Euro a revenit la 4,51

20 decembrie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Revenirea usoara a euro fata de dolar a limitat iesirile de capital speculativ de pe pietele de la marginea zonei euro, monedele acestora inregistrand aprecieri modice.

Cursul euro a scazut luni, de la 4,5210 lei, maxim al ultimei luni, la 4,5125 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,509 si 4,517 lei. Cotatiile de la ora 14:00 erau de 4,513 – 4,516 lei.

Pana la sfarsitul anului, raportul euro/leu va fluctua intre pragul suport de la 4,49 lei si rezistenta de la 4,52 lei, cu eventualitatea crestererii la 4,53 lei, in cazul in care „criza” numirii noului premier nu se va rezolva intr-un mod care sa multumeasca atat Palatul Cotroceni cat si PSD.

Dupa atingerea maximului istoric de 4,3263 lei, cursul dolarului american a scazut luni, la 4,3209 lei, iar cotatiile din piata au fluctuat intre 4,307 si 4,329 lei, dupa ce vineri a fost atins un varf de 4,346 lei.

Moneda elvetiana, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,071 si 1,074 franci/euro, a fost singura a carei curs a crescut de la 4,2085 la 4,2102 lei, nou maxim al ultimei luni.

Monedele din regiune se apreciau, la randul lor, usor fata de euro, cea poloneza la 4,412 – 4,434 zloti, iar cea maghiara la 311,7 – 312,9 forinti.

Marcarile de profit la care au recurs speculatorii, dupa ce euro a scazut joi la minimul ultimilor 14 ani, de 1,0364 dolari, dar si cresterea indicelui Ifo, care masoara increderea oamenilor de afaceri germani, la cel mai ridicat nivel incepand cu februarie 2014, a asigurat o usoara apreciere a monedei unice, la 1,0434 – 1,0480 dolari.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14:00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*