Leul se apreciaza

28 aprilie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Marcarile de profit, care au aparut ieri pe pietele din regiune, au permis leului sa se aprecieze in fata principalelor valute.

Cursul euro a scazut de la 4,4794 la 4,4649 lei, minim al ultimelor cinci saptamani, intr-o sedinta care s-a deschis direct pe apreciere, la 4,4710 lei fata de 4,4760 lei la inchiderea de marti. Presiunea pe vanzarea de valuta a coborat euro pana la un minim de 4,4590 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,46 – 4,4630 lei.

Pe langa marcarile de profit, influentate si de reducerea aversiunii fata de risc, la aprecierea leului ar fi contribuit, conform analistilor, tendinta pozitiva a economiei romanesti cat si rezistenta pe care o arata leul la incercarile de depreciere. In aceste conditii este de asteptat ca perechea euro/leu sa continue sa fluctueze in culoarul 4,44 – 4,49 lei.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,97 la 3,9505 lei, minim al ultimei saptamani, iar cotatiile din piata au coborat la 3,936 – 3,963 lei.

Media monedei elvetiene, care se deprecia pe pietele internationale la 1,099 – 1,101 franci/euro, a scazut de la 4,0738 la 4,0601 lei, un curs mai mic, de 4,0457 lei fiind atins in 19 februarie.

Monedele din regiune se apreciau la randul lor fata de euro. Principala castigatoare a zilei era moneda poloneza, care se aprecia de la 4,416 zloti, acum doua zile, la 4,371 zloti. Moneda maghiara se mentinea aproape de cotatiile de marti, si se tranzactiona la 311,3 – 312,7 forinti/euro.

In asteptarea declaratiilor oficialilor Rezervei Federale americane, care urmau sa vina dupa incheierea intalnirii Comitetului sau de politica monetara, cotatiile euro au crescut la 1,1292 – 1,1333 dolari.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14.00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*