Lucerna, ca buruiana de leac

1 noiembrie 2015 | 0 comentarii |

Cunoscuta ca planta furajera, lucerna este folosita cu succes in fitoterapie, fiind un bun detoxifiant al ficatului, pansament gastric si  favorizand scaderea valorilor colesterolului rau.

 

germeni de lucernaLucerna contine toate mineralele si vitaminele cunoscute, enzime, precum si o cantitate echilibrata de molecule organice, aproape identice hemoglobinei umane. De aceea, poate fi folosita ca remediu natural sub forma de germeni, suc proaspat simplu sau in combinatie cu alte plante, ori infuzii din frunze uscate. Pentru americani si canadieni, lastarii verzi sau germenii de lucerna constituie deja un ingredient clasic al salatelor si sandwich-urilor.

Si in Romania, germenii de lucerna au inceput sa aiba succes mai ales in preparate bio, salate, gasindu-se si  la raioanele de fructe si legume ale unor magazine.

Germenii pot fi obtinuti si acasa, punand semintele de lucerna intr-un vas cu apa fiarta si racita si schimband apoi apa de doua ori pe zi, pana cand semintele incoltesc.Consumul germenilor necesita cateva masuri de precautie pentru a evita riscul unor toxiinfectii alimentare. Astfel, specialistii recomanda alegerea germenilor bio, iar lastarii sa aiba culoarea alba, cu varfurile verzi, cu aspect proaspat. Daca germenii sunt ofiliti ori au pete negre, acestia sunt de evitat. Germenii se pastreaza la frigider si se spala sub jet de apa rece inainte de consum.

 

lucernaSub forma de infuzii din frunze si flori uscate, lucerna are efecte revitalizante si remineralizante. De aceea, este una dintre cele mai bune plante in caz de oboseala si astenie, dar si in stari de convalescenta. Infuzia se prepara din una sau doua lingurite de planta la o cana cu apa fierbinte si se beau trei-patru cani pe zi, timp de trei saptamani.

Datorita continutului bogat in calciu, fosfor si fitoestrogeni, lucerna contribuie la intarirea oaselor. Este recomandata sub forma de infuzii in cazul persoanelor care sufera de decalcifiere, unghii casante, par tern si fragil.

Semintele de lucerna contin saponine, care au capacitatea de a se atasa de moleculele de colesterol si astfel le elimina din sange. Cu alte cuvinte, curata vasele de sange de grasimi.

Un studiu arata ca un consum de 40 grame de germeni de lucerna pe zi, timp de 8 saptamani, diminueaza cu 18 la suta nivelul colesterolului rau.

Lucerna mai este recomandata pentru detoxifierea si stimularea functiei ficatului si pentru purificarea sangelui. Mai mult, in frunzele de lucerna se gaseste asa-numita „vitamina U“, care previne ulcerul. In cazul consumarii infuziei de lucerna inainte de masa, functiile gastrointestinale sunt ajutate deoarece aceasta faciliteaza elibe­rarea unor compusi gastrici care ajuta digestia. In egala masura, lucerna poate ajuta la asimilarea subs­tantelor nutritive din alimente, daca este consumata la sfarsitul mesei. Infuzia de lucerna ajuta si la prevenirea arsurilor stomacale, balonarii si indigestiei.

 


Adaugati un comentariu


 

*