Institutul Fundeni a depasit pragul de 1.000 de transplanturi medulare

Prima procedura de acest gen a fost realizata in cadrul institutului in urma cu 16 ani, iar luna aceasta a fost bifat transplantul cu numarul 1.000.

 

operatie-transplant-celuleInstitutul Clinic Fundeni a marcat luna aceasta inca un moment important din istoria existentei sale, in cadrul celor doua sectii de transplant medular, pentru adulti si copii, fiind realizat transplantul cu numarul 1.000, iar la momentul actual, acest prag fiind deja depasit. La Fundeni a fost infiintat primul centru de transplant medular din tara, iar performanta consemnata zilele trecute este rodul unei activitati asidue depuse de colectivul medical timp de 16 ani. Totodata, in centrul specializat de la Fundeni se desfasoara in prezent cea mai extinsa si complexa activitate de transplant medular din Romania, la acest capitol, tara noastra inregistrand anul trecut cea mai mare dezvoltare din zona Europei de Est, conform ultimului raport al Societatii Europeane de Transplant Medular.

Documentul plaseaza Romania pe primul loc in zona, atat la activitatea de transplant medular alogen, cu celule medulare recoltate de le un donator, cat si la transplantul autolog, cu celule care se recolteaza de la pacient.

Primul transplant medular din cadrul Institutului Fundeni a fost realizat in 2001, iar doi ani mai tarziu a fost realizat primul transplant de la un donator inrudit. Incepand cu anul 2013, odata cu implementarea Registrului National al Donatorilor Voluntari, medicii implicati in activitatea de transplant medular de la Fundeni au inceput procedurile de transplant alogenic de la donator voluntar neinrudit, in acelasi an fiind efectuat si primul transplant de acest fel. Cel dintai haplotransplant de celule stem hematopoietice, de la un donator compatibil 50 la suta, a fost efectuat in 2014, reusindu-se  astfel sa se completeze intreaga gama a procedurilor de transplant medular efectuate la ora actuala in lume.

 

Dr.Carmen Orban

In paralel, sectiile de transplant medular din centrul specializat al institutului s-au dezvoltat, aici beneficiind de astfel de proceduri atat pacientii adulti cat si copiii. Pana in prezent, aici au fost realizate 757 de autotransplantui, dintre care 675 in cazul adultilor si 82 la copii, si 268 de allotransplanturi – 223 la adulti si 45 la copii.

Despre aceasta activitate, managerul institutului, medicul Carmen Orban, a declarat ca „dezvoltarea activitatii de transplant medular constituie una dintre directiile prioritare ale Institutului Clinic Fundeni, alaturi de celelalte activitati medicale din cadrul Institutului, cu care ne mandrim si care reprezinta repere pentru activitatile de profil din tara noastra. In decursul a 16 ani, Institutul Clinic Fundeni a reusit sa transforme transplantul medular dintr-o procedura izolata, intr-una de rutina, care se desfasoara in conditii europene si fara discontinuitati, pentru a asigura tuturor pacientilor care au indicatie pentru aceasta procedura o sansa la viata. Ne dorim progresul continuu prin cresterea numarului anual de transplanturi medulare si, implicit, cresterea numarului de vieti salvate”.

 

Dr. Alina Tanase

Dr. Alina Tanase

Totodata, activitatea din centrul specializat al institutului este sprijinita incepand din acest an si  de Societatea Romana de Transplant Medular, care isi propune sa vina in sprijinul bolnavilor care au nevoie de acest tip de transplant, prin sustinerea dezvoltarii acestor proceduri in Romania. Presedintele acestei societati este medicul Alina Tanase, seful Sectiei de Transplant Medular Adulti de la Fundeni, care a declarat la randul sau ca „procedura de transplant medular poate salva vieti si este misiunea noastra, a profesionistilor din domeniu, sa facem cunoscuta aceasta posibilitate, sa facem cunoscute progresele din domeniu si sa oferim pacientilor nostri o sansa. Prin activitatea de transplant medular adulti, pe care o coordonez, dar si a societatii pe care o reprezint, dorim sa venim in sprijinul pacientilor care au nevoie de aceasta procedura si sa asiguram extinderea activitatii de transplant medular in Romania, prin dezvoltarea de parteneriate intre toti factorii implicati, dar si intre centrele de profil din tara noastra”.

Aceasta a mai precizat ca societatea pe care o reprezinta isi doreste sa creeze un cadru de cercetare stiintifica in domeniu, precum si de formare profesionala continua, care sa le faciliteze profesionistilor implicati in realizarea transplantului medular accesul la cele mai noi informatii, pentru imbunatatirea permanenta a practicii clinice.


Adaugati un comentariu


 

*