Euro face un foarte mic pas înapoi

15 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Ordonanța de urgență care a modificat codul fiscal continuă să își facă simtite efectele asupra perechii euro/leu, care se menține la cele mai ridicate de la apariția monedei unice.

Cursul euro a coborât marți, insesizabil, de la maximul istoric de 4,6495 la 4,5482 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,644 și 4,652 lei. Reamintim că luni a fost atinsă o cotație record de 4,661 lei. Transferururile de la ora 14:00 se realizau la 4,644 – 4,647 lei.

Primele estimări făcute INS referitoarea la accelerarea economiei românești în al treilea trimestru, PIB-ul majorându-se cu 8,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, nu au impresionat piața, chiar dacă au fost depășite prognozele analiştilor.

Creșterea economiei se bazează prea mult pe majorarea consumului, stimulat de salariile și pensiile care au fost crescute în mod populist de PSD-ALDE, și nu pe înmulțirea investițiilor făcute de stat, cel puțin în infrastructură. Mai mult, companii care doreau să investească în România s-au văzut nevoite să își stopeze sau chiar să își retragă proiectele, în condițiile lipsei predictibilității fiscale.

Actuala tendință din piață a depășit chiar și anticipațiile Comisiei Naționale de Prognoză, care estima în prognoza sa de toamnă, recent publicată, pentru acest an o medie a euro de 4,56 lei iar pentru anul viitor una de 4,55 lei, iar pentru dolar valori de 4,07, respectiv 4,06 lei.

Adâncirea deficitului comercial și creșterea inflației se reflectă și evoluția pieței monetare. Indicele ROBOR la trei luni, care este utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a atins un maxim al ultimilor trei ani de 1,92%, la fel ca și cel la șase luni care a urcat la 2,07%. La rândul lor indicii la nouă luni și 12 luni au urcat la 2,12%, respectiv 2,17%.

Scăderea dolarului față de euro a făcut ca media monedei americane să alunece de la 3,9913 la 3,9671 lei, cotațiile coborând la 3,961 – 3,989 lei.

Moneda elvețiană se deprecia oero, pe piețele internaționale, la 1,162 – 1,166 franci/euro, astfel că media a scăzut de la 4,0063 la 3,9876 lei.

În regiune, moneda poloneză stagna față de euro la 4,227 – 4,239 zloți iar cea maghiară la 311,5 – 311,9 forinți.

Incertitudinile privind modul și momentul în care va fi pusă în aplicare reforma sistemului de impozitare din SUA, lege inițiată de președintele Trump, a pus presiune pe bancnota verde care se deprecia față de euro la 1,1662 – 1,1728 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00​) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*