Firea și Bodog au tăiat panglica noului spital de ortopedie Foișor

19 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Lucrările de construcție a noului spital au fost demarate în 2013, inițial anunțându-se că acestea se vor finaliza în mai puțin de doi ani.

 

În primăvara anului 2013, Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București anunța demararea unui amplu proiect de reconstrucție, reamenajare și modernizare a spitalului Foișor, singura unitate medicală din țară profilată exclusiv pe Ortopedie. Tot la acel moment se anunța că spitalul devine, prin acest proiect, prima unitate sanitară de stat care se va construi după mai bine de jumătate de secol. Cele mai optimiste previziuni anunțau că lucrările ar putea fi gata într-un an și jumătate, cel mult un an și nouă luni.

Proiectul a fost demarat în mandatul primarului Sorin Oprescu, care a fost înlocuit între timp în fotoliul de la Primăria Capitalei de Gabriela Firea, iar termenul limită anunțat la vremea începerii lucrărilor a fost depășit de mult. În loc de un an și nouă luni, lucrările au durat patru ani și nouă luni, fiind duse la bun sfârșit cu „o mică” întârziere de trei ani.

Evenimentul a fost marcat ieri, cu mare fast, principlii amfitrioni ai tăierii de panglică fiind ministrul sănătății, Florian Bodog, și primarul Gabriela Firea.

Pe principiul „mai bine mai târziu decât nciodată”, cei doi au considerat inaugurarea noului spital o mare realizare, evidențiind condițiile dosebite de care pacienții vor avea parte aici.

 

Gabriela Firea a subliniat, cu această ocazie, că doar construcția noilor clădiri a necesitat o investiție de 37 de milioane de euro, în timp ce dotarea cu aparatură de ultimă generație a secțiilor a mai necesitat o investiție de 11,5 milioane de euro. „Mă bucur că avem şi în Bucureşti un spital de excelenţă la care, cu siguranţă, vor apela nu doar cetăţenii din Capitală, ci şi din întreaga ţară. Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Foişor este pregătit să facă faţă oricăror intervenţii, la standarde europene”, a spus Firea, mai sigură pe ea decât un medic…

Nici ministrul Florian Bodog nu a rămas mai prejos, el a vorbit despre condițiile la standarde europene pe care spitalul Foișor le va oferi de acum pacienților. „Spitalul are condiţii exact ca orice spital european, sistemul de transfer al pacientului l-am văzut atât în Germania, cât şi în Franţa, şi eu cred că pacientul va fi mult mai în siguranţă, având în vedere toate aceste circuite noi şi toate aceste dotări de secţie pe care le au. Ne dorim condiţii mai bune pentru pacienţi, condiţii mai bune pentru medici. Ştim foarte bine că medicii rămân acolo unde sunt condiţii foarte bune de muncă, rămân acolo unde sunt respectaţi şi unde îşi pot desfăşura activitatea în siguranţă pentru ei şi familiile lor şi pentru pacienţi”, a declarat ministrul, cu ocazia inaugurării.

 

Dr. Ioan Cristian Stoica

Noul spital dispune de două secții de ortopedie-traumatologie, o secție ATI, precum și opt săli de operație dotate la cele mai noi standarde,  12 aparate de anestezie de înaltă performanţă și o staţie centrală de sterilizare. Piesa de rezistență o constituie o instalaţie de spălare şi sterilizare a paturilor – un dispozitiv unic în spitalele din România, după cum susțin reprezentanții unității medicale.

Grație acestor dotări, numărul pacienților care vor putea beneficia de servicii medicale în cadrul spitalului se va dubla, după cum a precizat managerul unității medicale, dr. Ioan Cristian Stoica. „Avem opt săli operatorii, opt pre-anestezii, care vor dubla numărul de pacienţi, în nişte condiţii tehnice foarte înalte şi pentru personal. Vom creşte calitatea prin ajutorare cu tehnica. Avem la acest moment 119 paturi aprobate, iar prin mutare, prin extinderea în corpul nou, după autorizarea sanitară, putem migra cu un etaj întreg în această clădire şi cu tot blocul operator. Între timp vom face demersurile necesare pentru mutarea în noua clădire cât mai repede posibil. Probabil că în patru – şase săptămâni să putem comuta activitatea”, a precizat managerul.

Proiectul a vizat extinderea unității sanitare actuale de la 4.000 la 17.000 de metri pătrați, numărul de paturi urmând să crească de la 119, existente în prezent, la 247. În spitalul Foișor, cu structura de până acum, erau internați, anual, în jur de 9.000 de pacienți, iar alți 10.000 sunt tratați în ambulatoriu.

 

Sursa foto: Facebook

 


Adaugati un comentariu


 

*