Interventie chirurgicala rara, la spitalul Sfantul Spiridon din Iasi

24 septembrie 2015 | 0 comentarii |

Medicii de aici au realizat un transplant de cornee de la un donator viu, redand astfel vederea unei femei cu noua copii.

 

Spitalul Sfantul Spiridon

Spitalul Sfantul Spiridon

Zilele trecute, medicii Clinicii de Oftalmologie din cadrul spitalului Sfantul Spiridon din Iasi au efectuat o operatie de transplant de cornee, procedura cu care sunt de mult familiarizati, astfel de interventii fiind efectuate destul de des aici. Operatia efectuata marti, insa, a fost una deosebita de celelalte interventii similare, datorita faptului ca de aceasta data a fost vorba despre un donator viu. Medicii ieseni spun ca in astfel de situatii, corneea poate fi prelevata de la un donator care are un ochi nefunctional, insa sunt foarte putine cazurile in care un astfel de donator accepta sa ii fie prelevata corneea pentru a salva vederea unui alt pacient. Nu a fost primul transplant de cornee de la un donator viu efectuat in clinica ieseana, insa a fost unul dintre putinele cu care medicii de aici s-au confruntat, cea mai mare pondere fiind detinuta de transplanturile cu cornee de la donator decedat.

Cea care a beneficiat de aceasta operatie a fost o femeie din Iasi, aproape oarba si care, din cauza ulcerului corneean de la ambii ochi, risca sa nu isi mai poata creste cei noua copii.

 

Transplant de corneeMedicii ieseni spun ca ambii ochi ai femeii erau afectati de ulcerul corneean, insa boala se agravase foarte mult la unul dintre ochi, a carui cornee fusese perforata, iar pacienta risca sa isi piarda vederea daca nu era supusa de urgenta unui transplant. A fost gasit un donator in persoana unui barbat care suferise in trecut un traumatism sever la ochiul stang, in urma caruia acesta devenise nefunctional, pierzandu-si vederea. Corneea ii ramasese intacta, insa acest lucru nu il mai putea ajuta cu nimic pe pacient, care avusese afectat intreg globul ocular in urma traumatismului. Cum spuneam, de obicei, astfel de persoane refuza sa le fie prelevata corneea de la ochiul afectat, insa in cazul de fata pacientul a fost de acord sa devina donator si sa o ajute pe mama celor noua copii, sa isi recapete vederea, macar la un singur ochi.

Interventia a decurs fara probleme, corneea fiind prelavata cu succes de la donatorul viu si apoi transplantata pacientei din cu ulcer corneean, dupa ce, in prealabil, i-a fost inlaturata corneea perforata din cauza bolii.

 

Dr. Diana Cimpoesu

Dr. Diana Cimpoesu

Referindu-se la aceasta operatie, medicul Diana Cimpoesu, purtatorul de cuvant al spitalului iesean si totodata sefa sectiei UPU, a declarat ca interventia a fost realizata cu respectarea tuturor normelor legislative si de bioetica. Medicul a mai precizat ca astfel de interventii au mai fost efectuate la Clinica de Oftalmologie a spitalului, dar sunt foarte rare, din cauza ca sunt extrem de putini donatori vii care accepta sa li se preleveze corneea, chiar daca unul sau ambii le sunt afectati iremediabil din alte cauze.

In urma interventiei, evolutia ambilor pacienti, atat a donatorului cat si a primitorului, este favorabila, insa femeia care a beneficiat de transplant va mai ramane internata in spital, avand nevoie de un timp mai indelungat de recuperare. Medicii sunt optimisti si spera ca isi va recapata vederea macar la ochiul operat, chiar daca ulcerul cornean de care sufera ii va afecta in continuare celalalt ochi, eventual pana la un nou transplant.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*