In finalul comunicatului se precizeaza ca negocierile vor continua si in perioada urmatoare, timp in care actiunile de protest sunt suspendate. „In caz contrar, calendarul protestelor va fi reluat”, avertizeaza sindicalistii.

 


Adaugati un comentariu


 

*