Farmacia – punct terminus de informare asupra tratamentului corect cu antibiotice

3 aprilie 2018 | 0 comentarii |

Farmaciști, medici și asistenți de farmacie se reunesc la ediția 64 a Farma Practic, ce va avea loc în perioada 13-14 aprilie, la Poiana Brașov, pentru a dezbate abuzul de antibiotice și rezistența microbiană.

 

Profesionistul din farmacie joacă un rol cheie în informarea pacienților cu privire la  utilizarea corectă a antibioticelor, fiind o resursă importantă în promovarea consumului responsabil al acestor medicamente esențiale în tratarea bolilor infecțioase.  Ediția cu numărul 64 a simpozionului regional Farma Practic, ce va avea loc între 13-14 aprilie 2018 la Poiana Brașov, și a cărei temă centrală este „Farmacia – punct terminus de informare asupra tratamentului corect cu antibiotice” aduce în dezbatere subiectul abuzului de antibiotice și a rezistenței microbiene, temă ce necesită o atenție sporită ținând cont de datele îngrijorătoare înregistrate la nivel mondial, raportate recent de OMS.

Antibioticele: unde suntem și încotro ne îndreptăm? Antibioticele: aliat sau inamic?  Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vor încerca să ofere un răspuns în cadrul evenimentului dr. Andreea Moldovan și dr. Camelia Popa -CASJ Brașov.

Este necesară aprofundarea cunoştinţelor privind afecţiunile ce trebuie tratate cu antibiotice şi evitarea recurgerii necontrolate la antimicorobiene (…) Ne dorim ca antibioticul să fie în permanenţă un prieten pentru pacienţii noştri şi niciodată un adversar”, au declarat în cadrul unei ediții anterioare Farma Practic  dr. Liliana Chițanu şi dr. Ileana Lucia Brînză.

 

Dr. Ileana Brinza si dr. Liliana Chitanu

Un alt subiect de interes major – nevoia unei informări corecte asupra vaccinurilor. Dr. Liliana Chițanu şi dr. Ileana Lucia Brînză vor prezenta câteva soluții pentru o acoperire vaccinală optimă.

Consilierea pentru vaccinare este un concept caracterizat cel mai bine prin efortul de a influența politicul și factorii de decizie, de a mobiliza resursele umane și financiare cu scopul declarat de a schimba percepțiile și atitudinile publice referitoare la vaccinare, de a modifica comportamente cu privire la imunizare, cu impact direct pe sănătatea copiilor. Acest tip de activitate trebuie să fie făcută de personalul medical – indiferent că vorbim de medic sau de farmacist – în discuțiile cu părinții copiilor vaccinabili, întrucât personalul medical cunoaște foarte bine tipurile de vaccinuri și procesul vaccinării și poate să ofere exemple din viața reală. Este important ca specialistul să încurajează cu răbdare și perseverență pacientul și să sprijine părinții în adoptarea soluției potrivite pentru păstrarea stării de sănătate a copilului”, susțin dr. Chițanu şi dr. Brînză.

Informații pivind serializarea sau privind afecțiuni precum obezitatea, precum și date despre posibilele interacțiuni ale medicamentelor antidiabetice orale cu suplimentele nutritive sunt teme ce vor fi dezbătute, de asemenea, în cadrul ediției. Pe lista lectorilor confirmați se află dr. Florina Bonifate, dr. Andreea Moldovan, dr. Bogdan Moldovan, dr. Ileana Brînză, dr. Liliana Chițanu, farm. Andreea Arsene, dr. Camelia Popa.

 

Ediția 64 a Farma Practic, eveniment creditat EFC și EMC, este dedicată farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Prahova, Galați, Buzău, Vrancea și Brașov, coordonatorul științific al evenimentului fiind prof.univ.dr. Dumitru Lupuleasa.

Allături de lectorii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, organizatorii îi invită pe participanții Farma Practic ed. 64 să se înscrie la Tribuna farmaciei – o rubrică special creată pentru cei care doresc să prezinte sau să aducă în dezbatere un subiect de interes pentru domeniu. Detalii despre Tribuna Farmaciei găsiți AICI, persoană de contact farm. Smărăndița Ștefan, smarandita.stefan@houston.ro.

Cei care doresc să se înscrie la eveniment pot completa formularul  de înscriere direct pe www.farmapractic.ro/inscriere .

 


Categorii: Actual, Farmacii, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*