Ieftinirea medicamentelor, aprobata de Guvern

26 octombrie 2016 | 0 comentarii |

In ciuda protestelor industriei farma si a asociatiilor pacientilor, Executivul a aprobat, astazi, metodologia de calcul si procedura de avizare si aprobare a preturilor medicamentelor.

 

Ciolos - Voiculescu - GuvernMinisterul Sanatatii anunta, printr-un comunicat de presa, ca in sedinta de miercuri, 26 octombrie 2016, Executivul a aprobat Hotararea privind Metodologia prin care se stabileste modul de calcul si procedura de avizare si aprobare a preturilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizatie de punere pe piata in Romania.

Prin aceasta Hotarare de guvern se aduce mai multa stabilitate si predictibilitate cadrului legislativ si economic in privinta medicamentelor eliberate pe baza de reteta”, sustine Ministerul Sanatatii, care mentioneaza ca decizia a fost luata pentru a asigura accesul pacientilor la tratament si pentru a se evita o noua criza a medicamentelor, in cazul produselor al caror patent a expirat (off-patent) se va realiza o ieftinire in trepte a acestora.

Decizia vine la numai cateva zile dupa avertismentele reprezentantilor industriei farma, farmacistilor si asociatiilor de pacienti, potrivit carora noua politica de preturi, asa cum a fost propusa, risca sa produca efecte exact contrare celor declarate de Ministerul Sanatatii, ducand la disparitia de pe piata a numeroase medicamente, unele fara corespondent, punand astfel in pericol viata bolnavilor.

 

medicamentePotrivit actului normativ aprobat de Guvern, de la 1 aprilie 2017 se va aplica o ieftinire de 10% a medicamentelor pentru care patentul a expirat, de 10% in al doilea an si de 15% in al treilea an.

Pentru restul medicamentelor prescrise cu reteta, procedura de calculare a pretului ramane neschimbata, bazandu-se pe cel mai mic pret european dintr-un cos de 12 tari”, se mentioneaza in comunicatul MS.

O a doua prevedere a Hotararii de guvern se refera la introducerea unei metode diferite de calcul a pretului pentru medicamentele esentiale din lista stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii, care sunt compensate 100% in Romania. „Prin aceasta noua metodologie, Ministerul Sanatatii incearca sa previna disparitia de pe piata a medicamentelor esentiale. Majoritatea acestor medicamente sunt ieftine, peste 50% din ele avand preturi sub 50 de lei. Sunt medicamente destinate unor boli frecvente cum ar fi cele de inima sau cancerul. Fiind vorba de medicamente compensate 100%, pacientii nu vor trebui sa plateasca nimic in plus”, precizeaza MS.

 

medicamente genericeHotararea de guvern a fost aprobata dupa ce Ministerul Sanatatii a organizat dezbateri publice cu toti factorii implicati. Astfel, in urma consultarii publice, Ministerul a decis sa includa pe lista de medicamente esentiale si vaccinurile si produsele de plasma si sange. Ambele categorii de produse sunt considerate de Organzatia Mondiala a Sanatatii produse finite pentru care procesul de fabricatie este extrem de dificil. Existau deja sincope in aprovizionarea cu aceste produse si de aceea Ministerul Sanatatii a considerat ca este esential ca pacientii sa aiba acces la aceste produse, avand in vedere ca se adreseaza fie unei populatii foarte mari (vaccinurile), fie unor pacienti critici din spitale (produsele de plasma si sange).

Dosarele privind noile preturi se vor depune in decurs de 30 de zile de la adoptarea acestei Hotarari de guvern, procesul de corectie a preturilor finalizandu-se la 1 martie 2017, urmand ca preturile medicamentelor sa intre in vigoare la 1 aprilie 2017.

 


Adaugati un comentariu


 

*