Fostul ministru al Sănătății, audiat la DNA

29 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

Vlad Voiculescu a fost chemat să dea declarații, în calitate de martor, ca urmare a plângerii făcute împotriva sa de managerul Narcis Copcă, în contextul scandalului cu iz electoral, legat de Centrul de transplant pulmonar de la spitalul Sfanta Maria.

 

Narcis Copcă și Gabriela Firea

În urmă cu un an, în plină campanie electorală, managerul spitalului Sfanta Maria și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pe de o parte și ministrul tehnocrat al Sănătății de la acea vreme, Vlad Voiculescu, de cealaltă parte, purtau un război deschis pe tema Centrului de transplant pulmonar de la spitalul manageriat de Narcis Copcă. În contextul apropiatelor alegeri care aveau să aibă loc pe 11 decembrie, Narcis Copcă și Gabirla Firea susțineau sus și tare că la centrul de la Sfanta Maria se pot face, în orice moment, operații de transplant pulmonar, acuzându-l pe Vlad Voiculescu că refuză să își dea acordul în acest sens, din cauza unor interese personale. Fostul ministru a fost acuzat că are legături cu retelele internaționale de trafic de organe și că deține acțiuni la clinica AKH din Viena, de aceea preferă ca pacienții români să fie trimiși în străinătate pentru transplant pulmonar și nu să fie operați în țară.

Dincolo de acuzele cu vădit iz electoral, managerul Narcis Copcă a făcut chiar și o plângere penală împotriva lui Vlad Voiculescu, pe care îl acuza de abuz în serviciu.

Între timp, cei care acuzau au ajuns la Putere, Vlad Voiculescu a fost înlocuit cu ministrul PSD-ist Florian Bodog, dar la Sfânta Maria nu s-a făcut, încă, niciun transplant de plămâni.

 

Pe 11 decembrie se îmlineste un an de când PSD, partidul Gabrielei Firea și al lui Florian Bodog, a venit la guvernare, dar la spitalul Sfânta Maria, transplantul ăpulmonar încă are de așteptat, iar subiectul nu a mai fost atat de mult promovat în spațiul public așa cum o făceau primarul Capitalei și managerul Copcă acum un an. Chiar si ministrul Bodog s-a vazut pus în situația să recunoască faptul că încă nu se poate efectua transplant pulmonar la Sfânta Maria, canalizându-și eforturile spre găsirea unor alternative în străinătate pentru pacienții români care necesită o astfel de intervenție, spunând că atunci când vor fi pregătiți, vor putea trece la efectuarea acestor proceduri. Între timp caută soluții pentru pacienți în Ungaria și Italia, pentru că la Viena nu pot fi preluați toți pacienții români.

Plângerea penală depusă de Narcis Copcă împortiva fostului ministru a ajuns însă la DNA, iar în cursul zilei de ieri, Vlad Voiculescu a anunțat pe pagina sa de Facebook, că a fot convocat să dea declarații în calitate de martor, în acest dosar.

 

Vlad Voiculescu

Deși acuzațiile aduse împotriva sa erau foarte grave, fostul ministru fiind făcut chiar responsabil pentru decesul unui pacient care nu a putut beneficia la timp de transplant pulmonar, Vlad Voiculescu a fost audiat doar în calitate de martor fapt care spune ceva despre cât de serioase sunt acuzaţiile distinsului domn Copcă”, după cum a precizat Vlad Voiculescu în postarea de pe rețeaua de socializare.

Referindu-se apoi la managerul de la Sfânta Maria și Gabriela Firea, fostul ministru a mai scris că „poate vă amintiţi cum cei doi strigau în gura mare la televizor acum un an că eu blochez transplantul pulmonar la Sf. Maria, că am interese (acţiuni chiar!) la AKH şi că transplantul pulmonar ar trebui să se facă mâine dimineaţă. Ştiţi câte transplanturi s-au făcut de mâine dimineaţă până în zilele noastre, nu-i aşa? Aţi ghicit: zero. Recunosc că mi-a făcut plăcere să explic procurorilor mai multe despre modul în care s-a făcut acreditarea Centrului de transplant pulmonar de la Sfânta Maria, despre discuţiile cu oamenii din domeniul acesta, dar şi despre cum se petrec lucrurile în general în transplant, în România. Am lăsat şi ceva frumos în scris, scripta manent. Urmăriţi aşadar ce se întâmplă în transplant… în spitale şi în dosare”, a conchis fostul ministru.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*