HOROSCOP SANATATE – Previziuni pentru 2015

29 decembrie 2014 | 0 comentarii |

BerbecBerbec (21 martie – 20 aprilie)

Se pare ca nu ai invatat suficient din lectiile astrale pe care le-ai primit in 2014, nativ din Berbec! Pastrezi si anul acesta tendinta de a reactiona exagerat, ceea ce te predispune la oboseala, incurcaturi, accidente, puseuri de hipertensiune, tensiune oscilanta sau sa mananci prea mult, pe fond nervos.

Pentru a evita insomniile si a-ti canaliza constructiv energia, baile lungi si relaxante, mersul la sala sau practicarea unui sport, dar si meditatia te vor ajuta.

Evita mancarea tip fast food, prajelile, grasimile, excesele alimentare si alcoolul, pentru ca ficatul tau da semne de oboseala, iar colesterolul ar putea creste ingrijorator. Consuma fructe si legume, apeleaza la sfatul unui nutritionist!

Incepand cu 11 august, Jupiter intra in casa sanatatii tale si iti ridica moralul, te ajuta sa restabilesti echilibrul intre munca si odihna, sa-ti schimbi regimul de viata. Nu ar fi rau sa-ti faci si un set de analize, mai ales in  perioada iulie – august, cand pot reaparea probleme mai vechi de sanatate.

In ultimele patru luni ale anului, aspectele dintre Jupiter, Saturn si Neptun pot pune sub semnul intrebarii multe dintre principiile si conceptiile tale legate de sanatate, vindecare, echilibru energetic, fizic si psihic sau legate de curele de slabire si produsele de slabit. Implicarea lui Neptun in casa bolilor cronice poate cauza dificultati in stabilirea unui diagnostic, de aceea ar fi bine sa ceri opinia mai multor medici sau sa repeti anumite investigatii. Evita sa te bombardezi insa, preventiv si de capul tau, cu medicamente! Atentie si la produsele de igiena!

TaurTaur (21 aprilie – 21 mai)

Emotiile si psihicul in general joaca un rol foarte important si in starea ta generala de sanatate din acest an, nativ din Taur! Poate fi o etapa importanta de maturizare si de calire psihica, de descoperire si cultivare a puterii interioare. Poate aparea o tendinta de izolare, dar ar fi mai eficient sa relationezi, sa cultivi gandirea pozitiva, chiar daca nu iti este usor.

Casele triadei psihice si oculte sunt activate de Jupiter in Leu (pana pe 11 august), de Saturn in Sagetator (pana in 15 iunie si incepand cu 18 septembrie) si de Uranus in Berbec, ceea ce inseamna ca ai mult de lucru cu tine insuti. Uranus, din casa subconstientului, te poate ajuta sa faci insa un salt, sa constientizezi si sa depasesti anumite bariere si limitari psihologice, chiar daca nu este exclusa nici starea de nervozitate si teama in fata schimbarii.

Atentie mare la alimentatie in lunile martie, iunie si septembrie! Daca suferi de o afectiune cronica (mai ales probleme cu incheieturile, cu articulatia soldului, sciatica etc), e posibil sa-ti provoace un puseu in a doua jumatate a lunii septembrie. Tot in aceasta perioada sunt posibile accidentari.

In ultimul trimestru al anului trebuie sa fii mai atent cu medicatia si sa respecti indicatiile medicului cu sfintenie, mai ales daca esti diagnosticat cu tensiunea arteriala sau diabet.  In sezonul rece esti mai sensibil ca de obicei, asa ca poti contracta cu usurinta raceli, viroze etc.

GemeniGemeni (22 mai – 21 iunie)

Fara momentele de introspectie pe care le cere Pluton din Capricorn si din casa emotiilor ascunse, a intimitatii, va va fi dificil sa te echilibrezi si sa fii eficient, nativ din Gemeni. Ai tendinta de a face totul in salturi, iar acest lucru poate aduce frustrare si, in final, oboseala fizica si psihica.

Daca lasi mereu ceva restant, vei fi mai tot timpul pe fuga si poti trece usor cu vederea chestiuni care ti-ar putea afecta sanatatea sau semnalele de alarma pe care ti le transmite propriul organism.

Agitatia mentala o ia inaintea capacitatii fizice si s-ar putea sa constati, mai ales in prima jumatate a anului, ca ti-ai cam iesit din forma. Nu neglija racelile de sezon, mergi la medic si evita automedicatia, pentru ca esti predispus la complicatii si recidive. Plamanii pot fi mai sensibili, mai ales pana in iunie si apoi incepand cu 18 septembrie, asadar mare atentie la pneumonii!

Saturn se intoarce in casa sanatatii, in perioada 15 iunie – 18 septembrie si te potii simti mai obosit si mai deprimat. Este posibil sa revina o afectiune cu care te-ai confruntat la finele lui 2014. Este o perioada buna pentru a face analize si pentru a descoperi cum iti poti ajuta organismul sa se refaca. Miscarea si o alimentatie sanatoasa, bogata in vitamina C, pot face minuni in prag de sezon rece.

Este recomandat ca in decursul acestui an sa nu neglijezi tratamentele prescrise de medic, mai ales daca suferi de o afectiune cronica. Nu modifica de la tine putere cantitatea de medicamente sau tratamentul cu totul.

De asemenea, este indicat ca in decursul acestui an sa fii atent la starea desanatate a apropiatilor, in special a copiilor, daca ai. Ar fi bine ca, dupa 11 august, cei mici sa fie foarte atenti la igiena, la curatenia corporala, la spalatul pe maini. Ai putea face cu ei un instructaj inca din primele luni ale anului!

Lunile noiembrie si decembrie se pot dovedi destul de neplacute daca suferiti de o afectiune reumatica.

RacRac (22 iunie – 21 iulie)

Saturn traverseaza casa sanatatii tale pana in iunie si, ulterior, din septembrie. Asta nu inseamna neaparat ca te imbolnavesti, ci ca ar trebui sa ai mai multa responsabilitate in abordarea unui program sanatos de viata. Este momentul sa iesi din rutina, sa iti creezi constient ritualuri zilnice care sa te echilibreze fizic si psihic, fie ca e vorba de prea multa presiune si nemultumire in relatii, fie ca resimti amplificat stresul locului de munca.

Fa-ti timp pentru tine si concentreaza-te asupra ta si asupra nevoilor tale, fara sa te complaci insa in melancolii sau sa faci un obicei din a-ti suna prietenul cel mai bun sau prietena pentru a te plange mereu de aceleasi lucruri. Mai bine mergi la fitness sau la yoga, la un curs de nutritie sau de homeopatie. S-ar putea chiar ca leacul cel mai bun sa fie o persoana de sex opus pe care sa o intalnesti cu prilejul acestor activitati si care, intr-un fel sau altul, sa-ti ofere alinare.

Din alta perspectiva, viziunea ta despre diete si sanatate, in general, ar putea sa fie nesanatoasa pentru relatia de cuplu sau pentru relatia cu seful, daca vei avea nevoie de un concediu medical prelungit sau daca la birou esti vesnic deprimat/deprimata si te plangi ba de spate, ba de stomac, ba de dureri de masea.

Aprilie si mai pot fi luni sensibile mai ales daca ai probleme cu stomacul si iti este greu sa tii o dieta, dar si daca ai o sensibilitate a sistemului respirator. Un simplu „rosu in gat” se poate transforma in ceva mult mai sever.

Daca finalul de an aduce puseuri ale afectiunilor cronice mai vechi care nu dau semne sa cedeze cu una cu doua, poti lua in considerare si terapiile alternative. Ar fi insa indicat o buna documentare si sa te feresti de practica dupa ureche.

Deplasarile comporta un risc crescut de accident, dar vizita la un medic aflat in alta localitate sau poate chiar din strainatate se poate dovedi benefica.

LeuLeu (22 iulie – 22 august)

Cu Jupiter in semnul vostru pana pe 11 august 2015, debordati de energie, dar optimismul si entuziasmul exagerate, dorinta de a epata va indeamna la actiuni spectaculoase. Acestea insa va pot epuiza rapid. Asadar, modul in care intelegeti sa gestionati energia de care dispuneti devine un factor important pentru sanatate. Invatati sa o conservati. In caz contrar, va veti gasi obositi in momente cheie, veti deveni frustrati. Si, pe langa frictiuni cu cei din jur, va poate creste aciditatea gastrica.

Lunile mai, septembrie, octombrie pot reprezenta perioade in care sa va simtiti mai slabiti, mai obositi, poate sa fiti suspectati de anemie. Nu ar fi iesite din comun nici sensibilitatile respiratorii sau alergiile. Capacitatea de aparare si de recuperare a organismului este mai scazuta si de aceea se recomanda sa abordati un comportament preventiv, de preintampinare a unor posibile imbolnaviri sau raniri.

In luna iulie, se recomanda sa fiti atenti la ceea ce mancati. Poate ca veti fi tentati sa gustati ceva exotic, daca plecati in vacanta sau aveti tendinta de a manca seara tarziu, mult si condimentat. Dar aceste experimente culinare pot avea un efect nefast asupra sanatatii, mai ales pe fondul unor tulburari sau deficiente deja existente.

Poate ca prea multa iubire nu va omoara, dar sigur va poate baga in belea. Anul acesta nenumaratele flirturi in care va implicati pot conduce la neplaceri legate de aparatul genital. Daca insa va doriti un copil, este indicat sa va faceti controale amanuntite de sanatate.

De asemenea, ar fi recomandat ca femeile din semnul Leului care asteapta deja un copil, sa isi poarte de grija, sa nu sara peste consultatiile periodice pentru monitorizarea sarcinii si peste analizele standard recomandate de medic.

FecioaraFecioara (23 august – 22 septembrie)

Prima jumatate a anului te surprinde preocupat de probleme emotionale, esti stresat cu chestiuni legate de parteneriate, de corectitudinea si sinceritatea oamenilor care fac parte din viata ta, nativ din Fecioara. Descoperirile pe care le faci nu sunt neaparat incurajatoare, iar acest lucru iti poate crea frustrare, suferinta sau iritare.

Astrele te incurajeaza sa te desprinzi de trecut, sa-ti explorezi bagajului subconstient si intelegerea lucrurilor care te conditioneaza. Ai putea intreprinde cure de detoxifiere, dar ele ar trebui insotite de eforturi pentru reechilibrare sufleteasca. Pana pe 15 iunie si apoi incepand cu 18 septembrie ar fi de sapat putin la radacina arborelui genealogic si de incercat reconcilieri cu familia.

Este posibil ca parintii sau alta ruda in varsta, de care sunteti atasati, sa aiba probleme de sanatate in decursul acestui an. Incercati sa nu va consumati mai mult decat este necesar, desi aceste situatii sunt, de obicei, dificil de gestionat atat fizic, cat si emotional. Dar, daca va imbolnaviti si voi sau daca va epuizati nervos, nu mai puteti fi de folos nimanui. Menajati-va!

In martie, stresul de la locul de munca isi poate pune amprenta asupra starii de sanatate si va puteti trezi cu puseuri de tensiune, cu cresteri ale pulsului. Incercati sa gasiti o cale de a va linisti, de a va detasa de ceea ce se petrece la serviciu sau in plan financiar. In mai, nu neglijati problemele de sanatate, chiar daca vi se par nesemnificative. Tensiunea nervoasa poate cauza accidentari.

Perioada 15 iunie – 18 august, poate sa te gaseasca pe drumuri, de la un cabinet medical la altul, pentru o problema mai veche de sanatate. Daca te confrunti de mult timp cu anumite simptome, pe care nu le-ai luat in serios si nu ai cautat o explicatie, ar fi indicat sa incerci sa afli despre ce este vorba. In caz contrar, te poti trezi cu o afectiune deja cronicizata pentru ca nu ai tratat-o la timp.

Pe 11 august 2015, Jupiter intra in semnul vostru, ceea ce, in mare, este de foarte bun augur. Totusi, daca va stiti suferind de probleme digestive, daca aveti probleme de metabolism, este indicat sa va supravegheati cu mare atentie dieta si sa incercati sa evitati factorii cei mai puternici de stres.

Sezonul rece de anul acesta va poate aduce raceli repetate pentru ca rezistenta la frig este mai scazuta decat in alti ani. Poate ca ar fi bine ca inca din toamna sa va faceti o cura de crestere a imunitatii si sa fiti atenti la cum va imbracati in perioadele in care temperatura aerului prezinta diferente mari de la o zi la alta sau de la noapte la zi.

BalantaBalanta (23 septembrie – 22 octombrie)

De cativa ani buni, te preocupa metodele alternative de tratament, nativ din Balanta. Vrei sa stii tot ceea ce tine de cauzele spirituale, subtile ale bolilor si este posibil sa fi asimilat multe cunostinte, sa fi contactat o serie de specialisti dar si nespecialisti, poate ai fost la cursuri de specializare in terapii complementare.

Anul acesta ai ocazia sa pui in practica (mai ales dupa 11 august) ceea ce ai invatat, fie in cazul unei probleme personale de sanatate, fie in cazul unei rude, a unui parinte care se confrunta cu o problema ce se poate croniciza.

S-ar putea sa constati, in ultimele trei luni ale anului 2015, ca mai ai inca multe de invatat sau conceptiile tale sa fie rasturnate sau contestate de persoana pe care doresti sa o ajuti. Cu toate acestea, terapiile naturiste sunt foarte eficiente in anul 2015 in ceea ce te priveste.

Atentie la o predispozitie spre accidentari si raniri in februarie si martie, iar la sistemul digestiv si tot ceea ce presupune asimilare, absorbtie, cam tot anul! Totul se poate accentua dupa 11 august 2015, cand Jupiter intra in Fecioara si va activa prin opozitie cu Neptun casele sanatatii.

Poti fi afectat, in special daca ai sensibilitati ale ficatului sau predispozitii spre ficat gras (steatoza) ori spre diabet. Nici nivelul colesterolului nu ar trebui pierdut din vedere. Nu este recomandat sa incalci acum regimurile alimentare prescrise de medic. Te-ar putea ajuta sa ai un orar precis al meselor, pe care sa il respecti si sa ai grija la nivelul de lecitina din organism.

Tulburari mai vechi si carora nu le-ai acordat atentia cuvenita, se pot transforma in afectiuni cronice, daca nu iei masuri serioase. Afectat de tranzitele acestui an poti fi si daca ai probleme reumatice, dar si o predispozitie spre stari depresive si/sau insomnie.

Atentie la tratamentele cosmetice, incepand din a doua jumatate a lunii iulie si pana la inceputul lui octombrie 2015, mai ales daca acestea presupun microchirurgie sau utilizarea de aparatura medicala. Se poate insa ca pornind de la o chestiune care tine aparent de cosmetica, sa descoperiti o problema medicala. In ultima saptamana a lunii iulie ar fi bine sa eviti orice fel de interventie cosmetica.

Ultimul trimestru al anului 2015 aduce sperante pentru cei suferinzi. In acest interval este cel mai probabil sa gasesti tratamentul potrivit pentru si sa ti se  imbunatateasca vizibil starea de sanatate

ScorpionScorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Dornici sa realizati cat mai multe lucruri, sa va gasiti valoarea si sa va afirmati, aveti tendinta de a trece cu vederea odihna si, in general, un stil de viata sanatos. Sau s-ar putea sa ganditi ca o pastila buna alunga neplacerile legate de sanatate.

Cu Uranus in casa sanatatii, puteti avea parte de tot felul de surprize, de simptome nemaiintalnite sau de (re)izbucniri bruste ale unor afectiuni cronice. De aceea, este recomandat sa faceti tot posibilul pentru a va mentine intr-o forma fizica si psihica buna. Iar acest lucru nu inseamna sa inghititi vitamine din cutie, ci sa va alimentati sanatos si sa va odihniti cand trebuie.

In perioada 22 ianuarie – 21 februarie fiti atenti la ceea ce mancati pentru ca digerati mai greu, va puteti trezi cu crampe, balonari si o senzatie proeminenta de disconfort. Toate acestea va pot incetini, va puteti simti lipsiti de chef si de idei. Apoi, pana in mai, beneficiati de foarte multa energie din partea astrelor, dar aceasta se poate transforma in surescitare.

Cel mai probabil, pana la finele lui aprilie va puteti confrunta cu zile cu foarte multa energie, urmate de zile in care va puteti simti complet epuizati. Incercati sa va pastrati calmul si sa consumati alimente cu un continut scazut de zahar. Este, de asemenea, indicat sa consumati mai putina cafea si sa evitati sucurile carbogazoase.

Din 15 iunie pana pe 18 septembrie, Saturn se intoarce in semnul vostru, ceea ce poate insemna o scadere de imunitate si senzatie de oboseala. Se poate sa resimtiti mai puternic simptomele unor probleme de sanatate deja existente, sa va confruntati cu infectii diverse sau sa va ingrijoreze starea in care se afla unghiile, parul si/sau pielea.

In perioada 18 septembrie – 10 octombrie, nu neglijati rinichii. Este posibil sa eliminati o piatra sau sa va confruntati cu o infectie. Nu tratati lucrurile cu superficialitate ca sa nu transformati totul intr-o problema pe termen lung.

SagetatorSagetator (22 noiembrie – 21 decembrie)

Sanatatea va reprezenta un sector important in agenda lui 2015. Cu siguranta aceasta ar putea contine o serie de programari la medic, macar pentru un control, doua, de rutina.

Cu Saturn in semnul vostru (pana in 15 iunie si apoi din 18 septembrie), se pot accentua simptome preexistente, se pot activa afectiuni mai vechi, ar putea scadea imunitatea. De aceea, ar fi indicat sa nu neglijati nici cea mai mica raceala si sa incercati sa pastrati un regim de viata echilibrat de-a lungul intregului an.

Din fericire, pana pe 11 august, Jupiter din Leu va ofera suficienta energie pentru a va pastra optimismul, increderea in fortele proprii, entuziasmul.

Riscul de a avea probleme respiratorii, de a contracta viroze, pneumonii este mai crescut in a doua jumatate a lunii mai. Nu lasati tusea sa scape de sub control, luati-va cateva zile libere si stati acasa pana incepeti sa va reveniti. De asemenea, in perioada 19 mai – 12 iunie, sunteti mai predispusi la a va accidenta picioarele. Asa ca fiti atenti pe unde calcati, la modul cel mai propriu cu putinta.

Din a doua jumatate a lunii iunie si pana in a doua jumatate a lunii septembrie, Saturn activeaza casa bolilor cronice si a sanatatii psihice. Este important sa reusiti sa ramaneti pozitivi, activi, desi acum va puteti confrunta cu afectiuni pe care le-ati ignorat in 2014.

In august, sunteti predispusi la excese alimentare si ar fi foarte indicat sa evitati excesul de dulciuri. Daca suferiti de diabet, in aceasta perioada ar trebui sa va supravegheati cu foarte mare atentie glicemia.

Luna august se poate dovedi dificila si pentru Sagetatorii care sufera de probleme cu articulatiile si cu circulatia venoasa, iar doamnele/domnisoarele Sagetator se pot confrunta cu probleme ginecologice sau urinare. Chiar daca acestea fac parte din viata voastra in mod obisnuit, fara sa se manifeste acut sau anormal, acum se pot agrava sau pot lua forme cronice.

Noiembrie si decembrie sunt de bun augur pentru sanatate, mai ales in cazul bolnavilor cu boli cronice, cu conditia sa nu conteste metodele de tratament sau prescriptiile medicale. Cineva din familie va poate induce in eroare cu un sfat „avizat”.

CapricornCapricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)

Sanatatea va poate juca feste de-a lungul anului si probabil ca nu ar strica o privire mai atenta la dizarmoniile interioare si la programele subconstiente pentru a va putea echilibra. Este foarte posibil sa va sperie o multime de lucruri, sa simti ca „bagajul” interior de indoieli, emotii si frustrari a devenit un fel de povara care va demoralizeaza si va submineaza eforturile spre progres.

Indicat ar fi sa va faceti timp pentru voi, pentru putina meditatie, pentru relaxare si odihna. Acestea nu reprezinta o pierdere de timp, ci mai degraba un timp necesar recuperarii voastre fizice si psihice. Jupiter sprijina, din Leu, eforturile voastre de echilibrare pana in luna iunie. Dar, ar fi foarte bine, sa nu va limitati la a trata simptome, ci sa cautati radacina problemelor de sanatate cu care va confruntati.

Se poate ca, in decursul anului 2015, sa va necajeasca mai mult decat de obicei sciatica, articulatiile soldurilor, dar este posibil sa va confruntati si cu un moral cam scazut, de unde senzatia de sufocare in fata responsabilitatilor. Exercitiile de respiratie pot face minuni, mai ales daca va vor bantui anxietatile.

Teama de schimbare isi poate face simtiti coltii, mai ales in decursul lunilor martie si aprilie, iar acest lucru poate duce la cresteri ale tensiunii arteriale, ale pulsului. Este important sa nu treceti cu vederea aceste stari si sa cautati solutii de linistire si de gestionare constructiva a stresului.

A doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie pot aduce erori de diagnostic. De aceea, este indicat sa cereti o opinie medicala in plus, sub nicio forma sa nu va puneti singuri diagnostice si sa nu va tratati „dupa ureche”. S-ar putea sa fie necesare investigatii legate de glanda tiroida ca sa puteti ajunge la cauza altor tulburari din organism. Meditati la modul in care comunicati, in care va organizati gandurile si la conceptiile de viata de care sunteti cel mai atasati.

In perioada 18 septembrie – 10 octombrie se pot produce confuzii daca va prezentati la medic. Daca nu reprezentati o urgenta medicala si mai puteti amana, este recomandabil sa cereti sfatul medicului si/sau sa va faceti analize mai spre finele lui octombrie. Ultimele doua luni ale anului 2015 pot fi dificile daca suferiti de afectiuni cronice (mai ales de afectiuni reumatice). Luati-va un concediu medical, mergeti la bai, la un centru de tratament.

VarsatorVarsator (20 ianuarie – 18 februarie)

De cativa ani buni treceti prin schimbari importante, sunteti intr-un proces de transformare interioara care v-a adus numeroase satisfactii, dar si foarte mult stres. Anul acesta este indicat sa va monitorizati cu mai mare atentie starea de sanatate, mai ales in perioadele cuprinse intre 22 ianuarie – 12 februarie, 19 mai – 12 iunie si 18 septembrie – 10 octombrie 2015.

De asemenea, dupa 11 august si, in special, in ultimele doua luni ale anului 2015, va puteti confrunta cu crize, eruptii, pierderi anormale in greutate.

Daca nu ati avut pana acum probleme speciale de sanatate, nu treceti cu vederea anul acesta tendintele spre ingrasare sau pierderile inexplicabile in greutate, durerile articulare, starile de oboseala sau de surescitare, infectiile urinare, palpitatiile, transpiratiile anormale sau caderea excesiva a parului.

Se recomanda sa faceti miscare pentru a scapa de stres, de tensiunile interioare, fie ca apelati la gimnastica aerobica, dans, zumba sau sporturi de contact. In perioada 15 iunie – 18 septembrie 2015, controalele medicale sunt foarte indicate, desi se prea poate ca recomandarile medicului sa nu va convina.

Dar, intalnirea cu un doctor cu experienta, desi poate cam prea sever sau strict pentru gustul vostru, va poate schimba viata sau va poate feri de cronicizarea unei afectiuni pe care pana acum nu ati luat-o in serios.

De asemenea, este foarte indicat sa faceti miscare in aer liber, sa va faceti program de alergat sau macar sa mergeti pe jos intr-un ritm mai alert, sa faceti bai de soare (10 -15 minute in fiecare zi) si sa respectati un regim alimentar sanatos. Poate ca suna ca o recomandare standard din orice revista de sanatate, dar anul acesta, mai mult decat oricand, ar fi recomandabil sa respectati aceste lucruri.

In aceeasi masura, se recomanda foarte mare atentie la dietele, tratamentele, produsele (fie ele si naturiste) care iti pot modifica metabolismul. Ar fi mai bine sa le eviti!

PestiPesti (19 februarie – 20 martie)

Daca in vara lui 2014 ati simtit nevoia sa faceti schimbari in regimul de viata, in ceea ce priveste dieta sau ati decis sa reorganizati ritmul activitate – odihna, incercati sa nu renuntati la acestea in decursul lui 2015.

Daca Anul Nou va surprinde in plin exces alimentar, cel mai probabil veti petrece primele trei luni ale anului luptandu-va cu kilogramele in plus, cu probleme digestive sau cu un nivel crescut al zaharului in sange. Daca nu va neglijati si nu ignorati afectiunile mai vechi, aveti sanse bune de recuperare, de insanatosire, de echilibrare, pana in luna iunie.

In perioada 15 iunie – 11 august 2015, Pestii cu probleme de hipertensiune si/sau diabet ar trebui sa fie atenti la starea de sanatate si sa se fereasca de excese. Stresul poate fi un factor agravant si, de aceea, ar fi indicat sa cautati metode de (re)echilibrare emotionala.

Este foarte posibil sa descoperiti o metoda neconventionala de tratament care sa va dea peste cap toate conceptiile despre medicina alopata si despre cea holistica.

Incepand cu a doua jumatate a lunii septembrie 2015, va poate afecta serios boala unei rude in varsta, dar la fel de bine poate fi vorba despre starea de sanatate a copiilor vostri.

Racelile de sezon risca sa se transforme in pneumonii, daca nu sunteti atenti la cei mici. Poate ca ar fi bine sa le faceti un tratament de crestere a imunitatii incepand cu finele lui august, inceputul lui septembrie.

Ultimul trimestru al anului 2015 se poate arata dificil pentru Pestii care au probleme cu sistemul digestiv, dar nu sunt excluse nici neplaceri legate de vezica urinara.


Categorii: Horoscop, Lifestyle

Adaugati un comentariu


 

*