Managerul de la Matei Bals promite o noua abordare a infectiilor cu virus hepatic C

5 iulie 2017 | 0 comentarii |

Medicul Adrian Streinu Cercel a precizat ca acest lucru se va intampla de anul viitor si a anuntat schimbari, atat in ceea ce priveste screeningul, cat si abordarea terapeutica.

 

In cadrul unei conferinte cu tema „Hepatita C. Ce urmeaza?”, cadre medicale si reprezentanti ai pacientilor au discutat despre problemele actuale legata de aceasta patologie, care plaseaza Romania pe primul loc in Europa. Majoritatea celor prezenti au fost de acord ca, in conditiile in care in tara noastra sunt diagnosticati peste 1,4 milioane de pacienti cu hepatita cu virus B si C, se impun unele schimbari in ceea ce priveste abordarea infectiilor cu virusurile care provoaca aceasta boala.

Managerul Institutului National de Boli Infectioase Matei Bals, profesorul Adrian Streinu Cercel, a dat asigurari, in cadrul conferintei, ca aceste schimbari se vor face incepand chiar de anul viitor. Renumitul medic a precizat ca va fi vorba de schimbari atat in ceea ce priveste screeningul, cat si al accesului la terapie si in abordarea terapeutica. „Daca vrem sa punem in actiune un plan de bataie, automat trebuie sa mergem si sa ii informam pe oameni cum se transmit aceste virusuri. Trebuie sa fim repetitivi. Daca ramanem la nivelul actual de abordare a problemei, adica tratam si noi cate 5.000, cate 7.000, 8.000, 10.000, in 2030 vom fi tot acolo. Adica, avand in jur de 30% pacienti care au fibroza F0 si care nu intra la tratamentm inca un 20% cu F1 si nu intra la tratament, inca un 30% care sunt F2 si care iarasi nu intra la tratament daca nu au comorbiditati. Deci, pe toti acestia, aproape 80%, nu ii tratam in momentul de fata”, a precizat managerul de la Matei Bals.

 

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel

Acesta a subliniat ca screeningul nu este unul constant nici in ceea ce priveste hepatita B si infectiile cu HIV, iar educatia populatiei cu privire la aceste boli si la modul de transmitere se afla inca la un nivel scazut, de aceea se impun schimbari si in aceasta directie.

Medicul Adrian Streinu Cercel a abordat si problema noului tratament fara interferon, de care beneficiaza si pacientii din Romania diagnosticati cu hepatita C, declarand in acest sens ca terapia si-a dovedit eficienta, rata de vindecare inregistrata pana la acest moment fiind de 99,32%. Pentru ca este membra a Uniunii Europene, Romania beneficiaza de tratamente inovatoare pentru vindecarea hepatitei, cum ar fi tratamentul fara interferon. Acesta costa insa zeci de mii de euro pentru un pacient, iar statul nu-si permite sa-i trateze pe toti. Prof. dr. Streinu Cercel considera ca trebuie abordat un alt mod de includere in programul terapeutic: „Primul venit, primul servit. Cum l-ai diagnosticat, il pui pe tratament. Ce sa astepte? Sa vad ca ficatul ala este cirotic si ca poate sa ramana cu riscul de cancer hepatic?

 

Prof. dr. Liana Gheorghe

Cum boala este, insa, nemiloasa, multi pacienti care nu mai sunt dispusi sa astepte pana le vine randul, recurg la o varianta de compromis, isi procura medicamentele de pe internet, asumandu-si riscurile. Cumpara, adica, un medicament mult mai ieftin, care contine aceleasi substante active, din India, Egipt, Mongolia, Bangladesh… Cum este posibil? Producatorul a vandut licenta altor companii farmaceutice, insa acestea nu pot comercializa medicamentul in UE, pentru ca nu este aprobat de Agentia Europeana a Medicamentului. Tocmai de aceea, medicii romani nu se incumeta sa il prescrie.

Prof. dr. Liana Gheorghe, de la Institutul Clinic Fundeni, spune ca are 50 de pacienti care au facut tratamente cu medicamente generice, dar crede ca exista riscuri enorme sa se administreze un astfel de medicament, neaprobat de Agentia Europeana a Medicamentului. Medicul sustine insa ca se impun unele schimbari in ceea ce priveste abordarea infectiilor cu hepatita C, ca este necesar un plan national pentru eliminarea acestei boli. „In cazul hepatitei C exista medicamente orale, multe dintre ele concentrate intr-o singura pastila si sunt, de asemenea, foarte bine tolerate de catre organism, iar rata de eradicare a virusului este de 95-100%. Unele state chiar isi fac politici publice ca prin intermediul acestor medicamente, sa elimine din societate pentru totdeauna virusul hepatitei C”, a subliniat medicul.

 

Marinela Debu

Prezenta la conferinta, Marinela Debu, presedinta Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice, a precizat ca, in opinia sa, este necesar atat un program de depistare precoce, dar si cresterea gradului de constientizare si gratuitatea analizelor prin care se monitorizeaza hepatitele cronice virale.

Aceasta a abordat si problema crizei de vaccin impotriva hrepatitei B, precizand ca inca nu sunt disponibile in toata tara dozele necesare si subliniind totodata eficienta vaccinarii.

„Vaccinarea in hepatita B a facut minuni. Din octombrie 1995 au fost atat de multe vieti salvate. Sunt necesare programe de preventie, acces la tratament si monitorizare. Se estimeaza ca 71 milioane de oameni la nivel global au hepatita C, iar 257 de milioane sunt afectati de virusul hepatitei B”, a declarat Marinela Debu.

Anul acesta, la Institutul Fundeni, vor beneficia de tratament fara interferon aproximativ 12.000 de pacienti cu hepatita C, insa numarul acestora este mic, raportat la cel total, al pacientilor inregistrati la nivel national, care potrivit ultimelor statistici se apropie de 700.000.

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*