Eminescu si Cultura Nationala – terapie pentru minte si suflet

15 ianuarie 2016 | 0 comentarii |

La aniversarea geniului poeziei romanesti, Mihai Eminescu, si cu prilejul Zilei Nationale a Culturii, buzoienii sunt invitati la teatru, poezie, muzica clasica si expozitii.  

 

eminescu Zi plina de manifestari cultural-artistice la Buzau, la care inima si mintea se pot incarca de energie pozitiva, vindecatoare. Cu ocazia aniversarii a 166 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si a Zilei Culturii Nationale, institutiile de cultura din subordinea Consiliului Judetean, respectiv, Teatrul „G. Ciprian“, Centrul de Cultura si Arta, Muzeul Judetean,  Biblioteca Judeteana organizeaza, sub acelasi generic, un numar impresionant de evenimente.

Debutul acestora are loc la ora 10.00, cand in Sala Amfiteatru a Muzeului Judetean are loc o conferinta de presa, in cadrul careia se lanseaza oferta culturala a institutiei, pe anul in curs.

Tot la ora 10.00, la Biblioteca Judetean „Vasile Voiculescu” are loc concursul „Emi­nescu, suflet mereu tanar“, la care participa elevi de la scoli si licee din municipiu. Manifestarea, coordonata de prof. Serenella Dinu, are tematici generoase, precum „Eminescu si stiin­tele“, „Eminescu – religios sau ateu“, „Muzicalitatea poeziei eminesciene“.

Tot in aula Bibliotecii Ju­detene, de la ora 13.00, buzoienii sunt invitati la Concursul de poezie „Eminescu-Luceafarul, Eu o mi­ca stea“, la care participa copiii coordonati de prof. Silvia Ghinea de la Gradinita cu Program Normal „Casuta Piticilor“, afiliata Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzau.  Activitatea este organizata in parteneriat cu Asociatia Parintilor „Casuta Piticilor Inimosi si Veseli“ si Asociatia EU-PRO-RO, care vor oferi participantilor, la sfarsitul evenimentului, diplome si premii.

 

Eminescu-culturaLa ora 11,00 buzoienii sunt invitati la teatru. Premiera oficiala a spectacolului „Peter Pan – prietenul meu imaginar“, o productie dupa o ideea de J. (I) Barrie, in regia lui Octavian Jinghirgiu. Actori profesionisti si elevi buzoieni fac parte din distributie, iar coregrafia este semnata de Edi Stancu. Intrarea se face pe baza de bilet.

De la ora 13.30, in cadrul Centrului de Informare Turistica al Muzeului Judetean are loc vernisajul expozitiei Ex-DIVID, realizata de patru tineri care au reusit, pe parcursul a 30 de zile, sa deruleze un proiect tip creuzet, in care o idee capata diverse forme artistice, de la pictura, la fotografie, mu­zica sau design vestimentar. Astfel, Razvan Mihalcea (pictura, desen), Alexandru Anghel (desen, mu­z­i­ca), Mihaela Molina (grafica, costume, pictura, colaj) si Lavinia Lepadatu (fotografie, desen) invita buzoienii la o adevarata sedinta de terapie prin cultura, expozitia beneficiind si de un al doilea vernisaj, la ora 19.00. Intrarea este libera, asa ca iubitorii de frumos au posibilitatea sa-si incarce sufletul si mintea pe gratis.

 

Mihai-Eminescu-poeziiIn Sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” va avea loc, incepand cu ora 15.00, un spectacol de muzica clasica (pian, canto, chitara clasica) si poezie. Se stie ca terapia lirico-afectiva are aproape intotdeauna efecte miraculoase, iar daca vorbim despre poezia lui Eminescu, efectul este cu atat mai accentuat. Asa ca, buzoienii pot beneficia de o astfel de terapie, astazi, cand  actorii Vlad Trifas si Cosmin Teodor Pana vor sustine recitaluri de poezie interpretand, in stil propriu, versuri de Mihai Eminescu, Marin Sorescu, Ion Minulescu, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu si Gherasim Luca. Pe scena Teatrului vor urca si elevii profesorilor Rodica Nicolae, Victorita Iacob, Claudius Cristinel Stoica si Gheorghe Stanescu.

Tot la Teatrul „G. Ciprian“, cu incepere de la ora 17.00, Cafeneaua Literara „Cenaclul Ad Astra” al Colegiului „B. P. Hasdeu“, coordonat de prof. Iulia Lazar il are ca invitat pe scriitorul buzoian Marin Ifrim.

La ambele evenimente intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Ziua in care marcam nasterea poetului nepereche Mihai Eminescu si Ziua Culturii Nationale vor fi evocate si la Vila Albatros din Conacul Marghiloman. Aici, incepand cu ora  10.00, are loc spectacolul aniversar „Eminescu fara sfarsit” si „Ziua Nationala a Culturii”, iar de la ora 15.00, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, in colaborare cu Liceul de Arta „Margareta Sterian” organizeaza evenimentul „De la scrisorile lui Eminescu la muzica culta si imaginea plastica”.

 


Adaugati un comentariu


 

*