La mulți ani, Ioane!

7 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Astăzi, de Sfântul Ion, se încheie și perioada sărbătorilor de Iarnă, începute odată cu Sf. Nicolae, pe 6 decembrieSfantul Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele i se roagă pentru a naște copii sănătoși. Se zice că cine nu se veselește în ziua de Sânt-Ion va fi trist tot anul.

Numele lui Ion este însă pentru români și un nesecat izvor de glume. Așa că haideți să ne veselim și noi împreună cu cei ce poartă numele Sf. Ion, să zâmbim și să le urăm „La Mulți Ani!

 

Ion şi Maria ies de la medic și merg la farmacie, să cumpere medicamentele prescrise.

– Tu, Mărie, zise Ion uitându-se la medicamentele pe care i le-a dat farmacistul, bumbii ăştia i-oi be, da’ cu dopurile astea ce-om face?

– Mă duc să-l întreb pe domnul doftor. 

– Nu te duce, că să supără.

Având drumul prin fața cabinetului medical, Maria intră la medic şi iese repede. 

– O zis să ţi le bagi în fund! 

– Vezi, ţ-am zis io, na, că acuș s-a supărat…

***

Pe o insulă naufragiază un vas de croazieră și singurii supraviețuitori sunt Sharon Stone și Ion, fochistul vaporului. Trece vremea, dar nimeni nu dă de ei, așa ca oamenii încep să se organizeze, să supraviețuiască.

Cu trecerea timpului încep să-și împartă mai mult decât peștera în care aveau adăpost, iar odată cu trecerea anilor devin tot mai fericiți ca și cuplu, crezând că nu vor mai fi salvați.

Într o dimineață, Ion era trist și căzut pe gânduri.

Sharon îl întreabă:

– Ce-i cu tine, iubitule, am greșit cu ceva?!

– Nu, doar că mi s-a făcut dor de Gheorghe, prietenul meu cel mai bun…

– Cum aș putea să te ajut, îl întreabă Sharon?

– Păi, dacă-ți iei hainele mele pe tine, te dai cu nămol pe față și pe păr, că așa e Gheorghe, mai brunet, eu o să mă așez cu spatele, iar când o sa mă bați pe umăr, eu o sa mă întorc și, pentru o clipă, o să cred că ești Gheorghe.

Biata femeie îndrăgostită îi face pe plac, dar nu mică-i fi mirarea când Ion se întoarce și începe să strige:

– Măăă… Gheorgheeee, ști tu cu cine fac dragoste io!!!? Cu Sharon Stone, măăă…!!! Na, ca să mori de ciudă…

***

Vine Ion acasa, mort de beat, după ce-a petrecut la crâșma din sat cu prietenii, de ziua lui.

Intră în camera fiului său Ionuț și-l întreabă:

– Măi copile, ia spune tu lu tata, în ce clasă ești tu?

– În a treia, mă tată, tu nici atîta lucru nu știi?

– No, apăi, tu știi să scrii după dictare?

– Știu tată, cum să nu!

– No, atunci ia un caiet și scrie: Ardealul îi al nost’!

Ia copilul un caiet și scrie ce-i zice tatăl.

– No, mai scrie o dată: Ardealul îi al nost’!

Mai scrie copilul o dată. Și tot așa până umple caietul cu „Ardealul îi al nost’!”.

Mulțumit, Ion se întoarce la birt.

Copilul, plângand, își sună mama, care era la serviciu.

– Mamă, mamă, eu așa de beat nu l-am văzut pe tata în viața mea…

– Da’ ce-a pățit dragul mamei? L-a adus poliția acasă?

– Nu mamă!

– Dar ce-i cu el? E în comă alcoolică?

– Nu mamă!

– Dar despre ce e vorba?

– Se crede ungur!!!

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*