Legatura nebanuita dintre slabirea memoriei si munca in schimburi

13 decembrie 2015 | 0 comentarii |

Un grup de cercetatori francezi a ajuns la concluzia ca munca in schimburi cauzeaza, in 10 ani, o deteriorare cognitiva care in mod normal s-ar produce in 16 ani.

 

munca programProgramul de lucru neregulat, asa cum este programul de munca in schimburi, ar putea avea in timp efecte nedorite asupra sanatatii. Conform unui studiu recent realizat de un grup de cercetatori francezi, un astfel de program accelereaza imbatranirea creierului, determinand o deteriorare cognitiva a acestuia mai rapida decat in cazul unei persoane cu un program de munca regulat, cu ore fixe de incepere si de terminare a activitatii.

Cercetatorii de la Universitatea din Toulouse si Swansea au stabilit astfel ca zece ani de munca in schimburi pot afecta cronic activitatea creierului si pot avea efecte adverse asupra sanatatii, producand o deteriorare cognitiva care in mod normal s-ar produce in 16 ani. Astfel, programul in schimburi poate afecta considerabil abilitatea persoanelor de a gandi si de a tine minte lucruri. Autorii studiului mai sustin ca programul de lucru in ture alternative afecteaza capacitatea cognitiva si se poate dovedi periculos atat pentru indivizii in cauza, cat si pentru societate.

 

memorieStudiul a fost realizat pe 3.000 de persoane din sud-vestul Frantei, voluntari care au fost examinati in anii 1996, 2001 si 2006. Cei care au lucrat dupa un program neregulat au obtinut punctaje mai slabe la testele de memorie si la cele privind viteza de procesare a informatiilor decat persoanele care au lucrat in intervale normale de timp.

Cercetarea echipei formate din specialistii de la cele doua universitati este una dintre cele mai recente care leaga lucratul in intervale neregulate de timp de problemele de sanatate.

Studii anterioare au sustinut existenta unor corelatii intre acest mod de lucru si imbolnavirea de cancer sau producerea unui infarct miocardic, a unui accident vascular cerebral, a unor ulcere sau a unor boli metabolice, cum ar fi diabetul.

 


Categorii: Actual, Lifestyle

Adaugati un comentariu


 

*