Gripa a mai ucis patru români

12 februarie 2018 | 0 comentarii |

 

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că luni au fost înregistrate, succesiv, mai multe decese provocate de gripă, astfel că numărul victimelor din acest sezon a ajuns la 22.

 

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că luni, patru adulți, doi bărbaţi, din Iaşi şi din Bihor, şi două femei, una din Pâncota – Arad şi alta din Călăraşi sunt ultimele cazuri de decese cauzate de gripă, confirmate. Numărul total al persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon a ajuns la 22, iar în cazul a peste 300 de pacienți a fost confirmată existența virusului gripal.

Pacienţi aveau şi alte probleme de sănătate, dar virusul gripal a fost cel care le-a grăbit sfârşitul. Bărbatul din Iași era internat la Institutul Regional de Oncologie (IRO) pentru a se trata pentru leucemie acută mieloblastică, dar a murit din cauza virusului gripal de tip A. Este al doilea deces provocat de gripă raportat în ultima săptămână de unitatea medicală.

La data de 5 februarie, IRO a intrat în carantină, după ce la zece dintre pacienţi s-a confirmat prezenţa virusului gripal. Dintre aceştia, cinci au fost duşi în stare gravă la Clinica de Terapie Intensivă, iar doi dintre ei au decedat.

 

Femeia din Pâncota suferea de insuficiență respiratorie acută şi bronhopneumopatie cronică și, timp de mai multe zile se tratase singură, acasă, iar la medic a mers abia când a fost prea târziu. În judeţul Arad au fost confirmate până în acest moment şase cazuri de gripă, toate la adulţi, iar pentru alţi doi pacienţi sunt aşteptate rezultatele de laborator. Conducerea Spitalului Judeţean din Arad a interzis accesul vizitatorilor pe anumite secţii, iar în alte cazuri accesul este limitat pentru a evita răspândirea gripei.

Despre femeia din Călărași, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a transmis că a fost confirmată cu virus gripal tip B, având condiţii medicale preexistente şi fiind nevaccinată antigripal.

Tot luni dimineaţa a mai fost anunţat decesul unui bărbat de 67 de ani, din Bihor.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că există trei focare de gripă la Iaşi, Constanţa şi Bucureşti. Spitalul Clinic „Victor Babeş” şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din Capitală, ca și IRO Iași și alte spitale din țară sunt în carantină sau au restricționat vizitele aparținătorilor, din cauza numărului mare de cazuri de gripă.

 


Adaugati un comentariu


 

*