Leul scade, dobânzile cresc

28 iunie 2018 | 0 comentarii |

Chiar dacă leul s-a apreciat față de principalele valute, indicii ROBOR, care afectează direct buzunarele celor care s-au împrumutat, au continuat să crească.

Cursul euro a coborât de la 4,6620 la 4,6537 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,651 și 4,661 lei, cotațiile de la ora 14:00 fluctuând în jurul valorii 4,655 lei.

Media dolarului american a crescut ușor, de la 3,9981 la 3,999 lei, cotațiile din piața locală mișcându-se între 3,989 și 4,004 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,152 – 1,156 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0397 la 4,0325 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a crescut la 3,15%, nou maxim al ultimilor patru ani. Indicele la șase luni, care pune presiune asupra celor care au luat credite ipotecare, a scăzut de la 3,24 la 3,23%.La rândul său, indicele ROBOR la nouă luni a coborât la 3,25%, însă cel la 12 luni a crescut de la 3,30 la 3,31%.

În regiune, moneda poloneză își tempera deprecierea față de euro la 4,327 – 4,344 zloți. În schimb, moneda maghiară își continuă scăderea, la 325,9 – 327,3 forinți, apropiindu-se de maximul istoric de 327,62 forinți.

Evoluția perechii euro/dolar era influențată de războiul comercial (vamal) dintra Statele Unite, pe de-o parte, și Uniunea Europeană și China, pe de alta. Investitorii au fost influențați și de declarația lui Philip Lane, membru al consiliului guvernatorilor al BCE, care a observat că inflația crește dar rămâne sub pragul de 2%.

Pe acest fond, euro scădea la 1,1622 – 1,1672 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 6.181,63 dolari, marți seară, la 6.074,18 dolari, ieri la prânz.

 

*Analiza zinică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*